#ACASĂ - Născut în România –Dr. Gilda Mologhianu
19 Aprilie 2020, 10:06
Invitata mea, la microfonul ediției de duminică 19 aprilie 2020, ”Născut în România” este Dr. Gilda Mologhianu, conf. univ. dr. la Universitatea De Medicină și Farmacie "Carol Davila", medic primar recuperare la Institutul National de Recuperare Medicina Fizica si Balneoclimatologie.
În această perioadă dificilă, în activitate, ca de altfel toți medicii care își respectă și iubesc meseria, Dr. Gilda Mologhianu se simte în sistemul medical românesc, expusă la boală; starea tensionată îi este accentuată de faptul că, D.na Dr. are acasă, în imediata sa apropiere, trei persoane dragi care se înscriu în categoria persoanelor care prezintă comorbidități.
Deși învățământul superior este suspendat, pe perioadă nedeterminată, cadrele universitare, deci și Dr. Gilda Mologhianu lucrează la realizarea suporturilor de curs.
În ceea ce privește activitatea sa la Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie – aici, activitatea este redusă considerabil, doar cazurile grave fiind cele rămase în atenția specialiștilor.
Dr. Gilda Mologhianu este ferm convinsă că doctorii, dar și cadrele medicale în general, își fac în această perioadă grea, datoria; în ciuda situației stresante și evident, tensionate, pe care o străbatem cu toții, cadrele medicale nu ar trebui blamate, ci dimpotrivă, încurajate și susținute pentru a putea depăși împreună, cât mai bine, pandemia.
Realizator Roxana Păsculescu
https://www.mixcloud.com/RadioRomaniaCultural/acas%C4%83-n%C4%83scut-%C3%AEn-rom%C3%A2nia-dr-gilda-mologhianu-19-aprilie-2020/