The Favourite- poveste grotescă în cel mai autentic stil Lanthimos - de Michaela Platon

Îl
„urmăresc” pe Lanthimos cu bucurie de la The Lobster , acea
fantezie paradoxală, ciudată şi ieşită din normă cu care ne
asalta în 2015, adjudecându-şi meritoriul premiu al juriului la
Cannes, apoi am trecut la The Killing of a Sacred Deer- un thriller
psihologic care mi s-a părut şi mai înspăimântător cu cât
absurdul devenea firul conducător al unui scenariu cu accente
dramatice sălbatice,
acut şi
sugestiv în metaforele lui (și
mai de
speriat decât orice!), iar acum m-a uimit cu acest The
Favourite-
un film “de epocă”
pus în pagina cinematografică
într-un fel în care subiectul este adus în actualitate. Dacă
nu l-ați prins anul trecut în cinematografe, HBO vă oferă de
săptămâna aceasta multiple ocazii sa îl vedeți!

Căci
oportuniştii sunt o specie prezentă
în orice epocă, nesațul
cu care vor să propăşească fiind de ajuns să le alimenteze
strategiile- mai transparente sau mai consistente în funcţie de
inteligența
personajului.Iar Abigail este cu atât mai periculoasă cu cât, deşi
le mimează convingător-
nu are sentimente- şi este şi vicleană şi periculos de
inteligenţă. Emma Stone face un personaj atât de bine jucat încât
ne păcăleşte la începutul filmului şi suntem înclinaţi să o
plăcem şi să o compătimim, cea ce se vădeşte fără rost atunci
când îi iese la iveală caracterul şi înţelegem că Becky Sharp
şi Uriah Heep sunt modele palide faţă de verişoara scăpătată
ce îşi croieşte drum la curtea Angliei.

În
rolul reginei Anne- bolnavă, labilă
psihic şi dependentă
de atenţie - evoluează extraordinar Olivia Colman – făcând un
personaj patetic, o marionetă în mâinile doamnei de Marlborough
(Rachel
Weisz), prietena din copilărie şi partenera suveranei - în fapt
cea care guverna - fără măcar să ascundă asta- cu aroganţa
şi cruzimea celor care se cred de neînlocuit.

Filmul
aduce o fascinaţie către formele de cruzime barocă de această
dată, Lanthimos explorând cu toate trademark-urile lui de filmare
din unghiruri ciudate-
curtea depravată a unei regine defazate şi vulnerabile,
care devine terenul unor lupte interne pentru putere pentru care
personajele angrenează toate strategiile şi atuurile posibile,
într-o escaladă a maşinaţiilor
și
intrigilor
dusă
la extrem. De o mare fineţe a balansului între monstruos
şi fragil, personajul jucat de Olivia Colman este cel care
alimentează prin labilitatea lui starea de la curte, dând frâu
liber egourilor să iasă la iveală şi avizilor de putere să
acţioneze, într-o sarabandă a răsturnărilor de situaţii şi o
dinamică a schimbării de forţe asediantă.

Gros
planurile desenează frust sentimente, intenţii, emoţii, iar
personajele sunt exclusiv conduse de instincte gregare într-un joc
al decadenței
şi vulgarităţii ce șfichiuie
printr-o satiră acută. Şi ne devine clară inspiraţia
excepţională
a
lui Lanthimos care delegă
acestă
poveste
(nescrisă
de el de această dată!) celor trei actriţe aflate într-un apex al
carierei lor, căci Rachel Weisz (pe care a distribuit-o şi în The
Lobster), Emma Stone ( într-o creştere profesională notabilă),
dar mai ales minunata
Olivia Colman,
fac un trio stelar
-
ce tractează scriptul într-o demonstraţie de forţă şi acurateţe
artistică, Abigail şi Sarah fiind ca
personaje în egală măsură de crude,
perverse şi manipulative, în timp ce suverana ne stârneşte
oarecare
compasiune
fiind singura
cu aparență
umană-
în interiorul ei sălăşluind însă un monstru de egoism în egală
măsură crud şi nemilos.

Distinct
în ciudăţenia lui şi excepţional cinematografiat, filmul lui
Lanthimos perpetuează
un sound design antagonic pe alocuri perioadei la care se referă
scriptul, aducând în universul curtii
regale engleze de inceput de secol al XVIII-lea,
sunetele experimental-agresive
cu csre ne-a obișnuit şi
cartoanele de titlu ce fragmentează imaginile, dându-ne câteva
clou-uri pt citirea poveștii-
una grotescă dar perfect verosimilă.

Mult
mai palidă, galeria de personaje masculine iese în evidenţă cu
Nicholas Hoult (Collide, Mad Max- Fury Road, Dark Places, X Men –
Apocalypse) şi continuă ceva mai estompat cu James Smith şi Joe
Alwin , neîndoielnic trioul feminin surclasând.

Altfel
decât precedentele producţii, dar păstrând notele distincte ale
celui mai ciudat şi uimitor tânăr regizor grec, The Favourite
valorifică
talentul de director de imagine al lui Robbie Ryan- excepţional în
Wuthering Heights, Filomena sau Jimmy’s Hall şi I, Daniel Blake
ale lui Ken Loach- o alegere de excepţie care aduce plus valoare
acestei
pelicule
nominalizate major la Oscaruri.