MUSTANG - dramă tulburătoare într-o lume care nu a făcut saltul la civilizație - de Michaela Platon

Nominalizată cu
filmul ei de debut la Oscar, Golden Globes, BAFTA şi câştigătoare a unui
premiu la Cannes, scriitoarea, scenarista, actriţa şi regizoarea Deniz Gamze
Ergüven reuşeşte să ne dea cu Mustang o radiografie frustă a unei societăţi
încremenite în obscurantismul altor vremuri, o imagine- din păcate încă reală
şi în sec XXI- a unui sat din nordul Turciei în care mentalitatea nu a evoluat
în nici un fel. Ca să nu iasă din aceste tipare înapoiate, oamenii zdrobesc
fără scrupule destine, aranjează căsătorii menite să le satisfacă orgoliile
bolnave şi duc la extrem metodele de oprimare a personalităţii juvenile.

Drama narează ca într-un cíné-vérité povestea a cinci orfane crescute de bunică şi unchi într-un stil inchizitorial, după gratii, într-o atitudine refractară care ar dori să le impună un stil de viaţă anacronic. Mustangul (calul sălbatic ce nu poate fi îmblânzit) este Lale, mezina rebelă cu o inteligenţă intuitivă şi cu o determinare egale cu dorinţa de a evada din închisoarea care le este casă. Tot ea este aceea care se răzvrăteşte şi îşi asumă şi salvarea uneia dintre surori, cu un curaj pe care numai disperarea îl poate da.

Înduioşător până la lacrimi este felul în care copilăria vrea şi găseşte mijloace să suplinească toate lipsurile, atunci când are un minimum de confort afectiv. Fetele, deşi zăbrelite şi deprivilegiate, se joacă pe terenuri imaginare de tenis, se bălăcesc într-o mare fictivă pe care o ascultă fascinate în scoici ireale! Momentul îmi aminteşte de un altul similar din Timbuktu, filmul africanului Abderrahmane Sissako, în care am văzut cea mai absurd ireală scenă, aceea în care –într-un balet abstract- niște tineri joacă un meci de fotbal …fără minge. Și totuși în mișcarea piciorului către un balon imaginar este și voluptatea, dar și forța unui șut real, în lupta pentru cucerirea mingii este încleștarea adevărată a unor adversari care și-o dispută, iar în poartă saltul real ascunde în el și dorința de victorie dar și copleșitoarea nebunie a unei societăți dominate de obscurantism și prostie. Peste toate însă speranța , imaginația și visul lasă încă porți deschise și dă șanse de evadare.

Morala din Mustang este amară, dar optimistă, căci – la fel ca într-un
slogan motivaţional american: dacă vrei, poţi! Şi cu tot acest final deschis şi
încrezător în viitor, filmul are un tragism implicit care ne urmăreşte pe tot
parcursul, şi pe care muzica precum o
litanie îl amplifică până la sfâşiere. Destinele celor cinci surori iau
întorsături diferite: una se mărită din dragoste, alta forţată, una alege
sinuciderea, iar mezinele evadează. Finalul le reuneşte în vis libere,
fericite, jucăuşe ca în vremea în care încă mergeau la şcoală şi puteau fi ca
orice copil de vârsta lor.

Un film intens, care ne revoltă şi ne face să ne gândim că există încă
multe locuri în lume în care societăţile nu au făcul saltul către civilizaţie