Nuestro Tiempo al lui Carlos Reygadas- dramă art house cu o tematică majoră – de Michaela Platon
27 Septembrie 2019, 06:00
Lumea lui Carlos Reygadas este una complexă, deopotrivă
tumultuoasă, violentă şi meditativă, amalgam ce şochează prin contrast, dar şi
prin forţă şi pictural.
Înclinate către sondarea introspectivă a personajelor,
filmele lui sunt călătorii ce explorează o tematică majoră: iubirea, creaţia,
suferinţa, sensul vieţii, contemplarea sinelui, încrederea, contradicţia umană.
Cel de-al optulea film al lui Reygadas, Nuestro Tiempo,
propune o incursiune în viaţa unor personaje ce par speciale apriori: el -
Juan, poet celebru şi crescător de tauri, ea - Ester - soţie, mamă şi
administrator al unei hacienda care crește tauri pentru coridda. Personajele
conexe sunt doar crochiuri care pun în valoare cuplul acesta bizar, natura
sălbatică a fermei fiind de cele mai multe ori rezoneurul stării interioare a
personajelor, într-un fel profund subiectiv ce statuează aproape conceptul de
dimensiune a prezentului emoţional, relevând o viziune tarkovskiană asupra
timpului cinematografic (desfăşurarea
evenimentelor în timp = o altă dimensiune a cinemaului).
Triunghiului amoros - prezent şi în precentul film al lui
Reygadas, „Silent Light” de acum 12 ani – dobândeşte în Nuestro Tiempo o
dinamică specială, Ester şi Juan devenind cumva personaje emblematice,
exponenţii unui fel de gândire extrem, în care sentimentul iubirii este forjat
la maximum, ca şi libertatea, liberul arbitru şi loialitatea, toate căpătând
alte valenţe decât cele curente.
Distribuindu-se pe sine în rolul principal masculin, pe
soţia sa (Natalia López, editorul
filmului) în acelaşi rol ca în viaţa reală , iar pe proprii copii în rolul
celor din film, şi filmând în propriul ranch, Reygadas face o alegere care
aduce cu sine un sentiment al realităţii care n-ar fi fost la fel de pregnant
în cazul folosirii unor actori. Viaţa reală se contopeşte cu ficţiunea
cinematografică şi apoi cu natura ce absoarbe totul cu frumuseţea ei sălbatică
şi peremptorie.
Manageriând excepţional limbajul vizual cinematografic,
regizorul operează treceri spectaculoase de la un rural neprelucrat, la spaţiul
urban comun sau elevat (cum este concertul inedit pt orchestră şi țimbal),
stăpânind la perfecţie mizanscena, oferind o realitate filmică subiectivă ce
devine prin timpul narativ una general valabilă.
Câştigător la categoria cel mai bun film sau regizor la
festivalurile de la Sao Paolo, Havana sau Uruguay şi nominalizat la Veneţia,
Nuestro Tiempo este o meditaţie aproape sofisticată despre iubire, comunicare
şi pierdere - aşa cum le percepe un cuplu despre care putem afirma că are o
relație ce devine cu timpul toxică, o peliculă care pare născută în timp ce era
filmată.
Nesocotind reguli, inovând sau citând, Nuestro tiempo are
rara virtute de te coopta mai mult decât ai vrea să recunoşti, căci vortexul de
trăiri, sentimente sau frustrări aruncă lumea ficţiunii în realitate şi o lasă
să respire natural, chiar dacă e sincopat.
Cu scene lungite obsedant sau de o cruzime rară, cu
personaje potrivite sau nepotrivite care narează din off (fetiţa cuplului, dar
şi Juan şi Ester), cu imagini de un pictural desăvârșit- Nuestro Tiempo este
fără îndoială opera unui creator care investighează natura umană într-un mod
particular, într-un film cu nuanţe ce ne amintesc de cele ale peliculelor
independente de la începutul anilor 70
(de tipul celor în care nu există o distincţie clară între ficţiune,
jurnalism şi eseistică).
Intensă şi solicitantă, aceasta dramă art house intră în
cinematografe vineri, 27 septembrie, şi este distribuită în România de Voodoo
Films.