Povestea Bucureştilor, prima parte

Istoria oraşului Bucureşti nu datează din 20 septembrie 1459, odată cu acel documentat semnat şi eliberat de domnitorul Vlad Ţepeş. Principele valah doar lua act la Bucureşti de recunoaşterea unei proprietăţi şi de faptul că încasase birul pentru eliberarea actului constatativ. Tîrgul exista de multă vreme, iar începuturile sale se pierd în negura timpurilor, în această zonă existînd aşezări cel puţin din neolitic.

Dar aşa cum şade bine unui episod însemnat, consemnarea sa documentară devine şi actul de naştere. Dincolo însă de datele documentabile, trebuie să spus că mitologia, basmele şi legendele joacă un rol esenţial în constituirea unui profil identitar al Bucureştilor.

Un cronicar sas din Braşov, pe la anul 1721, atesta o naraţiune legitimantă capitalei de astăzi a României. Numele de Bucureşti ar veni de la un păcurar, de la un cioban ce-şi păştea turmele în această regiune de codru, cîmpie, deal şi lacuri traversată de rîul Dîmboviţa. Fapt deloc imposibil, măcar în plan etimologic şi semantic.

Şi mai clară este explicaţia de ordin economic, căci da, Bucureştii se află la o importantă întretăiere de drumuri comerciale. Nu prin accident două dintre străzile din Centrul vechi bucureştean se numesc Lipscani (de la Lipsca sau Leipzig) şi Gabroveni (important nod comercial şi meşteşugăresc în Evul mediu din Bulgaria vecină).

Iată tema căreia ne dedicăm în episodul cu numărul 112 al Dialogurilor noastre.