Novak Djokovici şi doborîrea tuturor recordurilor în tenis - Episodul 111

În absenţa Regelui zgurei, Rafel Nadal, sîrbul Novak Djokovici s-a înscăunat pentru a treia oară suveran la Roland Garros. Mai mult, este singurul din istorie care a cîştigat 23 de trofee de Grand Slam şi are toate şansele să ducă mai departe acest palmares excepţional. Cu titlul de la Porte d’Auteuil în buzunar, Nole redevine lider ATP, apropiindu-se vertiginos de cota 400 de săptămîni pe prima poziţie mondială (în prezent are 388 de săptămîni ca lider al clasamentului profesionist).

Înainte de Openul francez, şansele sîrbului de a cîştiga Cupa Muschetarilor erau firave. Nu avea nici o victorie de turneu pe zgură, jocul lui suferea, nu avea ritm, se plîngea de dureri la cotul drept. Pe de altă parte, Carlos Alcaraz, cel care-l detronase pe sîrb de pe prima poziţie mondială, era în formă mare, îşi testase puterile pe zgură cu victoriile de la Buenos Aires, Barcelona şi Madrid. Mai mult decît atît, evoluţia în competiţie a lui Carlitos fusese entuziasmantă, toţi comentatorii serioşi nedîndu-i vreo şansă lui Djokovici în semifinala cotra ibericului. Meciul a fost echilibrat şi foarte bun doar în primele două seturi, Alcaraz cedînd apoi în faţa durerilor pricinuite de crampele musculare foarte puternice. Finala a curs într-un singur sens, norvegianul Ruud nefiind capabil să smulgă vreun set lui Nole.

Cum de a revenit la acest nivel Djokovici? Poate că şi datorită dorinţei de a-şi lua revanşa contra sistemului oficial, structură cvasi-politică, una care l-a ţinut departe de unele competiţii majore pe motiv de non-vaccinare pe protejatul lui Ivanisevici... Sau poate doar pentru că este, pur şi simplu, cel mai mare din istoria tenisului masculin?

Iată sfera ideatică asupra căreia ne aplecăm în episodul cu numărul 111 al Dialogurilor noastre.