Gaudeamus - Lui Publius Ovidius Naso i s-a ridicat interdicția de a se întoarce la Roma
21 Decembrie 2017, 13:52
I-o mai fi folosind la ceva lui Ovidiu că a fost reabilitat zilele trecute de Consiliul Municipal al Romei? Au trecut 1999 sau 2000 de ani – nu se știe cu precizie – de cînd poetul a murit la Pontul Euxin, unde a fost exilat din ordinul împăratului Octavian Augustus, sub învinuirea de adulter moral. Asta nu i-a adus și scoaterea în afara legii, ceea ce însemna că și-a păstrat calitatea de cetățean roman și că a putut să-și păstreze averea. O favoare deloc măruntă pe care i-a făcut-o Cezarul cînd l-a izgonit. Acum, Ovidiu s-ar putea întoarce la Roma.
Publius Ovidius Naso bănuia că exilarea i s-a tras fie de la ce scrisese, fie de la ceea ce văzuse. Adică ori din cauză că scrisese „Ars Amandi”, care apăruse însă cu zece ani înainte ca Augustussă-i fi decis soarta, ori din pricină că fusese martor la petrecerile Iuliei, libertina nepoată a împăratului. Nu se știe nici azi care a fost motivul.
Cert e că după ce a fost trimis la Pontul Euxin, poetului i-au fost eliminate scrierile din bibliotecile publice. Totuși nu i-a fost cenzurată corespondența. Poetul i-a trimis de la Tomis o epistolă lui Octavian Augustus prin care îl implora ca măcar să-i îndulcească pedeapsa. Să-i schimbe locul exilului într-un loc cu clima mai blîndă, ceea ce nu s-a întîmplat. Nici Tiberius, urmașul lui Augustus, n-a fost mai îngăduitor cu Ovidiu. Nu se cunoaște locul în care a fost înmormîntat poetul. Se spune însă că spre deosebire de romani, ponticii l-au tratat cu deferență pe exilat. Dar chiar și după moarte, autorul „Tristelor” a fost vizitat de ghinion. Sau, cine știe, poate că dorința lui de a se întoarce la Roma i-a supraviețuit.
Statuia din bronz a poetului, atît de îndrăgită de constănțeni, opera italianului Ettore Ferrari, dezvelită în august 1887, a fost mutată mai tîrziu, în urma unor construcții edilitare, în locul în care se află și azi. În timpul Primului Război Mondial, trupele de ocupație bulgare l-au dat jos pe Ovidiu de pe soclu, cu intenția anunțată de a-l duce în Bulgaria. În urma intervenției energice a comandamentului german, care a dat curs cererii autorităților române locale, poetul a fost pus la loc.
Acum, dacă Ovidiu se poate întoarce la Roma, chiar și după 2000 de ani, îmi place să cred că duhul său a pornit fericit spre casă.
Cristian Teodorescu