Începe cea de-a III-a ediție Bucharest Graphic Days
16 Octombrie 2024, 11:14
Bucharest Graphic Days este un eveniment multiplu dedicat designului grafic, în diversele lui reprezentări, precum și unor domenii conexe. Componenta educațională și implicarea unor artiști importanți din țară și din afara ei definesc scopul festivalului – de a ridica nivelul estetic vizual existent, de a crește gradul de interacțiune între membri graficieni ai breslei și de a sublinia pentru publicul larg utilitatea, importanța și frumusețea fenomenului grafic.
Ajuns la ediția a III-a, festivalul este structurat pe trei categorii de conținut, expoziții, workshop-uri și dezbateri. Prima dintre ele incluzând și un call internațional de afiș – Roar Poster a cărui temă, în acest an, va fi Puterea.
Organizat de Asociația Graphic Front & Atelierul de grafică – București, evenimentul este gândit și construit pe colaborarea cu o parte din institutele culturale din România, cu alți artiști și organizații culturale.
Perioada de desfășurare va fi între 19 Octombrie și 10 Noiembrie iar expunerea centrală va fi în sala Rotonda a Teatrului Național București.
Deschidere oficială: sâmbătă 19 Octombrie, ora 18, TEATRUL NAȚIONAL, BUCUREȘTI, sala Rotonda
Program (în mișcare) aici: https://graphicdays.ro/program-bgd/