Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: „Baluri în România modernă 1790- 1920”. Invitat, prof. univ. dr. Adrian-Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei „George Oprescu” al Academiei Române
15 Iunie 2021, 14:17
Realizator, Dan Manolache.
Într-o preafrumoasă „precuvântare”, autorul cărții despre care vom vorbi în emisiunea din această seară, ne face o tulburătoare confesiune pornind de la pasiunea sa de a întruchipa prin vestimentație dar și studiul atent al comportamentelor personaje din alte veacuri la care se adaptează „în ținută, alură și comportament”. Concluzia domniei sale este că „Jocul de-a istoria este cuceritor, copleșitor și recompensant! Cu puterea minții stăpânesc „mașina timpului” și mă pot transporta cu ușurință, în orice an al Epocii moderne, de la 1789 la 1916-1919 (…..) Deci cine sunt? (…) Nu este aceasta o viață dusă într-un perpetuu carnaval? Poftiți să o vizitați. Sau să o citiți. Căci între aceste coperți se află rădăcinile și sămânța vieții mele de vis!”
Vă poftim și noi să citiți această fascinantă carte (apărută de curând la Editura Vremea), o carte despre bucuriile vieții din alte vremuri dar mai întâi vă invităm să o răsfoim sonor împreună cu autorul său, domnul Adrian-Silvan Ionescu.
Vom porni chiar de la copilăria domniei sale când asculta cu încântare povești „ca desprinse din basme” despre baluri, „acelea ale bunicilor, mai fastuoase, mai șic, și acelea ale mamei și tatei, ale ei de la Craiova și Călimănești, vara, în perioada băilor, ale sale ca student la arhitectură, la Charlottenburg, între 1930- 1936 și apoi în București, în puținii ani de dinaintea războiului.” Nu e de mirare că încă din clasa a III-a a participat cu bucurie la carnavaluri și baluri pe care a ajuns mai târziu să le și organizeze.
Este o carte nostalgică? Greu de răspuns deși, cu siguranță, acest sentiment însoțește filele sale. Nu este însă doar nostalgie ci și….regret. Regretul că oamenii zilelor noastre au renunțat, cei mai mulți fără a fi conștienți de asta, la un mod de viață socială care altădată aducea bucuria de a fi împreună într-o lume mai plină de frumusețe și sensibilitate decât ne-am putea, cei mai mulți dintre noi, gândi. Iată doar în câteva fraze argumente care merită măcar câteva momente de reflecție asupra condiției noastre de oameni ai secolului XXI când „generalizarea rețelelor de socializare au adus o claustrare a familiei ce optează pentru a sta seara acasă, ascultând muzica ptreferată, jucându-se cu zecile de canale ale micului ecran sau corespondând pe internet. Ceea ce I s-ar oferi ca spectacol public este savurat în propria locuință, trântit comod în fotoliu, în papuci și pijama. (….) Satisfacțiile colective au dispărut în favoarea celor individuale, egoiste. Telefonul și facilitarea comunicării la distanță ne-au îndepărtat unii de alții, ne-au înstrăinat și au avut drept rezultat o diminuare a relațiilor umane firești.”
Cum era în alte vremuri? Ei bine, despre asta vom discuta în cele 50 de minute ale emisiunii noastre. Vom începe prin a evoca „baluri în giubele și meși ori în frac și în pantofi de lac”, cu referire la introducerea modei balurilor în Moldova și Țara Românească de ofițerii ruși sosiți aici cu armatele de ocupație ale țarilor încă din vremea Ecaterinei a II-a. Potiomkin, Kiseleff, Miloradovici, sunt doar câteva nume sonore de comandanți. Radu Rosetti recunoștea critic în memoriile sale că „Se poate zice că sub ocupația rusesacă s-a întemeiat la Iași ceea ce se chiamă viață mondenă, înflorind însă odată cu ea adulterul, despărțeniile și jocul de cărți...” Progresele au fost foarte rapide devreme ce după doar jumătate de veac, la 1849, Ioan Gr. Ghica mărturisea: „ Dacă un francez eșind din Paris, ar sosi nepregătit într-un bal din ale noastre, s-ar crede, desigur într-un frumos salon din Faubourg Saint- Germain parizian și ar uita că se găsește la șape sute de poști de țara lui; ar auzi limba lui întrebuințată de toată lumea cu un accent tot așa de parizian, ar vedea doamnele noastre vorbind și răspunzând tot așa de hazliu și dansând tot atât de grațios ca și parizianele. Ceea ce izbește mai cu seamă străinul sunt toaletele. Nu poate să oriceapă prin ce minune la o distanță atât de mare de capitala eleganțelor, doamnele noastre știu să fie întotdeauna îmbrăcate în cea din urmă modă cu un lux și un gust care ni se întâlnesc decât în modernul Babilon.”
Vom vorbi și despre balurile din vreme domniei lui Cuza- Vodă, despre cele din vremea Regelui Carol dar și despre cronicile mondene fără de care frumusețea lor nu ar fi străbătut timpul. Iată în încheierea acestei scurte prezentări câteva fragmente reprezentative alese dintre cele citate în cartea „Baluri în România modernă 1790- 1920”.
„Albina Românească” scria în februarie 1841: „ Precum bătrânii noștri zic că nu pomenesc iarnă mai grea decât a anului acestuia, așa tinerii giură că nu-și aduc aminte de carnaval mai voios decît acest carele au urmat la Eși”
În mai 1864, gazeta „Amicul Familiei”, descria desfășurarea unui bal la Palat în vremea lui Cuza: „ Pentru minen-a fost o serbare mai mult sau mai puțin strălucită, o lume mai mult sau mai pucin veselă și elegantă, ci tabloul moravurilor țerrei. Am admirat luxul, eleganța, bunu gust al curței princiare a Romînie, n-am putut să nu vedu însă în toate toaletele damelor, în modul lor de a șădea, de a vorbi, de a privi, de a se mișca, în modul în care primesc bărbații și omagele lor, în modul de a le acorda favoarea unui danț, văzui aici atâtea pagine ce-mi descriu societatea română...”
Fiindcă am pomenit despre eleganță iată și descrierea toaletei purtate de doamna Irina Suțu la balul pe care îl organizase la reședința sa, în 1865, așa cum o descrie Ulysse de Marsillac în „La Voix de la Roumanie”: „purta o rochie de tarlatan alb cu patru volane, acoperită de o tunică de catifea stacojie, decorată cu șnururi și ciucuri de aur care o prindeau ca pe o draperie; un volan lung sau, mai degrabă, o eșarfă de dantelă, se rula pe spatele tunicii trecând când pe deasupra, când pe dedesubtul capetelor draperiei, ca acele flori de câmp care apar la soare și dispar sub bolta mișcătoare a pădurii. Dna Suțu avea pe cap o diademă și cu un piepten cu briliante care completau o bandă formată din șnururi și ciucuri de aur, la fel ca aceea de la tunică.”
Vom vorbi desigur și desprea alte evenimente mondene la care participau nu doar reprezentanții înaltei societăți ci și aoameni obișnuiți, în încercarea de a-i cunoaște mai bine pe cei care au fost strămoșii noștri și a afla cum se petreceau clipele lor de bucurie. Ei erau deseori actorii principali ai veselelor „baluri măscuite” ei erau „doritorii a lua o cordială ziua bună de la carnavalul călător, carele în preascurta sa petrecere între noi, au lăsat semne de plăcere, poate și vre un...suspin”, așa cum frumos se încheie un articol tipărit în „Albina Românească”, în februarie 1841.
Fotografiile reproduse au fost realizate la recenta lansare a cărții, ea însăși un mic bal mascat la care au fost adăugate câteva dintre cele care ilustrează cartea, puse la dispoziția ascultătorilor emisiunii, cu amabilitate, de autorul ei.