Trei expoziții de artă religioasă
14 Aprilie 2017, 13:49
În vinerea din Săptămâna Patimilor, ca o concluzie a săptămânii -îmi dau seama că am văzut în aceste zile, începând cu Duminica Floriilor, trei expoziții care anunță, fiecare în felul ei, Sfintele Sărbători Pascale.
Prima expoziție, de anvergură, reunind pe simeză lucrările unui număr mare de artiști– s-a deschis pe 9 aprilie la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”. Anuala de artă religioasă. Artă sacră, creație și restaurare pune laolaltă pe simeză, până pe 7 mai a.c.: icoane, picturi, sculpturi și artă decorativă. Organizator principal este Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Expozanți sunt însă, nu doar membri ai Asociației. Lor li se adaugă studenți de la Universitatea Națională de Arte Buc. și mai ales, artiștii plastici din filialele teritoriale ale U.A.P.: Vâlcea, Iași, Bacău, Tg. Jiu, Ploiești, Timișoara, Lugoj.
Dincolo de obiectele de artă, care predomină în cadrul expoziției putem vedea inclusiv planșe explicative de pe diverse șantiere de restaurare, cu intervenții de conservare și de restaurare, în plus, semne ale picturii noi bisericești, lucrări realizate în România, Republica Moldova, Serbia și Armenia.
Curator al evenimentului vizual este de data aceasta dr. Irina Sava iar coordonatori ai proiectului sunt: pictor Cristian Olteanu și cercetător științific Florin Filip.
Partenerii deja tradiționali ai manifestării sunt: Universitatea Națională de Arte – Catedra de Artă Murală, Liceul de Artă ”Nicolae Tonitza”, Liceul de Artă ”Dimitrie Paciurea” din București și Fundația pentru Dezvoltare Locală și Regională.
Expoziția atrage privitorul prin arta religioasă care se găsește preponderent în expunere, dar și prin lucrările laice, într-un număr destul de mare, care au însă, un puternic suflu religios.
Un al doilea eveniment a avut loc pe 10 aprilie, la Hotel Pullman, sub auspiciile Galeriei Elite Prof Art. Mihail Gavril ne-a propus expoziția personală Copacul mântuirii. Sentimentul religios se împletește cu dragostea artistului pentru natură. Lângă acuarela ”Așezăminte monahale –Athos” vedem ”Nuferi în Deltă” ori ”Plaja la Sozopol” și ”Creanga de măr”. Ciclurile picturale ”Coloana de lumină” și ”Arc peste timp”, cu încărcătura lor metaforică fac referire la Învierea Domnului și Mântuitorului nostru –Iisus Hristos.
Cea de a treia expoziție pe care o aducem acum retrospectiv, în această cronică de semnalare se poate vedea la Muzeul Național de Artă al României, în cadrul Galeriei de Artă Veche Românească, începând din 12 aprilie a.c. Gândită și organizată cu prilejul Săptămânii Patimilor, prezentarea Ceruri de purpură. Văluri liturgice cu tema plângerii scoate spre bucuria privitorilor, din depozite, câteva piese importante, semnificative pentru istoria și arta veche românească. Înscriindu-se pe linia cercetărilor întreprinse în ultima vreme de biroul de Artă veche românească, restrânsa, dar foarte prețioasa expoziție semnalează catalogul de colecție care va apărea în vara acestui an. Vălul liturgic cu tema plângerii este mai ales cunoscut sub numele de epitaf. Așadar, în expunere putem vedea câteva astfel de obiecte de cult care constau dintr-o bucată de țesătură cu broderii, eventual cu perle și fir prețios, țesătură pe care recunoaștem o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Iisus Hristos.
Toate cele trei expoziții, aici doar semnalate –vor putea fi văzute, cel puțin și în Săptămâna Luminată.
Roxana Păsculescu, critic de artă