Zoolander 2- sau excentricitatea cabotină dar acidă a scenariului, de Michaela Platon
22 Octombrie 2018, 06:00
Am mai afirmat-o , îmi place diversitatea. Doar datorită ei ne putem exersa liberul arbitru, doar ea adunată ne dă întregul, şi numai aşa avem criterii de comparaţie. Aşa că vă sfătuiesc să abordați Zoolander 2, pe care îl difuzează Paramount, conştienți de ce o să primiți, indiferent unde virează povestea. Şi o face fix în aceeaşi zonă a comediei cu accente groteşti, dar cu o creativitate care este- orice am zice - o mare virtute, chiar dacă ar putea sluji cauze mai bune.
Scenariul şi-l împart vreo 5 oameni (inclusiv Ben Stiller) în frunte cu Nicholas Stoller responsabil de Neighbors, Sex Tape, filmele Muppets, Gulliver’s Travels şi Get Him to the Greek, pentru care a scris scenariile şi a regizat. I-au ţinut isonul John Hamburg, scenarist la Meet the Parents şi Little Fockers, dar şi la primul Zoolander, şi şi-au mai băgat gheruţele Justin Teroux şi Drake Shater, cel care a scris prin 96 și 97 cărţile de la care a pornit totul. Toată lumea a fantazat cât a putut (sau mai e loc?!) şi a ieşit această mega parodie, care se ia în derâdere şi pe ea însăşi în versiunea primordială, dar ridiculizează la sânge toate convenţiile, prejudecăţile, stereotipiile, superficialitatea şi tarele societaţii de consum. Nimic nu scapă acestui uriaş apetit de persiflare, în care sunt luate la concasat nume de primă mărime ale industriei modei, televiziunii, muzicii, pe care filmul le prezintă cu un imens hohot de râs. Culmea este că toţi cei mentionaţi îşi joacă propriile roluri şi nu îmi explic cum Tommy Hilfiger, Marc Jacobs, Anna Wintour, Valentino, Sting, Lenny Kravitz, Justin Bieber (mă rog, de el nu mă mir!) au acceptat partiturile astea, ce luate la un loc ar reprezenta congresul mondial al cabotinilor! Nici cum nume precum Penélope Cruz, Benedict Cumberbatch, Owen Wilson, Milla Jovovich sau Billy Zane au jucat ce au jucat, totul având o singură explicaţie : aceea că noi, românii, nu prea suntem permeabili la genul ăsta de umor american.
Filmul este construit pe tiparul unui fusion zăpăcificant “ thriller meet comedie grotescă”, tensiunea, mişcarea, ritmul fiind reale, conduse excelent de coloana sonoră ce aparţine unui maestru al genului, Theodore Shapiro, care mai are pe “conştiinţă” alte vreo 28 de filme, printre care The Devils Wears Prada, We are The Millers, The Secret Life of Walter Mitty şi mai recentele The Intern cu De Niro şi Danny Collins cu Al Pacino. Aşa că nu ne miră felul în care muzica preia frâiele acţiunii şi ne aleargă prin film de parcă am fi când în Mad Max, când în Mission Impossible, când în filmele cu James Bond. Şi sincer, are o ştiinţă a seducţiei care te face pe alocuri să crezi că muzica dirijează totul! Şi poate că aşa ar fi, dacă n-am avea imaginea exceptională cu care ne vrăjeşte Daniel Mindel, şi el un “greu” care s-a mai ocupat de trebuşoare d-aiestea pentru The Bourne Identity, Mission Impossible III, Star Treck, John Carter, The Amazing Spider Man 2, sau recentul Star Wars – episodul VII, The Force Awakening.
E, ce părere aveţi acum, când aţi aflat cine sunt cei care au făcut Zoolander 2? Nu începeţi să fiţi convinşi că doar faptul de a nu avea acelaşi tipar cultural cu americanii ne opturează înţelegerea deplină a mesajului?
All in all filmul are o mulţime de calităţi, care însă nu se coagulează ca să ne dea un întreg, rămânând de apreciat individual, fleshuit, de parcă ar fi un jam session cu artişti de excepţie, dar care nu s-au omogenizat în nici un fel, aşa încât fiecare cântă minunat, dar fără să ţină seama de colegii de orchestră, întregul fiind dezarticulat şi haotic.
Pentru cei care au văzut şi primul Zoolander, după cum am făcut-o şi eu la vremea lui, în 2001, lansez părerea că a fost mult mai acut în a parodia superficialitatea din fashion business şi a arăta că extravaganţa nu e acelaşi lucru cu genialitatea, iar dacă ai sărit calul şi în modă ca şi în orice domeniu, devii ridicol.
Pentru culoare, imagine, coloana sonoră şi bucuria de a-i vedea (pe ei, nu rolurile lor!) pe unii actori, cântăreţi, creatori- pentru exentricitatea caraghioasă, cabotină dar acidă a scenariului, merită să vedeti ce vă propune Ben Stiller în triplă calitate de scenarist, actor şi regizor. Sau o fi ..cvadruplă…nu mai știu, verific şi vă anunţ!