Călătorie în jurul lumii – Lituania
25 February 2017
DOCUMENTAR: Muzeul Brukenthal din Sibiu – 200 de ani de existenţă. Cel mai vechi muzeu din România şi cel mai mare din Sud-Estul Europei
25 February 2017

Povestiri din studioul artelor – Invitat special istoricul de teatru Ioan Cristescu

Sambata 25.02.2017 de la ora 21.00

Realizator Magdalena Tara

Invitat special istoricul de teatru Ioan Cristescu Directorul Muzeului National al Literaturii Romane

Născut în 1965, Ioan Cristescu a absolvit Facultatea de Filologie din Bucureşti.

Este doctor în Filologie cu teza Dramaturgia lui Radu Stanca. Deţine un master în teologie la Facultatea de teologie greco-catolică Blaj din cadrul Universitatii Babes – Bolyai, Ioan Cristescu este conferenţiar doctor la Facultatea de Arte a Universităţii Hyperion din Capitală, specializat în istoria teatrului universal. De asemenea, este fondator al editurii Tracus Arte şi coordonator al mai multor proiecte de anvergură culturală, potrivit site-ului operascrisa.ro. Astfel, el este coordonator al “Serilor de poezie şi muzică ale MNLR” – lecturi publice ale poeţilor contemporani însoţite de muzică – 60 de ediţii, director al Festivalului anual de jazz “Jazzy Spring” – Bucureşti (3 ediţii – împreună cu Mircea Tiberian), realizatorul proiectului “10 ani de la vizita papei Ioan Paul al II-lea în România” – expoziţie vernisată în 15 oraşe din România, realizatorul proiectului “Comedia românească” – momente şi schiţe, coproducător al Maratonului de poezie şi jazz, ediţiile 2009, 2010, 2011, 2012. Ioan Cristescu a debutat editorial cu volumul “Dramaturgia lui Radu Stanca”, la editura Muzeului Literaturii Române, în 2011. Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti adăposteşte un autentic tezaur literar format din manuscrise, cărţi, obiecte personale, obiecte de artă, fotografii, înregistrări audio-video. Acestea redau într-o imagine concentrat metaforică profunzimea, complexitatea şi frumuseţea inefabilă a literaturii române. Înfiinţarea Muzeului Literaturii Române i se datorează lui Mihai Eminescu, poetul punându-şi sigiliul pe “destinul” viitoarei instituţii chiar în anul centenarului naşterii sale. Pe 1 iunie 1957 se înfiinţează Muzeul Literaturii Române, sub conducerea lui Dumitru Panaitescu Perpessicius. Muzeul a funcţionat pentru o vreme chiar în sediul Uniunii Scriitorilor, din Şoseaua Kisellef nr. 10. Sprijinit de câteva dintre personalităţile literare ale timpului, cu “trecere” la autorităţi, Perpessicius a continuat activitatea de îmbogăţire a patrimoniului literar. Primelor colecţii li s-au adăugat altele, cuprinzând la rândul lor valoroase manuscrise, cărţi rare, acte, corespondenţă, obiecte, fotografii, tablouri, sculpturi, piese de patrimoniu literar. Din anul 1967, muzeul funcţionează într-un sediu nou, pe Bulevardul Dacia din Capitală. Un rol decisiv în acest stadiu l-a avut Tudor Arghezi, a cărui intervenţie energică la autorităţile de partid a avut efectul scontat. Astfel, după Eminescu, un alt mare scriitor român îşi imprimă efigia numelui pe destinul acestei instituţii. Clădirea cunoscută sub denumirea de Casa Kretzulescu este una dintre puţinele construcţii în stil arhitectural neoclasic din Bucureşti. După cel de-Al Doilea Război Mondial, aici a funcţionat Muzeul Româno-Rus, iar, după desfiinţarea acestuia, a revenit Muzeului Literaturii Române. După 1990, clădirea a fost integral consolidată, renovată şi restaurată, conform planurilor arhitecturale originale.În anul 1997, muzeul a obţinut rangul de instituţie de importanţă naţională.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *