Născut în România - invitat Cristian Hatu
21 Septembrie 2019, 11:05
De ani buni, din ce în ce mai multe voci din societatea civilă – părinți, elevi, chiar cadre didactice și experți în educație - își exprimă nemulțumirea față de modul în care a evoluat școala românească în ultimele 3 decenii. Cristian Hatu, invitatul emisiunii, a studiat Geofizica și Filosofia la Universitatea din București și a urmat un stagiu de instruire la Universitatea Ludwig Maximilian din Munchen. Primii pași în drumul către politici publice în domeniul educației, au ținut de efortul de a înțelege ce anume a generat reformele educaționale din alte țări. Cel mai important program în domeniul educației în care s-a implicat a fost cel de reformare a predării fizicii în învățământul preunivesitar, pe care l-a demarat în 2011. Cristian Hatu este membru fondator și președinte al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale (CEAE), asociație care a publicat, printre altele, și un raport cu tema „Scăderea analfabetismului funcțional - o posibilă prioritate strategică în educație”.
https://www.mixcloud.com/RadioRomaniaCultural/n%C4%83scut-%C3%AEn-rom%C3%A2nia-21-septembrie-invitat-cristian-hatu/