Dan Perjovschi: “Roșia Montana e un model interesant de solidaritate și de idei de proiecte într-o comunitate spartă de politica din România”
24 Ianuarie 2025, 13:42
Orașul vorbește cu Luisa Zamora, manager cultural al Asociației 37 și artistul vizual Dan Perjovschi despre proiectul “Ape curate în Roșia Montana”, o inițiativă culturală și de mediu care promovează conștientizarea biodiversității și a importanței protejării naturii în această zonă. Proiectul include diverse activități și ateliere artistice, educaționale și ecologice desfășurate împreună cu comunitățile locale, în special cu copiii.
Luisa Zamora: “Mediul a fost o preocupare încă de la începuturile Asociației 37 și în fiecare proiect am inclus componenta asta, mai mult sau mai puțin. Acum, fiind o finanțare care, în primul rând, promovează consumul cât mai redus de plastic și reciclarea, probabil că ar fi fost înțelept să mergem doar pe această zonă. Dar venind din zona asta culturală am construit un pic altfel. Și mi se pare important ca atunci când mergi într-o comunitate destul de izolată - noi am lucrat în astfel de comunități de-a lungul timpului - să folosești aceste ocazii în a crea cadre ceva mai largi, în a pune împreună artă, literatură, muzică și știință.”
Dan Perjovschi, împreună cu soția sa, Lia, au adus o contribuție semnificativă acestui proiect, lucrând direct cu copiii din comunitate. Activitățile lor includ ateliere de desen, realizarea de ilustrații pe pereții școlii și stimularea creativității copiilor prin metode nonconformiste. Dan Perjovschi a subliniat importanța imaginației copiilor și rolul artei în a le da încredere, eliminând teama de greșeală, un aspect adesea inculcat în educația tradițională.
Dan Perjovschi: “Rolul meu și al Liei a fost să mergem acolo să desenăm cu copiii. Lia are o comunicare non-verbală foarte bună, ea și simte, eu sunt mai sec cumva, dar ăsta a fost rolul nostru, să intrăm în proiectul Asociației 37, să contribuim cu ce știm noi și cu ideea să învățăm și noi de la copii, pentru că ei, unii, desenează senzațional.”
Proiectul include o bibliotecă autoadministrată de copii și tabere tematice, de la chimie la folk, toate având ca scop dezvoltarea încrederii și creativității celor mici. Luisa Zamora a evidențiat importanța combinării diverselor domenii pentru a crea un impact pe termen lung.
Încheierea proiectului „Ape Curate în Roșia Montană” va coincide cu aniversarea a 1884 de ani de la atestarea localității, pe 6 februarie.
Interviu realizat de Daria Ghiu în emisiunea Orașul vorbește, produsă de Gabriela Mitan Dulgheru și difuzată în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 9.00, la Radio România Cultural.