Perioada de înscrieri pentru premiul de pictură „Emerging Me: Breaking the Ice” se extinde până în data de 11 mai 2025

29 Aprilie 2025, 15:27
Fundația culturală Art Movements Foundation extinde perioada de înscriere pentru premiul de pictură emergentă Emerging Me: Breaking the Ice până în data de 11 mai 2025, ca răspuns la solicitările comunității artistice.
Emerging Me: Breaking the Ice este o inițiativă menită să susțină și să amplifice voci încă nedescoperite, un apel către tinerii artiști ce sunt gata să-și asume misiunea pe scena vastă și complexă a artei contemporane.
„Am decis să extindem perioada de înscriere în competiția de pictură emergentă pentru a răspunde cererilor primite din partea tinerilor artiști care își doresc să participe, dar au nevoie de timp suplimentar pentru a-și finaliza lucrările. Este o perioadă intensă pentru mulți dintre cei din ani terminali la studii postuniversitare de specializare.” - Art Movements Foundation
Prelungirea perioadei de înscriere aduce modificări criteriilor de eligibilitate. Așadar, sunt invitați să aplice artiștii cu vârste între 22 și 29 de ani împliniți până la data încheierii apelului (11 mai 2025), care acordă o importanță deosebită picturii, au studii de artă finalizate (licență, master sau doctorat) și reședința în România sau în diaspora, precum și tinerilor artiști de alte naționalități.
Platforma le oferă pictorilor emergenți posibilitatea să câștige unul dintre cele trei premii oferite de Art Movements Foundation: de 2500 €, 1500 € și 1000 € sau Premiul Colecționarului de 1000 €.
Comisia fundației va selecta cel mult 100 de lucrări dintre cele înscrise în competiție, care vor fi ulterior evaluate de juriul independent, pe baza a cinci criterii cu pondere egală în nota finală:
● abordarea suprafeței – consistența dintre procesul pictural și tratarea culorii (20p)
● inovație tehnică – consistența dintre procesul pictural și estetica contemporană (20p)
● abordări ale compoziției – inovație și originalitate în registrul filozofiei contemporane a compoziției (20p)
● subiecte și concepte – coerența între conținuturile vizuale propuse și imaginarul contemporan și ultra contemporan (20p)
● opinia subiectivă a fiecărui jurat cu privire la pictura analizată (20p)
Aplicațiile se acceptă exclusiv pe www.artmovements.ro, până la data de 11 mai 2025. Artiștii sunt invitați să candideze cu cel mult trei lucrări de pictură pe lemn, carton, pânză sau alte materiale, create în ultimii doi ani.
Lucrarea sau lucrările cu care vor intra în competiție se vor încadra conceptului acestui proiect – ar trebui să reprezinte acel început care a spart gheața viziunii creative a artistului, momentul definitoriu al călătoriei sale artistice.
Primele 35 de lucrări jurizate care se vor detașa prin punctajul obținut vor fi prezentate în expoziția cu vânzare Emerging Me: Breaking the Ice - 2025, ce va fi curatoriată de Gilda Ghinoiu la galeria Scemtovici & Benovitz Gallery, și care va avea loc în iunie 2025.