Gaudeamus - Ghid o zi, la un muzeu

Cu cîteva săptămîni în urmă m-am dus la sediul cel nou al Muzeului Literaturii Române din București, în dublă calitate – de invitat și de gazdă „ad hoc”. Muzeul se află în centru, aproape de Calea Victoriei,  în spatele Bisericii Albe, într-o veche clădire de colț. Imobilul cu pricina are un proprietar despre care n-am aflat mare lucru, în afară de nume și prenume și de faptul că ar fi un om de afaceri grec.

Oricum se știe cine e, ceea ce nu se putea spune pînă de curînd cu exactitate despre primul proprietar al acestei case cu pretenții. Era un Mavrocordat! Dar să fi fost vodă însuși sau vreo rubedenie de-a lui aciuată la București cu treburi negustorești, ca mulți întreprinzători veniți din Fanar cu gîndul să dea niscai tunuri și apoi să-și ia tălpășița cu prada dobîndită?

Nu era vodă Alexandru, ci Leon Mavrocordat care și-a ridicat temeinic această casă cu două etaje, plus mansarda și pivnița. În pofida cutremurelor care au pus în timp la pămînt multe clădiri din București, casa acestui Mavrocordat a rămas în picioare. Imobilul mi se pare cît se poate de bine ales pentru a fi noul sediu al Muzeului Literaturii Române din București. Iar cei care au făcut punerea în scenă a exponatelor, a autorilor și care au realizat astfel un fel de istorie a literaturii române într-o clădire au făcut izbutit fără tăgadă în ceea ce și-au propus.

În noul său sediu Muzeul a căpătat viață, potrivit unei gîndiri în care vizitatorii nu vin doar să vadă exponate de tot felul, ci sînt provocați să se întrebe de ce, de pildă, la parter, în sala clasicilor poeziei, sînt puși laolaltă Eminescu, Arghezi și Nichita Stănescu, într-o treime sintetică, în care timpul e ideal abolit pornind de la principiul valorii valabile peste timp. Tot aici, la parter, te întîlnești cu toți ceilalți poeți clasici, începînd din secolul 19, cu sentimentul și apoi cu senzația că te poți apropia de ei, începînd chiar de la Eminescu.

Cei de la Muzeu au avut ideea de a invita scriitori în weekend pentru a face pe ghizii de o zi în acest muzeu. Am făcut și eu pe ghidul de o zi la Muzeul Literaturii, în noul său sediu. M-am trezit că la prima oră au fost doar cîteva vizitatoare. Apoi au apărut și alții,încît pe măsură ce tot veneau vizitatori, mi-am dat seama ce înseamnă să spui aceeași poezie altor persoane. Ca să nu mă repet, deși asta e misia ghidului de muzeu, să se repete, am făcut eforturi de imaginație încît să pot spune în esență aceleași lucruri, dar schimbînd punerea lor în pagină.

M-am simțit bine în postura de ghid de duminică, dar tehnic vorbind, marea probă a ghidului de muzeu nu e să nu se repete, ci să se simtă bine spunînd de „en” ori aceleași lucruri, fără să se plictisească.

Cristian Teodorescu