Gaudeamus - Lacrimile unei femei obișnuite la trei funeralii de stat

Și azi îmi aduc aminte de bătrîna scorpie care în copilăria mea, aveam vreo 11 ani, a vrut să mă dea pe mîna Miliției, fiindcă nu respectam doliul după Gh. Gheorghiu-Dej. Mai precis fluieram, pentru mine, pe stradă, un cîntec la modă. Tipa se agață de mine și mă întreabă dacă nu știam dacă e doliu. (Ce-i drept la mine în casă nu era.)

Auzisem la școală că a murit Gheorghiu-Dej și că din cauza asta nu făceam ore. Din anunțul de la școală, am ales atunci partea bună, că nu făceam ore. Și fluieram fără grijă pe strada Mîntuleasa, cînd m-a oprit tipa. Ba mi-a pus și mîna pe umăr, autoritar, nu altcumva. I-am spus să mă lase în pace. Scorpia îl interpelează pe un milițian care trecea pe lîngă noi și mă reclamă că nu respectam doliul și i-a cerut să mă ducă la secție. Milițianul a calmat-o.

Tipa mi-a dat drumul cu regret, dar asta numai după ce i-a spus milițianului că ea e „tovarășa” cum o fi chemat-o. Două zile mai tîrziu vedeam la televizor funeraliile lui Gheorghiu-Dej. Sicriul era așezat pe un afet de tun care era tras de un camion militar de fabricație sovietică.

Le spun alor mei ce pățisem cu bătrîna tovarășă și cu milițianul. Mama m-a întrebat dacă aș fi recunoscut-o pe stradă. Nu eram sigur, fiindcă nu mă uitasem la ea decît dintr-o parte. În schimb îmi aminteam cum arăta milițianul. Pe mama n-o interesa milițianul. Ar fi vrut să-i tragă două palme tipei. Tatăl meu adoptiv, Aristide, a calmat-o în cele din urmă: bine că fusese milițianul pe stradă și că nu ieșise scandal!

Mama însă își adusese aminte că tatăl meu Vladimir fusese „luat” de pe stradă la Medgidia și că nu știuse nimic despre el vreo jumătate de an. La primul proces mama aflase că tata fusese turnat la Securitate de niște civili, dintre care doi erau colegii lui de serviciu și că soțul ei era condamnat la moarte. Pe atunci încă era însărcinată cu mine. Așa că avea și ea motivele ei, să afle cum arăta „tovarășa”. Ciudățenia e că după această paranteză de familie, cînd mama s-a întors cu ochii la  la funeraliile transmise în direct, a început să plîngă. Aristide, soțul ei, o întreabă, ce-o apucase. Mama recunoaște, enervată, că nu putea să se abțină. Îl plînsese și pe Stalin, cu mulți ani înainte.

La funeraliile Regelui Mihai, mama, trecută de 80 de ani, vîrstă la care multe femei se jeluiesc fără lacrimi, fiindcă nu mai pot plînge, a izbucnit de mai multe ori în plîns, pentru Rege, pentru tata, dar și pentru toți monarhiștii morți din familia noastră.

Cristian Teodorescu