Gilda Lazăr: „Întânirile JTI au devenit o marcă de referință în dansul contemporan din România. Mă bucur foarte mult că au contribuit la educarea publicului” | PODCAST
07 Iunie 2024, 16:54
Absolvent al Universității Naționale de Arte din Taipei, coregraful taiwanez Po-Cheng Tsai, în vârstă de treizeci și trei de ani, a fondat, la finalizarea studiilor, compania B.DANCE, dezvoltând un limbaj și o estetică coregrafică unice.
Combinând mișcările tradiționale asiatice și artele marțiale cu dansul contemporan, B.DANCE creează spectacole teatrale, fizice și emoționale care reușesc să ajungă la un public divers. Din colaborarea B.DANCE, din Taipei, condusă de Po-Cheng Tsai, cu TanzLuzern, compania de dans contemporan a Luzerner Theater (din Lucerna, Elveția), coordonată de Kathleen McNurney, s-a născut un spectacol care reimaginează opera literară clasică ALICE, plasând-o într-o lume fantastică, la confluența cu măiestria Zen.
Spectacolul atrage cu o coregrafie uluitoare, costume haute couture și o scenografie elegantă, într-o "țară a minunilor" cu o atmosferă stranie și profund psihologică. Compania B. DANCE vine cu producția ALICE în România, la București și la Sibiu.
Detalii în interviul realizat de Luana Pleșea cu Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs și Comunicare JTI România, Moldova și Bulgaria.
Compania B. DANCE este invitată la a XXV-a ediție a Întâlnirilor JTI, cu spectacolul „Alice”, pe 20 și 21 iunie, ora 19:30, la Teatrul Național București și pe 24 iunie, ora 20:00 și 25 iunie, ora 18:00, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).