Gaudeamus - Cartea de citit în tren

Pînă acum două zile n-am mai mers de aproape doi ani cu trenul prin țară. Nu c-aș avea ceva împotriva acestui mijloc de transport, dar la drumuri lungi, te descurci mai repede cu mașina decît cu CFR-ul. Ca să ajungi la Iași, faci cam opt ore pe calea ferată, în timp ce cu mașina străbați aceeași distanță în aproximativ cinci ore. Dar dacă vrei să ajungi în weekend la Brașov și să te mai și întorci de acolo, într-o zi de duminică, fără să te enervezi că stai în trafic, e mai bun trenul. Sau, cum se zice mai nou, e mai „calitativ” decît mașina. Asta cu o condiție: să ai un bilet cu loc. Altfel te simți mai nefericit decît într-un tramvai plin, în care trebuie să călătorești multe stații. Căci în tramvai nu auzi cîntece emise în grup, nu ești martor involuntar la discuții care te enervează și, la o adică, te poți da jos la prima stație în așteptarea altui tramvai.

La Brașov am fost, duminică, la un tîrg de carte. La dus, am domnit în tren, într-un vagon de clasa a II-a. Am ajuns acolo în vreo două ore și un pic. În tîrgul de carte iarăși a fost minunat. Standuri cu volume pe rafturi și vizitatori foindu-se prin și printre ele, într-o atmosferă prietenoasă, cu politețuri și zîmbete care te fac să te simți optimist față de lumea înconjurătoare.

La întoarcere în schimb, chiar dacă mașinile pe care le vedeam pe geam, mișcîndu-se doar nițel mai repede decît melcii, mi-aș fi dorit să fiu și eu într-una din ele. Norocul meu a fost că nu-mi luasem și o valiză, ca atunci cînd merg cu mașina. Ce citeau călătorii din tren? În cele două vagoane prin care am trecut, doar mesaje telefonice. Cei care aveau căști în urechi ascultau muzică, pe care o puteai auzi și fără să-ți dorești asta.

Unde a dispărut cartea de citit în tren?

Cu ani în urmă, cartea pe care o luai în tren era și un semn că faci parte dintr-o anumită categorie de călători, cei care nu participau la flecăreala celor din jur, fiindcă aveau altceva de făcut. Cartea era un mijloc de semnalizare că nu vrei să fii deranjat de la ale tale. Acum, locul cărții l-a luat telemobilul cu care poți conversa cu prietenii, chiar dacă nu sînt de față. Sau care îți oferă jocuri ce te absorb atît de mult, încît riști să mergi o stație în plus față de dea la care trebuia să te dai jos. Însă chiar dacă ai o carte la tine, în vagoanele astea cu coridorul pe mijloc, dacă n-ai loc pe scaun și mai e și înghesuială, lectura devine un risc. Căci trebuie să te ții de ceva, ca să nu pățești vreo nepățită sau ca să nu te trezești apostrofat de cineva care vrea să treacă pe lîngă tine și care-ți recomandă să citești în parc sau acasă, unde nu deranjezi pe nimeni.

Cristian Teodorescu