Clădirea fostului restaurant CINA își redeschide porțile pentru cea de-a XII-a ediție Romanian Design Week
04 Aprilie 2024, 10:44
Cea de-a XII-a ediție Romanian Design Week, un proiect The Institute, prezentat de Unicredit Bank, are loc anul acesta între 24 mai și 2 iunie, în clădirea monument istoric din Piața George Enescu, care a găzduit în trecut celebrul restaurant CINA (str. Benjamin Franklin 10).
Festivalul a înregistrat anul acesta un număr record de înscrieri în cadrul RDW Exhibiton. Astfel, peste 150 de specialiști locali, reuniți în RDW Community, au validat 670 de proiecte înscrise în prima etapă a procesului de selecție și ulterior, șase echipe de curatori locali și internaționali au stabilit care vor fi participanții RDW Exhibition 2024.
RDW Exhibition a înregistrat anul acesta un număr de 670 înscrieri, proiecte care au intrat în procesul de selecție pentru a fi expuse în cadrul RDW Exhibition (Arhitectură - 61, Design Interior - 189, Design Grafic- 125, Ilustrație - 88, Design Vestimentar - 86, Design de Produs - 121). Acestea au fost într-o primă etapă validate de către RDW Community, echipă formată din participanți ai expoziției din anul anterior, din cadrul festivalului. Proiectele validate de aceștia reprezintă punctul de pornire pentru o arhivă online de bune practici în design și arhitectură - numită Community Vote - menită să contribuie la creșterea standardelor pieței, colecția de proiecte urmând să fie disponibilă permanent online, și în afara festivalului. Lista experților care formează RDW Community 2024 poate fi consultată aici.
”Începând cu ediția trecută, am redesenat formatul RDW Exhibition, cu scopul de a crește relevanța call-ului de proiecte și a expoziției pentru reprezentanții industriilor creative locale. Astfel, ne-am propus să conectăm cât mai mulți designeri și arhitecți – validați de propriile bresle – cu publicul larg și să creștem în acest fel standardele proiectelor locale. Recordul de înscrieri de anul acesta vine ca o validare a noii structuri, care ne permite ca, alături de proiectele prezentate în expoziție, să oferim o arhivă online mult mai generoasă ca repere de bune practici pentru designul și arhitectura din România. Sperăm ca ea să se dezvolte de la an la an și să fie o sursă de inspirație atât pentru profesioniști, cât și pentru pasionați”, Raluca Mirel - Director Proiect Romanian Design Week.
Pornind de la baza de selecție validată de RDW Community, un grup de curatori români și internaționali a realizat selecția finală a proiectelor ce vor forma expoziția cu proiecte de arhitectură, design și ilustrație din cadrul festivalului. Curatorii acestei ediții, pe categorii, sunt:
Arhitectură: Andrei Șerbescu - partener fondator al ADNBA, Irene Pérez și Jaume Mayol - studioul TEd’A arquitectes,
Design de Produs: Alexander Manu - profesor OCAD University, strateg, consultant, autor și Matthias Hillner - profesor la Departamentul SCADpro din cadrul Colegiului de Artă și Design Savannah,
Design Interior: Bruno Andreșoiu - arhitect, jurnalist de arhitectură și Stella Nikolakaki - arhitect senior și asociat la UNStudio,
Design Vestimentar: Marian Pălie - filosof, masterand și doctorand la Universitatea Națională de Arte din București și Andrew Ibi - practician al modei, educator și co-fondator al BOLD,
Design Grafic: Raymond Bobar - designer grafic și de literă și James Goggin - grafician britanic/ australian și partener la Practise,
Ilustrație: Maria Surducan - ilustratoare, autoare de benzi desenate și scenaristă și Yuko Shimizu - ilustratoare japoneză multipremiată.
Cele peste 200 de proiecte selectate vor fi expuse în cadrul RDW Exhibition, care va avea loc între 24 mai și 2 iunie, în fostul restaurant CINA, lângă Ateneul Român. Expoziția reprezintă un spațiu de întâlnire și dialog între profesioniști, pasionați și publicul larg și oferă o oferă o imagine de ansamblu asupra proiectelor locale de actualitate. Portofoliile participanților RDW Exhibition 2024, dar și proiectele din Community Vote pot fi consultate aici.
Tema festivalului Romanian Design Week 2024: Unlock the City
Ediția din 2024 a Romanian Design Week își propune să investigheze metodele prin care creativitatea și inovația pot modela orașele de mâine și să contribuie totodată la explorarea Bucureștiului și la descoperirea potențialului și a straturilor acestuia, a spațiilor creative din oraș și a organizațiilor sau proiectelor culturale care le animă și definesc.
Ediția invită bucureștenii să descopere specificul creativ al unor zone din oraș, să descopere proiecte de design inedite și abordări multisicplinare, dar și să contribuie la definirea unor spații de dialog, demonstrând astfel importanța proceselor de imaginare colectivă și de co-creare a unui oraș mai prietenos.
Tema generală a festivalului RDW2024 dorește să contribuie la reconectarea bucureștenilor la oraș și mai ales la comunitățile acestuia, redescoperite de această dată din perspectiva potențialului industriilor creative locale.
RDW Exhibition 2024 este un proiect The Institute, prezentat de Unicredit Bank, finanțat de Ministerul Culturii, iar designul expozițional al RDW Exhibition va fi realizat de Attila Kim Architects.
Festivalul Romanian Design Week are loc anul acesta între 24 mai și 2 iunie, în clădirea fostului restaurant CINA (str. Benjamin Franklin 10). Biletele de acces la festival pot fi achiziționate pe pagina website a festivalului. Elevii, studenții și pensionarii au acces gratuit.
Mai multe detalii pe website, Facebook și Instagram.