Gaudeamus - Ultima modă de la Paris
25 Septembrie 2017, 15:29
Tinerii critici literari de la noi scriu și despre cărțile străine care apar la noi în traducere. Unele dintre aceste cărți sînt publicate în România în același an, uneori chiar în aceeași lună în care sînt scoase de editurile din străinătate. O promptitudine cu atît mai demnă de laudă cu cît ea presupune negocieri cu agentul literar al autorului sau cu editura care-l publică, acordul autorului pentru coperta ediției românești și, nu în ultimul rînd, traducători foarte buni.
Unii dintre acești tineri critici sînt ei înșiși traducători de elită, ceea ce ar explica pînă la un punct, interesul lor față de literatura străină. Cred însă mai e și altceva la mijloc. Anume dispariția suficienței criticului autohton, care înainte vreme nu comenta decît cărți românești și nu prea dădea semne că citea și literatură străină la zi. Asta însă și din cauza faptului că la noi cărțile străine ajungeau cu greu, mai ales în ultimii ani ai ceaușismului, dar și pentru că potrivit principiului că ce se taie nu se fluieră, cenzura suprima trimiterile din cronicile de întîmpinare la scriitori străini netraduși în România. Încît mai degrabă din mediul universitar aflai în anii optzeci ce se mai întîmplă literar în străinătate, decît din revistele de cultură.
Ideea că noi ne concurăm între noi, autarhic, era răspîndită și printre autori, care aveau impresia că inventau roata „faulknerianizînd” ambițios la cîteva decenii de cînd se purta scriitura în maniera lui Faulkner. Nu mai vorbesc de Noul Roman Francez, care la noi a făcut victime cu mare întîrziere și în orice caz fără să le spună critica autohtonă romancierilor noștri că ar fi bine să schimbe macazul. Sau, cum remarca în anii optzeci Ovid S. Crohmălniceanu, care citea multă literatură străină, noi ne lăudăm cu ultima modă de la Paris – mai ales de la Paris! – după ce ea a trecut de cel puțin zece ani.
Dacă la noi trucurile postmodernismului, care între timp s-au manierizat, mai sînt privite ca mari noutăți literare, asta ține, acum, de faptul că mai sînt destui autori români care, ca profesioniști, au rămas în urmă cu lectura și cu discuțiile despre literatură. Or tinerii critici au printre altele și meritul că fiind la zi cu ceea ce se scrie în străinătate îi avertizează pe autorii noștri că vehicolul literar cu care se laudă, de parcă ar fi propria lor invenție, circulă de mulți ani „pe-afară”, încît trece aproape neobservat.
Cristian Teodorescu