Ascultă Radio România Cultural Live

Festivalul Enescu deschide Concursul Enescu cu o Scrisoare Deschisă pentru Public și pentru operatorii culturali

12 Mai 2021, 16:57

Festivalul și Concursul Internațional George Enescu marchează deschiderea fazei a doua a Concursului Enescu 2020/2021, care are loc astăzi, 12 mai 2021, printr-o Scrisoare Deschisă adresată publicului larg și organizatorilor de concerte și evenimente, pentru „a crea un moment de reflecție și pentru a relansa invitația noastră la deschidere și la colaborare”, în contextul în care Festivalul Enescu a fost ținta unor afirmații care induc în eroare și alimentează fricile întreținute de discursul naționalist și populist.

În cultură, nu suntem <Noi> și <Ei>. Cultura doboară granițele și creează locul în care ne întâlnim cu toții, creatori, operatori sau consumatori, dincolo de ce ne desparte în viața de zi cu zi.  Toți avem nevoie de creativitate, emoție, trăire autentică.Avem nevoie de Frumos.

Vă invităm așadar să alegem limbajul universal al muzicii, cu artiștii care vin la Concursul Enescu. Vă așteptăm la concerte și recitaluri, atât în sala Ateneului, cât și online, pe www.festivalenescu.ro.  Suntem gata să colaborăm, pentru a îmbunătăți susținerea și dezvoltarea întregului sector cultural.”

Scrisoarea Deschisă integrală este mai jos:

12.05.2021

 

 

Scrisoare deschisă

Publicului larg,

Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale,

Dragă Public,

Stimați colegi,

Astăzi începe faza a doua a Concursului Internațional George Enescu 2020/2021, singura competiție internațională în care virtuozitatea în interpretarea sonatelor marelui compozitor român George Enescu este probă obligatorie pentru promovarea unor tineri artiști. Este și singurul Concurs Internațional de muzică clasică organizat în România care respectă  standardele Federației Mondiale a Concursurilor de Interpretare Muzicală. Putem spune că, în domeniul muzicii clasice, organizăm a XVII-a ediție a unui concurs care echivalează cu un turneu de Grand Slam, riguros, credibil și apreciat printre profesioniști, la nivel internațional.

Un număr de 21 de tineri artiști din 11 țări au rămas în cursă, într-o ediție Concursului care s-a luptat din toate puterile să nu fie anulată. Ei vor interpreta sonatele enesciene, pe 13 mai (violoncel), 17 mai (vioară), 21 mai (pian). Vă invităm să-i ascultați, în semifinalele care vor fi transmise online, gratuit, pe www.festivalenescu.ro . Nouă dintre ei vor intra în finale și vor interpreta concerte cu orchestră, cu public, pe 15 mai (violoncel), 19 mai (vioară), 23 mai (pian).

Acesta este doar unul din modurile în care Concursul Enescu promovează muzica celui mai mare compozitor român, George Enescu: face tânăra generație de artiști să îi descopere creația, iar ei o oferă publicului.

Concursul se va încheia pe 23 mai și va cuprinde și șase recitaluri extraordinare ale laureaților edițiilor anterioare, precum și ale unor membri ai juriilor. Ei vor cânta pentru iubitorii muzicii din România și din străinătate care cumpără bilete online sau în sala Ateneului. Programul integral este aici.

În mod normal, Concursul trebuia să aibă loc în septembrie 2020. Dar pandemia ne-a dat peste cap și pe noi, ca și pe dumneavoastră, public, operatori culturali, artiști. Am fost puși în fața interdicției de a organiza evenimente, a anulării zborurilor, a imposibilității de a aduce artiști străini la București, a tăierii finanțării, a pierderii unor sponsori, a incertitudinii, a amenințărilor legate de sănătate și chiar a îmbolnăvirii unor membri ai echipei. Dar dincolo de orice, am trecut printr-o experiență întunecată: o pandemie care distruge umanitatea, prin felul în care poate lua viața și sănătatea oamenilor pe care îi atinge.

Ca fiecare dintre dumneavoastră, a trebuit să facem alegeri. „Anulăm Concursul?”, ne-am întrebat. Am ales să ne reinventăm, pentru ca muzica să meargă mai departe, și să încercăm să inspirăm oamenii și creatorii de cultură, din toate domeniile, să găsească forța unificatoare, ca să colaboreze și să se susțină reciproc în aceste vremuri grele. Credem că fiecare artist, fiecare creator de cultură contribuie decisiv la ceea ce avem cu toții nevoie pentru a ne păstra umanitatea: Frumusețe în viață.

Și mai credem că, în vremuri atât de dificile este esențial să nu ne pierdem echilibrul și să nu ne atacăm unii pe alții pentru resurse sau atenție.

De aceea, în august 2020, am lansat Manifestul pentru Salvarea Frumuseții în Viață și am invitat artiști din cele mai diverse domenii să ni se alăture într-o dezbatere publică despre ce avem nevoie să se întâmple în România și ce este nevoie ca și autoritățile să facă pentru a păstra cultura în viața oamenilor.  Am făcut acest lucru știind cât de dificilă este situația cu care se confruntă toți actorii din domeniul cultural, de la artiștii independenți, până la instituții mari de cultură, operatori, furnizori.

Reluăm astăzi, cu ocazia începerii celei de-a doua faze a Concursului 2020/2021 mesajul nostru de colaborare și de susținere reciprocă, pornind de la nevoia publicului nostru de a găsi Frumusețe în viață în cele mai diverse forme de viață culturală. Dacă lăsăm virusul naționalismului și al populismului să contamineze cultura, o adevărată pandemie ne va bântui sufletul.

De exemplu, afirmația lansată recent de unii operatori culturali, potrivit căreia banii alocați Festivalului Enescu sunt pentru orchestrele străine induce în eroare, alimentând frica întreținută de discursurile naționaliste și populiste.Festivalul Enescu nu alocă subvenții pentru artiști, ci plătește servicii și produse artistice furnizate atât de artiști străini și români, cât și de diverși furnizori, pentru a crea evenimente destinate publicului larg, în majoritate român, pentru a asigura publicului român acces la muzică de calitate internațională și pentru a promova muzica lui George Enescu.În acest an, de exemplu, 42 de lucrări de Enescu vor fi în Festival, cel mai mare număr în istoria evenimentului. Iar orchestrele străine îl interpretează apoi pe Enescu în străinătate, în fața audiențelor lor.

Pe de altă parte, Festivalul susține activitatea economică și turistică și încurajează colaborarea cu alte arte, prin evenimente conexe. Beneficiarul final este tot publicul larg, societatea românească. Festivalul Enescu este un proiect cultural de interes public.

Nu credem că cineva poate să impună publicului un anumit produs cultural, însă, la nivel de țară putem avea niște opțiuni strategice. Promovarea creației și personalității lui George Enescu este o astfel de opțiune strategică pentru România, de care se ține cu o oarecare disciplină și constanță în ultimii 30 de ani, chiar dacă poate să facă mai mult în acest sens.

Toate țările cu putere culturală aleg artiști din patrimoniul propriu pe care îi promovează cu prioritate. Face parte din diplomația culturală, care contribuie la creșterea influenței pe care țările o pot avea în străinătate.  România este încă departe de modelul marilor puteri culturale și are și multe alte resurse culturale în care ar trebui să investească. Dar dacă distrugem ceea ce a fost construit, nu vom exporta decât imaginea unei societăți care nu reușește să colaboreze pentru a se afirma.

Dragă Public,

Stimați colegi,

Am fi comunicat altfel deschiderea Concursului Enescu, care începe în seara aceasta cu un recital de vioară, susținut de laureatul ediției din 2018, Vikram Sedona, și de pianistul Aimo Pagin, un alt laureat al Concursului Enescu, dacă Festivalul Enescu nu ar fi fost ținta unui discurs de tip naționalist, asumat de o organizație care reprezintă mai mulți operatori culturali.

Am preferat să adresăm această Scrisoare Deschisă, pentru a crea un moment de reflecție și pentru a relansa invitația noastră la deschidere și la colaborare. În cultură, nu suntem „Noi” și „Ei”. Cultura doboară granițele și creează locul în care ne întâlnim cu toții, creatori, operatori sau consumatori, dincolo de ce ne desparte în viața de zi cu zi.  Toți avem nevoie de creativitate, emoție, trăire autentică.Avem nevoie de Frumos.

Vă invităm așadar să alegem limbajul universal al muzicii, cu artiștii care vin la Concursul Enescu. Vă așteptăm la concerte și recitaluri, atât în sala Ateneului, cât și online, pe www.festivalenescu.ro.  Suntem gata să colaborăm, pentru a îmbunătăți susținerea și dezvoltarea întregului sector cultural.

#SalvațiFrumusețeaÎnViață. Împreună.

Muzica trebuie să continue!

 

#SaveBeautyInLife. Together.

Music must go on!

O melodie a Tinei Turner considerată pierdută, redescoperită și lansată
Muzică-Dans-Arte 23 Ianuarie 2025, 14:16

O melodie a Tinei Turner considerată pierdută, redescoperită și lansată

O melodie pierdută a Tinei Turner a fost redescoperită recent. Piesa va fi difuzată în premieră, joi, 23 ianuarie,...

O melodie a Tinei Turner considerată pierdută, redescoperită și lansată
Mina Okabe - artista de origine danezo-japoneză a cărei muzică reflectă o moștenire culturală bogată
Muzică-Dans-Arte 23 Ianuarie 2025, 13:00

Mina Okabe - artista de origine danezo-japoneză a cărei muzică reflectă o moștenire culturală bogată

Premiile Music Moves Europe, organizate anual în cadrul festivalului Eurosonic, reprezintă o rampă de lansare pentru...

Mina Okabe - artista de origine danezo-japoneză a cărei muzică reflectă o moștenire culturală bogată
Ruxandra Donose cântă în șase limbi diferite la Ateneul Român în recitalul extraordinar „Melodie Dor Magie”, pe 17 februarie 2025
Muzică-Dans-Arte 23 Ianuarie 2025, 10:54

Ruxandra Donose cântă în șase limbi diferite la Ateneul Român în recitalul extraordinar „Melodie Dor Magie”, pe 17 februarie 2025

Mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu vor fi pe scena Ateneului Român pe 17 februarie 2025, de la...

Ruxandra Donose cântă în șase limbi diferite la Ateneul Român în recitalul extraordinar „Melodie Dor Magie”, pe 17 februarie 2025
Cinci povești despre ACASĂ: David Popovici, Amalia Enache, Alexandru Tomescu, Marius Manole și Mihai Morar, pe scena Ateneului Român
Muzică-Dans-Arte 22 Ianuarie 2025, 15:06

Cinci povești despre ACASĂ: David Popovici, Amalia Enache, Alexandru Tomescu, Marius Manole și Mihai Morar, pe scena Ateneului Român

Marți, 4 februarie 2025, ora 19:00, va avea loc, la Ateneul Român, Gala HOPE STORIES – Povești despre Acasă....

Cinci povești despre ACASĂ: David Popovici, Amalia Enache, Alexandru Tomescu, Marius Manole și Mihai Morar, pe scena Ateneului Român
Musspell, trupa din Cluj care aduce influențele nordice pe scenele internaționale
Muzică-Dans-Arte 22 Ianuarie 2025, 11:40

Musspell, trupa din Cluj care aduce influențele nordice pe scenele internaționale

O atmosferă hipnotică, voci delicate și influențe nordice, acestea sunt doar câteva dintre elementele care definesc...

Musspell, trupa din Cluj care aduce influențele nordice pe scenele internaționale
Programul Festivalului Internațional George Enescu, ediția 2025. Peste 4000 de artiști vor fi prezenți la București, între 24 august și 21 septembrie, într-o ediție cu tema „Aniversări /Celebrations”
Muzică-Dans-Arte 21 Ianuarie 2025, 13:45

Programul Festivalului Internațional George Enescu, ediția 2025. Peste 4000 de artiști vor fi prezenți la București, între 24 august și 21 septembrie, într-o ediție cu tema „Aniversări /Celebrations”

În cadrul primei conferințe de presă pentru cea de a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu,...

Programul Festivalului Internațional George Enescu, ediția 2025. Peste 4000 de artiști vor fi prezenți la București, între 24 august și 21 septembrie, într-o ediție cu tema „Aniversări /Celebrations”
O diversitate de spectacole de operă, pe prima scenă lirică a capitalei, în săptămâna 20-26 ianuarie 2025
Muzică-Dans-Arte 20 Ianuarie 2025, 15:30

O diversitate de spectacole de operă, pe prima scenă lirică a capitalei, în săptămâna 20-26 ianuarie 2025

În săptămâna 20-26 ianuarie 2025 , pe scena Operei Naționale București , vor putea fi admirate spectacolele de...

O diversitate de spectacole de operă, pe prima scenă lirică a capitalei, în săptămâna 20-26 ianuarie 2025
Uniunea Artiștilor Plastici din România recomandă evenimentele plastice ale săptămânii 20 – 26 ianuarie 2025
Muzică-Dans-Arte 20 Ianuarie 2025, 09:05

Uniunea Artiștilor Plastici din România recomandă evenimentele plastice ale săptămânii 20 – 26 ianuarie 2025

Luni, 20 ianuarie , vor avea loc două vernisaje: La ora 17, sunteți invitați în spațiul expozițional din cadrul...

Uniunea Artiștilor Plastici din România recomandă evenimentele plastice ale săptămânii 20 – 26 ianuarie 2025
Ascultă live

Ascultă live

22:00 - 23:25
Teatrul Național Radiofonic
Ascultă live Radio România Cultural
23:05 - 00:00
Teatrul National Radiofonic
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
23:00 - 23:30
Français 3
Ascultă live Radio România Internaţional 1
23:00 - 00:00
reluare MAGAZIN RRI (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
23:00 - 00:00
CĂRUȚA 4X4
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru