7 seri de film în ultima săptămână de Cinema în aer liber
05 Septembrie 2023, 05:10
Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă. Accesul la filme este gratuit pentru public iar programul este:
Luni, 4 septembrie - My journey to Romania – Letter from Timișoara, regia: Florin Iepan, detalii: AG, premiera în România 2023, România, 62 min.
Sinopsis: Filmul este despre Timișoara văzută prin ochii norvegianului Christoffer, nepotul celebrului ziarist și scriitor Jahn Otto Johansen care în anii ‘80 a făcut o călătorie în România și a scris o carte despre țara noastră. Filmul urmărește călătoria lui Christoffer pentru prima dată în Timișoara. Christoffer își propune să vadă ce este România astăzi după 30 de ani de la vizita bunicului și încearcă să înțeleagă interacțiunea și contribuția la viața socială, politică, economică și culturală din prezent a principalelor etnii din viitoarea capitală culturală a Europei.
Este Timișoara un centru multietnic și multireligios funcțional, un model de conviețuire pentru o Europă a minorităților?
Trailer: https://youtu.be/RwOnaBZIiM0
Crai nou (2022), regia: Alina Grigore, detalii: N15, premiera în România 2022, România, 85 min. Premii: șasenominalizări la Premiile GOPO.
Sinopsis: Crai nou urmărește călătoria psihologică a unei tinere spre procesul ei de dezumanizare. În încercarea de a urma studii superioare și a scăpa de violența familiei ei disfuncționale, lrina se transformă din victimă în agresor ca urmare a agresiunii subtile pe care trebuie să o îndure. O experiență sexuală ambiguă cu un artist, o determină să lupte împotriva oricărui tip de agresiune și să-și urmeze scopul de a fugi la București.
Trailer: https://youtu.be/MKK0VAMFDFg?si=wctXvBH0eFndfuWP
Marți, 5 septembrie - Nunți, botezuri, înmormântări (2022, România, r: Alexandru Lustig, cu: Ilona Brezoianu, Gheorghe Ifrim, Șerban Pavlu, Anca Sigartău. Detalii: comedie, 121 min.)
Sinopsis: Cum e să-ncerci să câștigi un milion de euro și să te alegi cu un milion de belelele? Nu-ți rămâne decât să începi să plătești polițe la ocazii festive: nunți, botezuri, înmormântări.
Trailer: https://youtu.be/WJpYxQxg94I
Miercuri, 6 septembrie - Metronom (2022), regia: Alexandru Belc, detalii: AP12, premiera în România 2022, România, 93 min. Premii: Premiul Un Certain Regard pentru regie la Festivalul de Cannes, 7 nominalizări și 4 premii la Premiile GOPO.
Sinopsis: În timp ce Țiriac și Năstase joacă Finala Cupei Davis împotriva Americii în 1972, doi liceeni se iubesc și scriu scrisori la emisiunea METRONOM de la Europa Liberă. Când el primește aprobarea să plece definitiv din țară, împreună cu familia, ei știu că trebuie să se despartă, dar nu se așteptau ca ultimele zile împreună să devină hotărâtoare pentru întreaga lor viață.
Trailer: https://youtu.be/7w3kHVfG8ic?si=TfH4zJw1YlUXrGQq
Joi, 7 septembrie - Ancheta unui scandal de stat / Enquête sur un scandale d'État (2022), regia: Thierry de Peretti, detalii: AP 12, premiera în România 2022, Franța, 121 min. Premii: Premiul Juriului pentru cea mai bună imagine la Festivalul internațional de film de la San Sebastian 2021 (Claire Mathon), Unifrance Rendez-Vous Paris, Rendez-Vous With French Cinema - New York.
Sinopsis: Octombrie, 2015. Vama franceză confiscă șapte tone de canabis în inima capitalei, Paris. În aceeași zi, Hubert Antoine, un fost infiltrat de la narcotice, îl contactează pe Stéphane Vilner, un tânăr jurnalist al publicației la Libération. El pretinde că poate demonstra existenţa traficului de stat condus de Jacques Billard, personaj de presă proeminent și ofițer de poliție francez de rang înalt. Suspicios la început, tânărul jurnalist se scufundă în cele din urmă într-o anchetă care îl va duce în cele mai întunecate colțuri ale Republicii.
Trailer: https://youtu.be/ZXkAd-NJRwM
Vineri, 8 septembrie - Jucăria nouă / Le nouveau jouet (2023), regia: James Huth, AG, premiera în România 2023, Franța, 112 min.
Sinopsis: Sami trăiește fericit într-un cartier din suburbii alături de soția sa, care așteaptă un copil. Pentru a asigura nevoile viitoarei familii, Sami se angajează ca paznic de noapte într-un magazin cu produse de lux, deținut de Philippe Etienne, cel mai bogat om din Franța. De ziua fiului său, Alexandre, Philippe inaugurează raionul de jucării al magazinului și îi spune acestuia că poate lua orice își dorește. Alexandre îl alege pe Sami drept noua sa jucărie.
Filmul este inspirat de comedia clasică „Le Jouet” din 1976, regizată de Francis Veber.
Trailer: https://youtu.be/DaJNaLZICcQ.
Sâmbătă, 9 septembrie - Kompromat (2023), regia: Jérôme Salle. Detalii: N15, premiera în România în 2023, Franța, 127 min.
Sinopsis: Un diplomat francez care lucrează în Siberia este arestat pentru deținerea de pornografie infantilă și aruncat în închisoare. Inspirat din fapte reale, filmul urmărește încercările eroului de a evada, în condițiile în care guvernul propriei țări pare că l-a abandonat.
Trailer: https://youtu.be/79fpMLNdu4s
Duminică, 10 septembrie - Conspirație la Cairo / Cairo conspiracy (2022), regia: Tarik Saleh. Detalii: N15, premiera în România 2022, Suedia, 126 min. Premii: Nominalizat la Palme d'Or și pentru Cel mai bun scenariu al Festivalul de Film de la Cannes, nominalizat pentru Cel mai bun film străin la Premiile César.
Sinopsis: Un thriller politic plasat în Universitatea Al-Azhar din Cairo, epicentrul puterii în islamul sunnit.
Adam, fiu de pescar, este primul din familia lui care primește o bursă de studii la Al-Azhar. În prima zi a noului an universitar, Marele Imam se prăbușește și moare în fața studenților adunați în curtea moscheii. O serie de evenimente îl aduc pe Adam în mijlocul luptelor neînduplecate pentru putere, în care sunt implicate serviciile secrete egiptene.
Încercând să se infiltreze ca spion în intrigile politice de la universitate, Adam este prins între interesele celor mai mari și reala lui credință într-o lume mai bună.
Trailer: https://youtu.be/CL2GPFipcSk
Evenimentul organizat de Primăria Sectorului 3 perseverează în ceea ce și-a propus de la bun început: să ofere spectatorilor o alternativă la vizionarea filmelor la televizor și să apropie publicul larg de filmul european și de filmul de autor, în general. Utilizând echipamente performante, un proiector digital mobil de 18.300 de lumeni și un ecran gonflabil de 120 m², Cinema în aer liber oferă o calitate a proiecției întâlnită în marile săli de cinema ale lumii. Deși pe insulă, sub cerul liber, peliculele vor putea fi vizionate în condițiile unei săli de cinema moderne, la standarde europene.
Detalii despre filme, programul complet și regulament pot fi găsite pe site-ul www.primarie3.ro și www.cinemainaerliber.ro.