Ascultă Radio România Cultural Live

Gala Premiilor Observator cultural: marţi, 16 mai, ora 18.00, Teatrul Odeon - 17 ani de celebrare a literaturii române contemporane

Gala Premiilor Observator cultural: marţi, 16 mai, ora 18.00, Teatrul Odeon - 17 ani de celebrare a literaturii române contemporane

16 Mai 2023, 05:58

De 23 de ani, revista Observator cultural reprezintă un reper pe scena culturală din România, prin diversitatea opiniilor pe care le găzduiește, prin libertatea de exprimare, prin promovarea curajului de asumare a unor idei critice, argumentate. În paginile revistei, care găzduiește nume consacrate și, totodată, oferă spațiu de expresie vocilor tinere, au fost reflectate cele mai importante evenimente din literatură, arte vizuale, artele spectacolului, educație, cultură, actualitate politică, prin cronici, eseuri, articole de opinie sau dosare tematice. Observator cultural a conservat memoria culturală a ultimelor două decenii și prin interviuri, dialoguri, conversații cu personalități din țară și din străinătate.

Din 2007, pentru a oferi un plus de vizibilitate, de recunoaștere și susținere a literaturii române contemporane, revista Observator cultural acordă anual, în cadrul unei Gale anuale, organizate la Teatrul Odeon, premii pentru cele mai bune apariții editoriale din anul precedent, la diferite categorii: proză, poezie, debut, memorialistică, publicistică, critică, istorie și teorie literară. Continuitatea acordării Premiilor nu a fost întreruptă nici de perioada pandemiei, cînd Gala s-a mutat în online pentru a conferi, în acei ani dificili (2020-2021), un semn de normalitate și speranță.

Încă de la prima ediție, în cadrul Galei s-a decernat Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia, acordat unei personalități din cultura română, pentru originalitatea și amploarea creației sale, dar și pentru impactul pe care l-a avut în mediul său. Numele laureatului de anul acesta va fi comunicat marți seară, pe scena Teatrului Odeon.

Din 2016, i-am cooptat și pe liceeni în demersul nostru. Anul acesta, este a opta ediție în care se va acorda Premiul Observator Lyceum unui volum aflat pe lista de nominalizări la categoria „Proză“, premiu decis de către un juriu alcătuit din liceeni de la mai multe colegii naţionale din Bucureşti, propuşi de profesori de limba şi literatura română. De asemenea, 2023 înregistrează și a cincea ediție a premiului Observator Universitas, premiu acordat unui volum de poezie, de către un juriu alcătuit din studenţi din mai multe centre universitare. De trei ani, revista oferă și un premiu special pentru traducere din limba spaniolă, organizat în colaborare cu Institutul Cervantes, un demers ce are ca scop atît promovarea limbii și culturii spaniole, cît și celebrarea dificilei și de multe ori neobservatei munci pe care o face traducătorul, așa cum a declarat Jorge Jiménez-Zumalacárregui, directorul Institutului Cervantes din București.

În cadrul Galei va fi acordat și premiul pentru traducere dintr-o limbă străină în limba română – laureatul acestei ediții este Andrei Cornea, pentru monumentala ediție Platon (3 volume, apărute la Editura Humanitas), pentru care Andrei Cornea a realizat traducerea, introducerea generală, introducerea fiecărui dialog în parte și notele.

Premiul special al redactorilor Observator cultural merge anul acesta către Oana Doboși și Raluca Selejan, în semn de recunoaștere a contribuției deosebite pe care librăria lor, prin toate evenimentele organizate, o are în viața culturală a Timișoarei și nu numai.

Cu un an editorial 2022 extrem de ofertant, nominalizările de anul acesta, deși nu au putut include toate titlurile care ar merita atenția, sînt reprezentative pentru producția de carte a anului trecut. Anul acesta, au votat pentru nominalizări: Șerban Axinte, Bianca Burța-Cernat, Paul Cernat, Alina Ciulacu, Bogdan Crețu, Victor Cobuz, Silvia Dumitrache, Raluca Dună, Cezar Gheorghe, Laura T. Ilea, Cristina Ispas, Adrian Jicu, Adrian Lăcătuș, Adrian Mureșan, Carmen Mușat, Catrinel Popa, Iulia Popovici, Alina Purcaru. Ca și la precedentele ediții, jurații care au cărți la anumite categorii s-au abținut de la vot la categoria respectivă. Juriul final, care va alege laureaţii de la această ediţie, este alcătuit din Victor Cobuz, Bogdan Crețu, Cezar Gheorghe, Adrian Lăcătuș, Iulia Popovici și Carmen Mușat (președintele juriului).

Ca la fiecare ediție, s-a păstrat regula ca autorii foarte apropiați de redacția Observator cultural – redactori și colaboratori constanți ai revistei – să nu apară pe lista cărților votate de membrii juriului preliminar. Astfel, nu au fost supuși jurizării Alina Purcaru cu Tot mai multă splendoare (Cartier), Doina Ioanid cu Poeme de trecut praguri (Casa de pariuri literare), Bogdan Creţu cu biografia romanțată Nichita. Poetul ca și soldatul (Editura Polirom), Michael Finkenthal cu Grupul Infra-Noir, o reuniune de singurătăți (Tracus Arte), Bedros Horasangian, cu Laptopul lui Dr. Love (Editura Cartex) și Octavian Soviany cu cele două volume, Corabia beată și Cap de faun (Hyperliteratura), din seria Lelian. Cu toate acestea, cărțile semnate de Alina Purcaru și Doina Ioanid pot fi luate în considerare pentru Premiul Observator Universitas, unde un juriu independent, alcătuit din studenți din toată țara, va realiza lista finală de nominalizări, din care se va alege cîștigătorul. De asemenea, absența din lista de nominalizări, la categoria „Memorialistică“, a unui foarte bun volum precum Amintirile unui optzecist întîrziat de Șerban Tomșa (Tracus Arte) se datorează regulii conform căreia nici un premiu nu va fi acordat post-mortem.

La categoria PROZĂ, nominalizările sînt: Gabriela Adameșteanu, Voci la distanță, Polirom, Petre Barbu, Vremea tatălui, Polirom, Mircea Cărtărescu, Theodoros, Humanitas, Florin Chirculescu, Solomonarul, Nemira, Ștefania Mihalache, Gene dominante, Humanitas, Mihai Radu, Repetiție pentru o lume mai bună, Polirom, și Bogdan-Alexandru Stănescu, Abraxas, Polirom.

Autorii de POEZIE nominalizați anul acesta sînt: Răzvan Andrei, Raport către Walt Whitman. Poeme LGBT+, OMG Publishing, Teodor Dună, Flașneta Babel, Nemira, Claudiu Komartin, Inoculare, Cartier, Bogdan O. Popescu, Cartea războiului, Vellant, Moni Stănilă, Ofsaid, Nemira, Olga Ștefan, Resursa, Casa de Editură „Max Blecher“.

La ESEU/PUBLICISTICĂ îi regăsim pe Dan Alexe, Babel. La început a fost cuvîntul, Humanitas, Marius Constantinescu, Cafe gourmand, Nemira, Marius Lazurca, In corpore. De la corpul păgîn la trupul creștin în Antichitatea tîrzie, Litera, Mihaela Miroiu, Aripi și rădăcini, Polirom, Cristina Modreanu, Teatrul ca rezistență, Polirom.

Pentru MEMORIALISTICĂ/BIOGRAFIE/JURNAL au fost nominalizați Robert Șerban în dialog cu Dorin Tudoran, Numai copilăria e glorioasă, Trei, Alexandra Furnea, Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars, Humanitas, Monica Pillat, Bunicul meu fără mormînt, Gheorghe Ene Filipescu, Humanitas, Ana Iorga, Filip Lucian Iorga, Cartea curajului și a candorii. Ce afli despre viață din îndrăznelile bunicului Radu și din caietul secret al bunicii Ana, Corint, Liliana Nechita, Pîine cu ceva. Amintiri ca să se știe cum se trăia în comunismul oamenilor simpli, Humanitas.

Categoria DEBUT de anul acesta reunește volume de proză, poezie și critică literară: Mihnea Bâlici, Cazzo, OMG Publishing (poezie), Ruxandra Burcescu, Instabil, Humanitas (roman), Ruxandra Cîmpeanu, Dincolo de regulile jocului. Trepte și limite ale compromisului intelectual din perioada 1948-1964: Mihai Ralea, G. Călinescu, Tudor Vianu, Corint, (critică literară), Senida Poenariu, Reveriile Vestului. Lecturi americane în poezia optzecistă, Editura Universității Transilvania din Brașov (critică literară), Sașa Zare, Dezrădăcinare, Fractalia (roman).

La CRITICĂ, ISTORIE ȘI TEORIE LITERARĂ, sunt nominalizați Flori Bălănescu, Paul Goma. Conștiință istorică și conștiință literară, Corint, Paul Cernat, Bacovia și Noul Regim al literaturii, Eikon, Ruxandra Cesereanu, Lumi de ficțiune, lumi de realitate, Tracus Arte, Ion Simuț, Cum se scrie istoria literară?, Editura Școala Ardeleană, Bogdan Suceavă, Adîncul acestei calme creste, Polirom, Mihaela Ursa, Indisciplina ficțiunii. Viața de după carte a literaturii, Casa Cărții de Știință.

Ca şi la precedentele ediţii, revista Observator cultural va acorda PREMIUL „GHEORGHE CRĂCIUN“ PENTRU OPERA OMNIA unui scriitor al cărui nume va fi anunţat în seara Galei. La ediţiile de pînă acum, acest premiu le-a revenit următorilor: Mircea Horia Simionescu (2007), Mircea Ivănescu (2008), Norman Manea (2009), Radu Cosaşu (2010), Emil Brumaru (2011), Şerban Foarţă (2012), Dumitru Ţepeneag (2013), George Banu (2014), Nora Iuga (2015), Angela Marinescu (2016), Ana Blandiana (2017), Gabriela Adameşteanu (2018), Constantin Abăluţă (2019), Ion Vianu (2020), Marta Petreu (2021), Mircea Martin (2022).

În cadrul Galei Observator cultural, se va decerna PREMIUL SPECIAL PENTRU TRADUCERE DIN LIMBA SPANIOLĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ, aflat la a treia ediție și acordat în colaborare cu Institutul Cervantes din Bucureşti. Anul acesta, nominalizații sînt Melania Stancu, pentru traducerea volumului lui Antonio Muñoz Molina, Beatus Ille, Casa Cărții de Știință, Ilinca Ilian, pentru traducerea cărții lui Manuel Puig, Sărutul femeii-păianjen, Editura Pandora M, Anansi World Fiction, Dinu Flămînd pentru César Vallejo, A murit eternitatea mea. Opera poetică, Editura Pandora M, Anansi World Fiction, Marin Mălaicu-Hondrari, pentru Manuel Vilas, În toate a fost frumusețe, Editura Pandora M, Anansi World Fiction, Emanuela Stoleriu, pentru Carlos Ruiz Zafon, Orașul de abur, Editura Polirom. Laureații edițiilor anterioare sînt Marin Mălaicu-Hondrari, pentru traducerea romanului Patria de Fernando Aramburu, Editura Litera (2021), și Mariana Sipoș, pentru traducerea volumului Asasinul timid de Clara Usón, Editura Polirom (2022).

Pentru pentru nominalizări au votat Oana Doboși, Silvia Dumitrache, Coman Lupu, Carmen Mușat, Iulia Popovici, Raluca Selejan, Simona Sora, iar juriul final care va alege cartea cîștigătoare va fi format din Corin Braga (Universitatea „Babeș-Bolyai“ Cluj-Napoca), Mianda Cioba (Universitatea din București) și Alina Țiței (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ Iași).

Momentele muzicale din cadrul Galei vor fi oferite de Leyah (aka Magdalena Diana Marica) – o artistă în plină ascensiune, compozitoare, cântăreață și pianistă, care propune o muzică implicată social, ce se întoarce către oameni și reflectează̆ despre ei. Alături de ea se va afla un cvartet format din Monica Postolache (vioara 1), Cristiana Cojocaru (vioara 2), Eugen Cojocaru (violă) și Flaminia Nastai (violoncel).

Trofeele sunt realizate de Elena Dumitrescu și Mircea Roman (pentru premiile Lyceum și Universitas), iar scenografia este semnată de Alexandra Putineanu.

Concepția grafică a diplomelor este realizată de High Contrast, iar concepția video, de Vlad Rotaru.

Gala Premiilor Observator cultural va avea loc pe 16 mai, la Teatrul Odeon, începînd cu ora 18:00, și va fi transmisă live de TVR Cultural. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Noaptea Cărților Deschise 2025: De Ziua Internațională a Cărții, Editura Litera îți propune un #RăsfățLiterar  (ediție online&offline)
Literatură 17 Aprilie 2025, 16:29

Noaptea Cărților Deschise 2025: De Ziua Internațională a Cărții, Editura Litera îți propune un #RăsfățLiterar (ediție online&offline)

            Noutățile 2025 : Începând cu 22 aprilie, ora...

Noaptea Cărților Deschise 2025: De Ziua Internațională a Cărții, Editura Litera îți propune un #RăsfățLiterar (ediție online&offline)
Lansare de carte la Chișinău: Lilia Calancea, „Rodica Ojog-Brașoveanu. 320 de pisici în Cimitirul Bellu”
Literatură 15 Aprilie 2025, 18:05

Lansare de carte la Chișinău: Lilia Calancea, „Rodica Ojog-Brașoveanu. 320 de pisici în Cimitirul Bellu”

Miercuri, 16 aprilie 2025, ora 18.00, la Cărturești la Muzeu – Chișinău (Str. 31 August 1989, Nr. 121 A), are loc...

Lansare de carte la Chișinău: Lilia Calancea, „Rodica Ojog-Brașoveanu. 320 de pisici în Cimitirul Bellu”
Luminița Voina-Răuț: Mario Vargas Llosa îmi spunea că, pentru el,“ciorna este cea mai grea, ciorna îl torturează cel mai tare”
Literatură 14 Aprilie 2025, 19:41

Luminița Voina-Răuț: Mario Vargas Llosa îmi spunea că, pentru el,“ciorna este cea mai grea, ciorna îl torturează cel mai tare”

Scriitorul peruan  Mario Vargas Llosa ,  laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în 2010 , a...

Luminița Voina-Răuț: Mario Vargas Llosa îmi spunea că, pentru el,“ciorna este cea mai grea, ciorna îl torturează cel mai tare”
Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a încetat din viață la 89 de ani
Literatură 14 Aprilie 2025, 06:59

Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a încetat din viață la 89 de ani

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa , laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2010 , a încetat din viață...

Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a încetat din viață la 89 de ani
Lansarea volumului „Teoria lucrului bine făcut“ de Veronica Stănică la Librăria Humanitas Cișmigiu – luni, 14 aprilie, ora 19.00
Literatură 11 Aprilie 2025, 16:27

Lansarea volumului „Teoria lucrului bine făcut“ de Veronica Stănică la Librăria Humanitas Cișmigiu – luni, 14 aprilie, ora 19.00

Editura Litera  vă așteaptă luni, 14 aprilie, ora 19.00  la  Librăria Humanitas de la Cișmigiu  (bd....

Lansarea volumului „Teoria lucrului bine făcut“ de Veronica Stănică la Librăria Humanitas Cișmigiu – luni, 14 aprilie, ora 19.00
Lansare de carte la Timișoara: „Francezi în Banat, bănățeni în Franța” de Smaranda Vultur
Literatură 10 Aprilie 2025, 18:14

Lansare de carte la Timișoara: „Francezi în Banat, bănățeni în Franța” de Smaranda Vultur

Vineri, 11 aprilie 2025, ora 18.00, la Librăria La Două Bufnițe (Piața Unirii nr. 11, Timișoara), are loc lansarea volumului...

Lansare de carte la Timișoara: „Francezi în Banat, bănățeni în Franța” de Smaranda Vultur
La mai puțin de un an de la câștigarea Prix Goncourt, ediția în limba română a romanului Huriile de Kamel Daoud
Literatură 10 Aprilie 2025, 12:32

La mai puțin de un an de la câștigarea Prix Goncourt, ediția în limba română a romanului Huriile de Kamel Daoud

Ediția în limba română a romanului Huriile de Kamel Daoud , recompensat în 2024 cu Prix Goncourt , cel mai...

La mai puțin de un an de la câștigarea Prix Goncourt, ediția în limba română a romanului Huriile de Kamel Daoud
Romanul SAREK, de Ulf Kvensler, publicat în România la Crime Scene Press, desemnat „Cel mai bun roman polițist al anului 2025” în Franța
Literatură 07 Aprilie 2025, 10:59

Romanul SAREK, de Ulf Kvensler, publicat în România la Crime Scene Press, desemnat „Cel mai bun roman polițist al anului 2025” în Franța

SAREK, debutul literar semnat de autorul suedez Ulf Kvensler, tradus în România la Crime Scene Press, a fost...

Romanul SAREK, de Ulf Kvensler, publicat în România la Crime Scene Press, desemnat „Cel mai bun roman polițist al anului 2025” în Franța
Ascultă live

Ascultă live

17:00 - 18:00
GPS Cultural
Ascultă live Radio România Cultural
15:05 - 18:00
Obiectiv, România
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
17:00 - 17:56
Deutsch 2
Ascultă live Radio România Internaţional 1
17:05 - 18:00
MAGAZIN RRI (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
17:10 - 19:00
FERMIER ÎN ROMÂNIA
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
16:00 - 18:03
Ştiri
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
11:03 - 18:00
PULSUL ZILEI
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
15:03 - 19:00
Sens unic
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru