“Grupul celor patru”, surprins la Muzeul Colecţiilor de Artă - o expoziţie fascinantă
21 Septembrie 2023, 15:03
Expoziţia Grupul celor patru (1925 - 1934): Oscar Han, Ştefan Dimitrescu, Nicolae Tonitza şi Francisc Şirato, la Muzeul Colecţiilor de Artă se înscrie în proiectele muzeului de a scoate la iveală din patrimoniul valoros al instituţiei, lucrările unor artişti sau grupări artistice emblematice pentru viaţa românească. Expoziţia prezintă cu acurateţe opera pictorilor Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu, Francisc Şirato şi a sculptorului Oscar Han în perioada anilor 1925 -1934.
În cadrul prezentării sunt redate fragmente din cadrul expoziţiilor realizate în acei câţiva ani, de Grupul celor patru.
La realizarea expoziţiei au colaborat: Liliana Chiriac, Monica Croitoru, Ilinca Damian, Marina Iliescu, Gabriela Vasiliu, Costina Anghel, Paula Luca, Nela Mihai, Lidia Marinescu, Ionuţ Sâmbeteanu.
Interviul cu Liliana Chiriac ne oferă o introducere în activitatea celor patru creatori, explică demersul artiştilor, motivaţia expoziţiilor pe care le-au avut împreună şi ne prezintă mai mult decât o panoramă artistică.
Realizatoare Roxana Păsculescu