Gaudeamus - Dictatorul și scriitorul

Ce tărăboi a ieșit pe la noi, după 1990, cînd Marquez a anunțat în public că a fost este și va rămîne prieten cu Fidel Castro. Cum să spună așa ceva marele Gabo?! Autorul Toamnei Patriarhului a repetat și pentru presă, că nu se va dezice niciodată de prietenul său cubanez și a povestit după aceea că Fidel Castro i-a făcut numeroase sugestii atunci cînd i-a dat să citească manuscrisul romanului despre longevivul dictator. Marquez a recunoscut că a ținut seamă de acele sugestii referitoare la dictaturile de dreapta din America de Sud.

Un om cult, un intelectual, un mare prieten și un mare om politic! zicea scriitorul columbian, în timp ce Llosa, cu care se certase de cînd peruanul devenise liberal, nu-l scotea pe Castro din dictator sîngeros! Multora dintre admiratorii din țară ai scriitorului Marquez nu le-a picat deloc bine prietenia lui reasumată cu Fidel Castro.

Îmi aduc aminte că am avut atunci o dispută cu Alex. Leo Șerban care, enervat, spunea despre Marquez că nu e atît de mare scriitor pe cît se zicea. Mi se părea că nu era bine să amestecăm valoarea literară cu convingerile omului, chiar dacă nici mie nu-mi plăceau și m-am întrebat de ce nu se mută Marquez în Cuba, dacă îndrăgea atît de mult regimul politic al lui Fidel al său.

Marquez n-avea voie să calce în Statele Unite din cauza multelor lui declarații antiamericane, dar cărțile i se vindeau bine acolo. Llosa era interzis în Cuba, ceea ce nu-l deranja cîtuși de puțin pe fostul lui prieten, la fel cum nu-l deranja că Fidel Castro făcuse din conducerea Cubei o afacere de familie și nici că umpluse pușcăriile cu deținuți politici la fel ca detestabilii dictatori de dreapta din America de Sud.

După moartea lui Castro, lăudătorii lui și-au adus aminte de cuvintele lui Marquez, ca și cum valoarea literară a columbianului ar fi fost o ofrandă depusă la picioarele bătrînmului dictator. Totuși, să nu amestecăm lucrurile!

Cristian Teodorescu