Kris Kristofferson, cântărețul de muzică country, autor al hiturilor ”Me și Bobby McGee” și ”Help Me Make It Through the Night” a murit la vârsta de 88 de ani
30 Septembrie 2024, 08:59
Kris Kristofferson, care a lucrat cu Johnny Cash și Martin Scorsese, a câștigat trei premii Grammy pentru cea mai bună melodie country, ”Help Me Make It Through the Night” (1972) și două duete realizate cu Rita Coolidge (fosta lui soție din anii ‘70), în 1974 respectiv 1976.
Kristofferson a studiat literatura la Pomona College din California și avea un master la Oxford. A fost înrolat în armata în anii ‘60, unde a predat literatura militarilor americani.
În 1971, Kristofferson a debutat ca actor, câștigând un Glob de Aur pentru interpretarea lui John Norman Howard în pelicula ”A Star Is Born” (1976), alături de Ester Hoffman interpretată de Barbra Streisand.
Cariera sa de actor include numeroase roluri, printre care Pat Garrett și Billy the Kid, Lone Star și franciza Blade.
În 1985, Kristofferson s-a alăturat prietenilor Johnny Cash, Waylon Jennings și Willie Nelson pentru a forma un supergrupul ”The Highwaymen”.
În 2003, Kristofferson a primit premiul pentru libertatea de exprimare de la American Music Association.
Un an mai târziu, a devenit membru al Country Music Hall of Fame.