Maria Montessori, o viaţă pentru copii
6 January 2017
ION MINULESCU – 136
6 January 2017

Ionel Teodoreanu, 120 de ani de la naștere

6 ianuarie  1897 – s-a născut la Iaşi Ionel Teodoreanu (avocat şi romancier), cunoscut cititorilor mai ales pentru scrierile sale în care a evocat cu un deosebit farmec momentele copilăriei şi ale adolescenţei.

Primii ani de şcoală primară Ionel Teodoreanu i-a urmat la şcoala germană „Pitar-Moş” din Bucureşti, după care a revenit la Iaşi, unde a absolvit liceul în anul 1916. la doi ani de la terminarea liceului, el a promovat, în trei sesiuni consecutive, toate examenele din cei trei ani de studii ai facultăţii de Drept de la Universitatea din Iaşi. În anul 1920 i s-a eliberat diploma de licenţiat în Drept, în baza examenului pe care l-a trecut cu succes.

Între timp, spre sfârşitul anului 1918, Ionel Teodoreanu a cunoscut-o pe Maria Ştefana Lupaşcu (Lily), viitoarea sa soţie (cunoscută apoi ca scriitoarea Ştefana Velisar Teodoreanu). Cei doi s-au căsătorit şi au avut împreună doi fii gemeni: Ştefan şi Osvald-Cezar.

* * *

Ionel Teodoreanu a debutat în Revista „Însemnări literare”, în 1919, cu „Jucării pentru Lily”. În ceea ce priveşte debutul său editorial, acesta a avut loc câţiva ani mai târziu, în 1923 cu „Uliţa copilăriei”. Ca şi fratele său, Păstorel Teodoreanu, a fost legat de grupul „Viaţa Românească”, tutelat de Garabet Ibrăileanu. Acesta l-a susţinut cu tărie ţi şi-a pus mari speranţe în talentul scriitoricesc al lui Ionel Teodoreanu. Speranţele criticului nu au fost înşelate, fiindcă Ionel Teodoreanu a devenit în scurt timp un colaborator de nădejde la revista „Viaţa românească”.

Anii 1920, 1921, 1922 şi 1923 au fost deosebit de activi pentru tânărul scriitor, iar din 1924 acesta s-a apucat de lucru la trilogia „La Medeleni”. Cartea a fost primită bine de unii critici, care au ţinut să sublinieze prospeţimea condeiului lui Teodoreanu. Însă nu acelaşi lucru se poate spune şi despre G. Călinescu, care l-a ironizat pe romancier în a sa lucrare „Istoria Literaturii Române de la origini şi până în prezent”. Totuşi, în ciuda atitudinii lui Călinescu, despre romanul lui Ionel Teodoreanu se poate spune fără să greşim, că emană cu adevărat viaţă. De altfel, trilogia „La Medeleni” a adus creatorului ei un mare succes, atât de public cât şi de librărie.

* * *

Împărţindu-şi timpul între baroul avocăţesc şi masa de scris, Ionel Teodoreanu a elaborat, până în 1947, aproape în fiecare an câte un volum. Între 1930 – 1933 el a ocupat postul de director al Teatrului Naţional din Iaşi. Aceasta a fost singura funcţie oficială pe care a deţinut-o de-a lungul vieţii. Perioada directoratului său a rămas un moment distinct în istoria teatrului ieşean, prin calitatea ridicată a reprezentaţiilor.

În anul 1938 Ionel Teodoreanu s-a decis să părăsească Iaşul (pe care l-a evocat adesea în scrierile sale) în favoarea Bucureştiului. Ajuns în capitală el şi-a continuat atât activitatea literară cât şi pe cea de avocat. după stabilirea sa în Bucureşti au apărut romanele „În casa bunicilor”, „Fundacul Varlamului”, „Întoarcerea în timp” şi „Masa umbrelor”. Din punct de vedere critic, scrierile lui Ionel Teodoreanu nu se pot împărţi în perioada ieşeană sau perioada bucureşteană. Stilul său a rămas acelaşi iar scriitorul şi-a urmat nestingherit destinul literar. Din marele număr de romane publicate, în mod deosebit a atras atenţia publicului şi cel intitulat „Prăvale Baba”.

* * *

Ionel Teodoreanu a încetat din viaţă la 3 februarie 1954, la Bucureşti.

 

VASILESCU GABRIELA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *