Surse și resurse inspiraționale într-un salon național de artă
07 Octombrie 2016, 11:09
Salonul Național de Artă Medievală- Interferențe C@rte Pro-Patrimoniu –Revalorificări contemporane, eveniment important organizat la Biblioteca Națională a României a fost gândit de curatorul său, Marin Răducu, artist plastic și bibliotecar să marcheze Zilele Bucureștiului și să puncteze vizual și patrimonial Nocturna Bibliotecilor.
Spațiile de la parterul Bibliotecii Naționale s-au dovedit a fi generoase, remarcabil de bine puse în valoare de lucrările celor circa 100 de artiști invitați ai manifestării. Operelor acestora li s-au adăugat, după cum chiar titlul evenimentului anunța copleșitor, cărți de patrimoniu, piese valoroase aflate în grija Bibliotecii Naționale, repere de cultură fundamentale pentru civilizația românească.
Motivația primă a conceperii Salonului Național a constat în redescoperirea filonului medieval național și în promovarea acestuia. Pentru mai buna și corecta receptare a surselor care fac în mod repetat și în actualitatea noastră subiect de regândire și interpretare artistică, Marin Răducu a organizat câteva vitrine în care sunt prezentate câteva semnificative cărți de patrimoniu.
În mod firesc și demn de interes este că raportarea artiștilor contemporani la evul mediu conferă operei de artă un cadru spiritual puternic, care susține piesa de artă în receptare.
”Influențele barbare și influențele orientale” sunt bine surprinse de teoreticianul Henri Focillon ca stând la baza evului mediu. Această relaționare devine evidentă și determinantă operațional și în momentul în care ne propunem să analizăm arta contemporană, așa cum apare ea în acestă ediție a Salonului Național de Artă Medievală. În afară de formele și simbolurile care au traversat veacurile, dincolo de personajele care ne-au atras în copilărie și la maturitate, în afară de tehnicile speciale de lucru care și-au câștigat autoritatea în evul mediu – Salonul Național de Artă Medievală luminează privitorului multitudinea de modalități prin care cei 100 de artiști contemporani, retrăiesc, fiecare în felul propriu, medievalitatea.
Plaja informațională și de sentimente pe care o oferă evul mediu se descoperă în toată bogăția ei, parcurgând acest Salon. De la pictura care predomină pe simeză, la sculptură, vitraliu și instalație, de la cartea- obiect, filacteră și steag, tapiserie și gravură – Salonul Național de Artă Medievală își dovedește valabilitatea și valoarea.
De la steagurile expresive (imprimare textilă) ale Danielei Frumușeanu, la filactera cu Stihiri din slujbele din Duminica Ortodoxiei (tempera pe hârtie) a lui Claudiu Victor Gheorghiu, de la instalația surprinzătoare a Svetlanei Utto, la pictura de stare (ulei pe pânză) a lui Dan Constantinescu, de la vitraliul remarcabil al lui Florin Bârză, la expresivitatea de frescă italienească a picturii lui Horea Cucerzan- Salonul Național de Artă Medievală reprezintă valoroasa alăturare a unui număr important de artiști care se raportează ori chiar retrăiesc spiritual în creațiile lor, evul mediu.
Expoziția poate fi văzută la parterul Bibliotecii Naționale a României până pe 21 oct. 2016.
Roxana Păsculescu, critic de artă