Gaudeamus - Cum de a fost refuzat de 19 edituri din Franța un text de Claude Simon, laureat al Premiului Nobel
18 Decembrie 2017, 12:03
De curînd scriitorul francez Serge Volle a vrut să verifice spusele unui cunoscut confrate care a afirmat că nici o editură de azi din Franța n-ar publica proza lui Claude Simon. Confratele și-a păstrat anonimatul, chiar și după ce marile ziare franceze au vuit aflînd rezultatul.
Volle a povestit mai întîi la postul public de radio că a trimis 50 de pagini din romanul „Le Palace„ publicat de Claude Simon în 1962, la 19 edituri „mari și mici” din Franța, fără să precizeze numele autorului. Din partea cîtorva edituri n-a primit nici un răspuns, altele i-au spus pur și simplu „Nu!”, iar unul dintre editorii solicitați de Volle i-a trimis expeditorului și o explicație a refuzului: autorul scrie fraze interminabile, în care cititorul se pierde, și n-are personaje bine conturate.
Claude Simon (1913-2005) e unul dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai Noului Roman Francez, și laureat al Premiului Nobel în anul 1985. Trebuie spus însă că Nobelul lui Claude Simon n-a fost întîmpinat cu entuziasm în Franța, ci mai degrabă cu indiferență. Iar marea întrebare atunci a fost de ce Claude Simon și nu Alain Robbe-Grillet recunoscut drept papă al Noului Roman Francez? Să adăugăm și că Noul Roman Francez, după decenii de glorie și emulație internațională care a provocat multe victime, chiar și în rîndul cîtorva mari scriitori, nu mai stîrnește azi mare interes.
Recunosc că nu mă dau în vînt după romanele lui Claude Simon. Dar de aici pînă la a-l considera nepublicabil e o cale care mi se pare inexplicabil de lungă. Poți spune despre cărțile lui că „datează” și că prezentat ca un autor necunoscut de azi, Claude Simon pare un continuator întîrziat al Noului Roman Francez. Dar e fără îndoială un profesionist de mîna întîi și în nici un caz un scriitor care își scapă fraza din mînă sau care nu știe să-și construiască personajele. Atît doar că exact argumentele care cu ani în urmă făceau ca un autor al acestui nou val să fie luat imediat în brațe de edituri, pentru „înnoirile aduse discursului epic și construirii personajelor, altfel decît în romanul clasic” acum sînt privite cu răceală de edituri. Nu m-aș mira însă dacă peste vreo zece ani cineva care ar repeta această farsă n-ar fi îmbrățișat de edituri sub motivul că autorul necunoscut se întoarce la tradițiile Noului Roman Francez.
Cristian Teodorescu