Lumi galactice, soundtrack incitant și umor, într-o producție MARVEL – de Michaela Platon

Inutil să vă mai spun că ori de câte ori mai apare un film în care este personaj și Thor,  fan cluburile reunite de pe tot mapamondul năvălesc în cinematografe să vadă noua producţie cu fantasticul lor preferat! Asemenea se întâmplă și când televiziunile difuzează pelicule cum este si Thor Ragnarok. Şi au de ce să se precipite, căci filmul livrează pe lângă personajele deja cunoscute şi altele noi şi spectaculoase, dar şi un viraj foarte bine gandit al dialogului şi atmosferei, către un comic ce cucereşte. Şi se pare că a fost o mişcare foarte abilă care să păstreze publicul deja cucerit şi să acapareze un altul, căci filmul ne prilejuieşte dincolo de reîntâlnirea cu lumea fantastică a lui Thor şi a regatelor cosmice  de poveste, cu peisaje desprinse parcă din Lord of the Rings, momente de destindere şi amuzament ce vin din comicul când mai subtil, când mai la vedere- deopotrivă de limbaj şi de situaţie. Asta în condiţiile în care personajele nu prea sunt unele comice şi nici acţiunea nu dă pe-afară de umor. Dar să găseşti exact cheia care să deschidă perspectiva asta, care ne scapă de plictis şi rutină- pare să fi fost cea mai bună soluţie- pe care neo-zeelandezul Taika Vaititi nu a ezitat să o pună în fapt! Bravo lui, cu atât mai mult cu cât nu are cine ştie ce experienţă în domeniu- în orice caz nu notabilă, drept pentru care reuşita cu acest Thor îi va deschide laaarg uşile filmelor cu bugete mari!

Şi dincolo de orice altceva, castingul rămâne unul de excepţie, cu nume de primă mărime precum Anthony Hopkins in rolul regelui Odin, Cate Blanchet - malefica lui fiică Hela, Mark Ruffalo, care îl întrupează iar pe savantul Bruce Banner, dar şi pe Hulk- creatura supranaturală în care se poate metamorfoza, pe Tom Hiddleston, acelaşi Loki perfid şi alunecos- căruia însă i se dă o şansă, şi evident minunatul Chris Hemsworth, Thor cel mândru-n toate cele- şi îmbrăcat şi dezbrăcat şi cu cosiţe bălaie şi tuns “tifos”!  O apariţie incitantă are Benedict Cumberbatch ca Dr Strange- reamintindu-ne că e musai să aşteptăm viitorul lui film, Jeff Goldblum care este conducătorul de pe Sarkaar- un fel de planeta-tomberon în care domneşte distopia, iar Idris Elba joacă un războinic, prieten devotat al lui Thor.

Mai aproape de benzile desenate decât celelalte filme ale seriei, Thor: Ragnarok repoziţionează în acest registru acţiunea, abordând scenariul într-un mod stenic, şi upgradându-l pe Thor fără arma lui legendară: ciocanul, făcându-l  conştient că dincolo de acest instrument el este atotputernicul  Zeu al Tunetului, a cărui forţă însumată cu a tovarăşilor de luptă poate face diferenţa între pierderea sau salvarea Asgardului. Dar şi mai de apreciat, comparativ cu bicepsii şi deltoizii sculpturali ai lui Chris, este umorul lui si talentul de comedian pe care nici nu i-l bănuiam până la rolul caricatural din ultimul Ghostbusters, care mi-a arătat pentru prima dată aceasta valenţă a lui, valorificata acum în aşa fel încât filmul iese din predictibil şi tipar şi se rebranduieşte cu această latura funny, neaşteptată şi cu totul nouă pentru producţiile MARVEL.

Filmul excelează la capitolul CGI, efectele sunt de cea mai bună calitate şi îngăduie poveştii  să expandeze fără limite în fabulosul altor lumi, într-o aventura ce aduce în discuţie teme majore: moartea, prietenia, sacrificiul, datoria, dar şi răutatea, cruzimea, infatuarea şi dorinţa de putere. Dintre toate,  cel mai “adânc” este tratată moartea, văzută aşa cum ar trebui să o vedem cu toţii: o dispariţie din câmpul nostru vizual, o transcendere într-o altă formă de energie care rămâne în preajma noastră şi pe care o putem accesa atunci când avem nevoie.

Aşa că Thor: Ragnarok aduce un suflu noi universului cinematic MARVEL, care fără astfel de schimbări de registru sau de atmosferă ar putea să pice în desuet, cu toată insaţiabilitatea de eroi pe care publicul încă o manifestă. Iar Taika Vaititi pare să fi înţeles asta de ne-a livrat un spectacol complet cu sound când rock, când disco, cu acţiune cât încape şi personaje defilând  într-un univers narativ coerent, care curge firesc  într-o succesiune ultracolorată şi animată de personaje fantastice, care ne par reale de computerizate ce sunt! Şi cu siguranţă succesele de proporţii (care aproape i-au luat prin surprindere pe producători!) ale unor filme precum Gardienii Galaxiei sau Deadpool, au servit drept exemplu şi au dat tonul unor producţii care valorifică plenar niste atu-uri notabile: umorul şi soundtrack-ul.

Drept pentru care vă sfătuiesc să vedeţi acest Thor: Ragnarok, care nu vă va lăsa să vă plictisiţi în niciunul dintre cele 130 de minute ale filmului.

Credit foto CINEMAGIA