Centenarul meu - Paul Chiribuță, conferențiar universitar la UNATC
27 Martie 2018, 06:00
Ce înseamnă pentru mine Centenarul? Nu e o întrebare grea, dar răspunsul s-ar putea să deranjeze. Pentru mine Centenarul înseamnă faptul că Republica Moldova e ruptă de România. Tatăl meu era din Herța, dintr-un județ care niciodată n-a fost nici al Austro-Ungariei, nici al Rusiei, dar a fost trecut în Ucraina. Mă doare faptul că facem atât de puțin pentru românii din jurul granițelor și ceea ce e și mai trist e că încercările de-a face ceva se lovesc de tot felul de sfaturi: ''e complicat, domne, în Ucraina e complicat, nici în Moldova nu e... hai s-o lăsăm să ... "'. Deci pentru mine Centenarul e o ruptură, continuă să rămână o ruptură și un moment în care-mi aduc aminte de faptul că sîntem români și c-ar trebui să ne-ajutăm frații din jurul granițelor .
Numele meu este Paul Chiribuță, sînt conferențiar universitar la UNATC, București.