Alin Bujan, director executiv FABC: “Aplicația iMedico a fost construită în sprijinul pacienților în a-și găsi mai repede medicația de care au nevoie”
28 Noiembrie 2024, 15:37
Asociațiile de pacienți sunt implicate din ce în ce mai mult în dezvoltarea de proiecte menite să vină în sprijinul persoanelor diagnosticate cu o formă de boală. În acest context, Asociația Bolnavilor de Cancer în parteneriat cu Federația Asociațiilor Bolnavilor cu Cancer (FABC) și două lanțuri de farmacii, a lansat ieri, o aplicație de telemedicină menită să ușureze accesul pacienților la medicamentele din farmaciile cu circuit deschis. Cu iMedico, utilizatorii aplicației pot afla în timp real, dacă medicamentul de care au nevoie este disponibil în farmaciile din apropiere. Aplicația cuprinde și alte funcții conexe, respectiv un asistent virtual, pregătit să ofere informații despre diverse afecțiuni și sfaturi generale despre sănătate, precum și un buzunar cu documente digitale, o secțiune specială în care utilizatorii își pot păstra documentele în format digital. Subiectul a fost abordat la rubrica de sănătate a emisiunii ȘTIINȚA 360. Un material realizat de Marilena Frâncu.