Vocile memoriei: Tortura pe înțelesul Occidentului
21 Aprilie 2024, 06:00
Cartea Adrianei Georgescu La început a fost sfârșitul a apărut mai întâi în franceză, în 1951, la Hachette, sub titlul Au commencement était la fin: La dictature rouge à Bucarest, în traducerea semnată Claude Pascal, pseudonim al Monicăi Lovinescu. Este prima mărturie publicată în Occident a unui deținut politic dintr-o țară comunistă. Se pare că originalul româneasc al cărții s-a pierdut, astfel că în limba noastră ea a apărut, tradusă după vesiunea franțuzeacă de Michaela Ghițescu, în 1992. Adriana Georgescu era absolventă a Facultății de Drept de la Univesitatea din București în 1944, când o angaja ca secretar particular al Primului Ministru, generalul Rădescu. Guvernul lui rezista de la începutul lui decembrie 1944 până la începutul lui martie 1945, când era dat jos de comuniști. Adriana Georgescu este arestată în vara lui 45, cu acuzația că ar fi fost membră a unei organizații teroriste; de fapt era vorba de grupul Tinerilor Liberali. Avea să fie condamnată la 4 ani de închisoare, însă va fi grațiată de Regele Mihai în 1947. A reușit să iasă clandestin din țară anul următor și s-a refugiat mai întai la Viena, apoi la Paris. Cartea ei depune mărturie despre maltratările suferite în detenție și spune adevărul despre regimul instalat după război la București. Occidentul însă va binedispune să ia notă de fața neagră a comunismului abia spre sfârșitul anilor 1960, o dată cu publicarea cărților lui Soljenițîn. Difuzăm la Vocile memoriei o înregistrare datorată lui Alexandru Paleologu, în care eseistul o evocă pe autoare și vorbește despre volumul ei.
Emisiunea Vocile memoriei, difuzată duminică 21 aprilie 2024, ora 22.30, la Radio România Cultural. Realizator E. Lucan.