Născut in România – Alex Gâlmean
26 February 2017
DOCUMENTAR: 215 ani de la nașterea scriitorului Victor Hugo
26 February 2017

Portret: “Actorul Alexandru Repan şi jocul sub zodia lucidităţii”

Actorul  şi regizorul Alexandru Repan,  care împlineşte vârsta de 77 de ani la 26 februarie – un bărbat şarmant, cu privire pătrunzătoare şi cu zâmbet cuceritor, care a  fost fratele mijlociu din “Fraţii Karamazov”, fermecătorul Claudiu din  “Hamlet” sau Lopahin din “Livada de vişini” -,  mărturiseşte că hobby-ul său e teatrul, iar meseria sa e viaţa.

S-a născut în anul 1940 în Bucureşti, pe atunci la o margine dintre oraş şi sat, pe Bulevardul Pache Protopopescu din Bucureşti, la colţ cu celebra stradă Popa Nan. A copilărit în vremuri cumplite de secetă şi foame când mama sa, Marghit de origine unguroaică  din Arad a reuşit cu chiu şi vai să aducă în Bucureşti o capră gestantă, care a alimentat întreaga familie cu lapte, iar capra, iedul şi o trotinetă  erau singurele jucării ale actorului – după cum declara pentru Formula As. Părinţii săi, Marghit şi Alexandru, erau mici burghezi, tatăl fiind profesor de lucru manual, iar mama, casnică, au facut tot posibilul ca copilul să creasăa frumos educat în linişte, armonie şi pace. Iubeau teatrul şi l-au dus pe unicul fiu de multe ori la spectacole inoculându-i acestuia dragostea de scenă.

 Şi, astfel, a urcat pentru prima dată pe scenă în clasa a V-a, într-o piesă de I.L. Caragiale. Anul următor, făcea prima regie şi aducea în scenă Scrisoarea III a lui Mihai Eminescu, unde interpreta şi rolul lui Baiazid. De la  14-15 ani ştia roluri pe dinafară ale marilor actori  ai vremii: Mihai Popescu, Emil Botta sau Fory Etterle şi  Ionescu-Gion etc. După absolvirea liceului, la 16 ani, din dorinţa mamei sale  urmează  cursurile Facultăţii de Istorie, şi în acelaşi timp  joacă şi montează spectacole la Casa de Cultură a Studenţilor. O perioadă unică, în care teatrul era făcut cu pasiune şi la intensitate maximă.

Din biografia realizată de site-ul  www.cinemarx.ro aflăm că: “filmul l-a descoperit datorită unui prieten a cărui mamă era patroana unui cinematograf, la capătul Bulevardului Protopopescu intitulat ” Pache”, transformat apoi in „Popular”, în care îşi petreceau amândoi aproape câte o zi întreaga văzând filme, unul după altul, filme la modă atunci, americane:” Gunga Din, Taras Bulba”(….) După terminarea Facultăţii de Istorie  se inscrie la examenul de admitere la Institutul de Teatru, având în comisie personalităţi care te făceau să simţi cum ţi se taie picioarele: Mony Ghelerter, Finţi, Fintesteanu, Beate Fredanov. A intrat din prima încercare cu o schiţă de Caragiale: ”Amicul X.“ şi cu un sonet de Eminescu. Intră la clasa profesorilor Mony Ghelerter – Zoe Anghel, având ca şi colegi nume de mâna întâi: Ruxandra Sireteanu, Emil Hossu, Melania Carje, mult regretatul său prieten Peter Paulhofer, Sileanu, Olga Bucătaru etc.şi un alt mare dispărut – Alexandru Bocăneţ care, după anul întâi, a plecat de la Actorie la Regie. În 1968, după ce era actor la teatrul B.St. Delavrancea şi recita un poem la Tv este remarcat de Horia Lovinescu, pe atunci directorul Teatrului Nottara care-i propune un rol şi, totodată,  să devină alături de colegi de breaslă ca Ovidiu Iuliu Moldovan, Gilda Marinescu şi Ştefan Iordache – actor al teatrului Nottara, ceea ce a însemnat cea mai mare cotitură din viaţa sa, aducându-i roluri si interpretari celebre. Astfel,  eternul  june prim a reuşit să facă adevarate roluri de compoziţie care nu vor fi uitate niciodată de admiratorii scenei  româneşti. “Norocul” său în film este întâlnirea cu Titus Popovici, singurul mare scenarist pe care l-a avut pană acum filmul românesc, un om de o fineţe, de o spiritualitate şi de o cultură extraordinare. El îi oferă  rolul împăratului Austriei din filmul “Horia” (jucat de Ovidiu Iuliu Moldovan) şi cu complicitatea lui Titus şi a regizorului filmului, Mircea Mureşan, realizează personajul (- un împărat francmason) din detalii subtile, pe întelesul – doar – al avizaţilor, reuşind în timp cu un talent de excepţie şi o fire de războinic cuceritor să supună  teatrul, televiziunea  şi filmul. Plin de glorie, este un actor răsplătit cu mai multe premii importante, dintre care Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler”. Un om timid, visător şi grav,  chiar dacă acest lucru nu se vede,  se căsătoreşte relativ târziu şi are doi mari prieteni :pe fiii săi, Alexandru, şi Mateiu Dimitri, cărora le inoculează dragostea de teatru, cultură, arhitectură şi muzică.

“M-am născut în război, cu un an înainte de a intra România în război cu Uniunea Sovietică. Prima copilărie am avut-o în anii cumpliţi de după război, cu sărăcia, cu seceta din Moldova, instaurarea, încet-încet, a comunismului. (…) Viaţa este un lucru, un dar pe care ni-l face Dumnezeu şi pe care trebuie să-l apreciem ca pe un dar foarte preţios. Mi-aş fi dorit să joc Cyrano de Bergerac. Nu se mai poate acum, pentru că e prea costisitor să se pună în scenă o asemenea piesă. Mi-aş fi dorit să joc Iago, dar acum nu mai am vârsta lui Iago. Nici caracterul lui, dar… (…) Când eşti tânăr îţi închipui că eşti mult mai bun decât eşti. Că poţi mai mult decât poţi. Este o calitate, dar şi un defect al tinereţii. Încrederea mare se poate transforma în aroganţă. E bine să te uiţi în stânga şi-n dreapta ta când eşti tânăr şi să-i vezi pe cei care au jucat teatru înaintea ta”, declara Alexandru Repan  pentru www.jurnalul.ro  în  februarie  2015.

Alexandru Repan a împrumutat vocea-i inconfundabilă unor personaje celebre din spectacole radiofonice şi a făcut parte din distribuţiile unor filme de succes : “Rochia albă de dantelă” (1989), “Hanul dintre dealuri” (1988), “Lumini şi umbre” (1981-1982),  conform new.notttara.ro. Pe marele ecran a debutat in 1962, cu filmul “Vacanţa la mare”, urmat de numeroase alte producţii româneşti si străine.

Alexandru Repan își aminteșta pentru www.dcnews.ro că a jucat foarte multe personaje istorice, lucru „la modă” în perioada comunistă. ”Eram potrivit. Filmele istorice m-au mai scăpat de filmele poliţiste sau de versurile patriotice pentru că în filmele istorice trebuia să am plete şi barbă. Am avut chiar şi o adeverinţă. Îmi pare rău că am pierdut-o. De port-barbă. Dacă nu, te prindeau pe stradă, te duceau la frizer să te bărbierească. Trebuia să o am la mine mai abitir ca buletinul de identitate pentru că altfel… Aşa se justifica”.

A colaborat cu regizori de marcă, precum: Dan Micu, Dominic Dembinski, Dan Nasta, Lucian Giurchescu, Dinu Cernescu, Alexandru Dabija, Felix Alexa, Sorana Coroamă-Stanca, George Rafael, Alexa Visarion, Vlad Mugur, Sanda Manu, Ion Cojar, Claudiu Goga. Dintre spectacolele în care a jucat pe scena Teatrului Nottara amintim (selectiv): ”Anonimul” de Ion Omescu, regia: Dan Nasta (1969); “O lună la ţară” de Ivan Sergheevici Turgheniev, regia: George Rafael (1970); “Crimă şi pedeapsă”, adaptare după romanul lui Fiodor Dostoievski, regia: Sanda Manu (1970); “Şi eu am fost în Arcadia” de Horia Lovinescu, regia: Dan Nasta (1971); ”Fântâna Blanduziei”  de Vasile Alecsandri, regia: Dan Nasta (1971); “Hamlet” de William Shakespeare, regia: Dinu Cernescu (1974); ”Frumoasa istorie a vieţii şi a morţii regelui Henric al IV-lea”  de William Shakespeare, regia: Lucian Giurchescu (1976); “Patima fără sfârşit “ de Horia Lovinescu, regia: George Rafael (1977); “Pagini din Craii de Curtea Veche” de Mateiu Caragiale, regia: Alexandru Repan (1978); “Mizantropul “ de J.B.P. Molière, regia: Dan Nasta (1979); “Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă”  de Horia Lovinescu, regia: Dan Micu (1979); ”Noaptea umbrelor“ de Horia Lovinescu, regia: Dan Nasta (1980);” Karamazovii”, adaptare după Fraţii Karamazov de Fiodor Dostoievski, regia: Dan Micu (1981); “Negru şi roşu”  de Horia Lovinescu, regia: Dan Micu (1983); “Cum vă place”  de William Shakespeare, regia: Dan Micu (1985); “Livada de vişini” de A.P. Cehov, regia: Dominic Dembinski (1988), în care i-au dat replica George Constantin şi Ştefan Radoff; “Al patrulea anotimp” de Horia Lovinescu, regia: Dan Micu (1989); “Regele moare” de Eugène Ionesco, regia: Dominic Dembinski (1991); ”Jacques şi stăpânul său” de Milan Kundera, regia: Petre Bokor (1992); “Underground”, adaptare după “Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia: Alexandru Repan (1993); “Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee, regia: Radu Gabrea (1999); “Hora iubirilor” de Arthur Schnitzler, regia: Felix Alexa (2002); “Romeo şi Jeannette”  de Jean Anouilh, regia: Claudiu Goga (2002); “Variaţiuni enigmatice”  de Eric-Emmanuel Schmitt, regia: Claudiu Goga (2003); “Jocul dragostei şi al morţii” de Romain Rolland, regia: Lucian Giurchescu (2003); “Leonce şi Lena”  de Georg Büchner, regia: Felix Alexa (2004); “Vizitatorul“ de Eric-Emmanuel Schmitt, regia: Claudiu Goga (2006); “Antigona”  de Jean Anouilh, regia: Claudiu Goga (2008); “Aniversarea” de Thomas Vinterberg și Mogens Rukov, Regia: Vlad Massaci (2009); “Nu vorbiţi cu actorii” de Tom Dudzick, regia: Diana Lupescu (2011); “Roman teatral” de Mihail Bulgakov, regia: Vlad Massaci (2012); “Rapsodie-n roz”, adaptare după romanul omonim al lui Eric-Emmanuel Schmitt, regia: Alexandru Repan (2014). A fost solicitat să joace şi pe alte scene, în spectacole din repertoriul acelor teatre: ”Sfârşitul Troiei”  de Walter Jens, regia: Vlad Mugur, la Teatrul Mic (1994); a participat în distribuţia monumentalului spectacol semnat de Silviu Purcărete şi realizat la Teatrul Naţional din Craiova, “Danaidele”, dramatizare de Silviu Purcărete (1995); ”Bine, mamă, da` ăştia povestesc în actu` doi ce se-ntâmplă în actu` întâi”  de Matei Vişniec, regia: Nona Ciobanu, la Teatrul Mic (1998); “Valsul câinilor”  de Leonid Andreev, regia: Nona Ciobanu, la Teatrul Mic (1999); “Eleni” de Kostas Asimakopoulos, regia: Ion Cojar, la Teatrul Naţional din Bucureşti (1999)

Din 1990 a început să predea actoria la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie, devenit apoi Universitatea Naţională  de Artă Teatrală şi Cinematografică  I.L. Caragiale.

Un eveniment mai puţin plăcut din viaţa actorului este acela că,  în anul 2011, ziarul Gândul scria despre faptul că Alexandru Repan ar fi fost colaborator al Securităţii, după cum susţinea  Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). El ar fi semnat un angajament în 1974 şi ar fi primit numele de „Hans”. Sub acesta semna note în care povestea ce vorbeau actorii în turneele efectuate peste hotare. Un an mai târziu, „Hans” a informat Securitatea despre intenţiile de evaziune din ţară ale unor cunoştinţe.

 Şi, totuşi, ”Alexandru Repan este un actor deplin, cu putere de control asupra stării sufleteşti complicate. De câte ori e în scenă, el îi stăpâneşte pe toţi cu privirea şi energia sa, adunându-i şi risipindu-i într-un firesc sub care se ghiceşte încărcătura de gândire. Are un joc sub zodia lucidităţii. Compoziţii robuste, cu pondere şi credibilitate. Astfel, actorul trăieşte neliniştea creatoare, nemulţumirea fundamentală, faţă de tot ceea ce ştie că-i este deja la îndemână, având forţa, tenacitatea, inteligenţa de a nu se transforma într-o imagine în sine, ci într-o imagine despre om. Pentru Alexandru Repan teatrul este locul din lume unde nu ai voie să disimulezi…”, scria Dan-Marius Zarafescu manager al Teatrului „Sică Alexandrescu“ Braşov, după cum reda ziarul Cotidianul la împlinirea vârstei de 75 de ani a actorului.

Cu  o  carieră artistică, care cuprinde peste 70 de spectacole de teatru și mai mult de 30 de roluri în filme, având şi un har aparte,  Alexandru Repan  s-a dedicat cu devotament  teatrului  românesc.

La mulţi ani şi o carieră strălucită!

Autor: MONICA DUŢU

Sura: RADOR

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *