Rege, crai, voievod, împărat, domn, președinte

În urmărirea acelor componente lingvistice esențiale ce
alcătuiesc nucleul nostru identitar, putem ajunge și la câteva cuvinte
ce denumesc autoritatea supremă în stat: rege, crai, voievod,
împărat, domn, președinte. Unele dintre ele precum voievod, de
pildă, sunt specifice istoriei noastre de la formarea voievodatelor până
în a doua jumătate a veacului al XIX-lea. Dar folosirea, în diferite
contexte, a termenilor amintiți se dovedește a fi mai complexă, în
limba română, concomitența existenței lor alcătuind o adevărată
țesătură lingvistică. Vom încerca să analizăm puțin analiza cuvintelor
referitoare la autoritatea supremă în stat, ocupându-ne în mod deosebit
de rege și crai. E de la sine înțeles că nu putem vorbi despre rege și crai, fără să
întreprindem o călătorie istorică, de-a lungul secolelor, din antichitate,
până spre vremurile noastre. Ei bine, cuvântul rege – spun dicționarele
noastre etimologice – este un împrumut din latină, de la acuzativul
regem al substantivului rex, regis. Împrumutul s-a făcut în secolul al
XIX-lea, dublând cuvântul rigă, atestat din secolul al XVII-lea, dar
neîntrebuințat apoi. Poate doar în perioada interbelică, Ion Barbu, l-a
folosit în cunoscutul poem epic Riga Crypto și Lapona Enigel. Iar
dacă totuși îl mai întrebuințăm, rigă apare doar la jocul de cărți și, în
alte contexte, cu sens ironic.
Adjectivul regal are tot un etimon latin – regalis. Regat și
derivatul regățean (locuitor din Vechiul Regat, adică din România
înainte de 1918), apoi regent (venit din franceză), regesc, regește și,
nu în ultimul rând, regină fac parte din familia lexicală a cuvântului
rege.
Dar strămoșii noștri mai îndepărtați aveau, pentru rege, titlul de
crai. Dicționarul etimologic al lui Ciorănescu alocă termenului crai
un spațiu apreciabil. Crai, cu sensul de „rege, domnitor, căpetenie,
conducător”, vine din slavonul krali, care, la rându-i, a fost influențat
de germanul karl, care este, de fapt, numele lui Carol cel Mare,
strălucitorul suveran al Imperiului Franc. Crăiasă, crăiță, crăișor
(Avram Iancu era denumit crăișorul munților), crăiesc și crăime sunt
derivate de la crai. Pe lângă sensul înalt, cuvântul crai avea și sensuri
peiorative.