Gaudeamus - Steaua fără nume, altfel

În copilăria mea de la Medgidia vedeam două feluri de trenuri. Cele care opreau acolo în gară și cele care treceau în mare viteză prin fața gării. Povestea asta mi-a marcat copilăria cu întrebarea de ce unele trenuri opreau la noi în gară, iar altele nu.

Cum mă duceam zilnic  prin gară și eram prieten cu impiegații care se mergeau  să le arate mecanicilor trenurilor obiectul acela care consta într-o tijă la al cărei capăt de sus era un disc metalic vopsit în verde pe o față și în roșu pe cealată, cu care puteau să trimită trenurile mai departe sau să le țină pe loc, îi întrebam pe impiegați de ce nu făcau același lucru și cu trenurile care nu opreau în gara de la Medgidia.

Păi fiindcă asta nu era treaba lor! Dar, insistam, lor le plăcea că trenurile nu opreau aici în gară? N-avea importanță ce le plăcea lor. Exista două soiuri de trenuri. Cele care opreau aici și cele care nu opreau. Cînd am auzit la radio Steaua fără nume a lui Sebastian, i-am spus prietenului meu cel mai bun dintre impiegați că și trenurile care nu opresc în anumite gări pot face chestia asta. La care el mi-a spus că poți opri un tren la tine în gară, dar cine se dă jos sau se suie în trenul ăsta?!

Cum auzise și el la radio piesa lui Sebastian, mi-a spus că doamna din piesă, Mona, n-avea nici un motiv să se dea jos din tren într-o stație care nu era prevăzută în programul  de opriri al trenului. Iar dacă, să zicem, doamna Mona s-ar fi dat jos din tren aici în gară, nu s-ar fi dus direct în oraș, ci ar fi întrebat pe cineva din gară cum se ajunge la un hotel din localitate, care să-și merite numele.

Și cum el i-ar fi spus că nu exista nici un hotel care în care s-ar fi putut simți bine, Mona ar fi rămas în biroul lui din gară, în așteptarea trenului următor. Impiegatul mai avusese de-a face cu femei care plecaseră de acasă cu gîndul să ajungă la Constanța, dar care se dăduseră jos la Medgidia fiindcă nu mai aveau răbdare să aștepte plecarea trenului care mai întîi aștepta locomotiva vagoanelor care urmau să se îndrepte către Tulcea. Nefericitele rămîneau în vagoanele de Tulcea, neștiind că trenul avea să se desprindă în două la Medgidia. Ceea ce aveam să aflu mai tîrziu era că prietenul meu impiegatul se căsătorise cu o tînără care fugise de acasă și care se dăduse jos din tren la Medgidia crezînd că ajunsese la Constanța.

Cristian Teodorescu