Mănăstirea Moldoviţa – bijuterie a spiritualităţii şi artei vechi moldoveneşti

La 22 de kilometri de Câmpulung Moldovenesc, şi la 31 de kilometri de Gura Humorului, în comuna Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava, între pârâurile Moldovița și Ciumârna, se află Mănăstirea de maici Moldoviţa, ctitorită de domnitorul Petru Rareş în anul 1532, cu hramul Buna Vestire. Străjuită de Munţii Ciumârnei şi Dealul Obcinei, Moldoviţa este una dintre cele mai vechi așezări călugărești, cu o valoroasă istorie, una dintre bijuteriile artei vechi moldoveneşti, aflată pe lista obiectivelor din patrimoniul cultural mondial al UNESCO.

În tradiția moştenită din vechime, este amintită existența unei mănăstiri la Moldoviţa, o biserică din piatră cu hramul Buna Vestire, încă din timpul voievozilor Mușatini, iar prima atestare documentară a Mănăstirii Moldoviţa datează din anul 1402, când, sub conducerea lui Alexandru cel Bun, domnul Moldovei între anii 1400 – 1432, aici se afla o biserică ce a dăinuit până aproape de sfârşitul secolului al XV-lea, fiind distrusă în urma unei alunecări de teren. Ruinele acesteia se păstrează şi în prezent, fiind vizibile la o distanţă de circa 500 de metri de actuala construcţie. Vechea mănăstire fusese nu numai un centru cultural important, dar şi una dintre cele mai înstărite din Moldova, voievodul Ştefan cel Mare confirmând prin mai multe hrisoave, înzestrări importante pentru sfântul lăcaş, printre care se aflau nu mai puţin de 11 sate, iezere, prisăci şi privilegii comerciale.

În timpul domniei voievodului Petru Rareș (domn al Moldovei între 20 ianuarie 1527 și 18 septembrie 1538 şi între 19 februarie 1541 și 3 septembrie 1546), fiul lui Ștefan cel Mare, acesta a dorit să refacă Monăstirea Moldoviţa, pentru aceasta el alegând un loc mai ferit, actuala Biserică a Moldoviței fiind edificată în anul 1532, cu acelaşi hram de Buna Vestire.

Însă Petru Rareş avea să construiască aici şi o împrejmuire din ziduri şi turnuri de apărare, ansamblul căpătând funcţiunile unei fortificaţii, venind să întărească tradiţiile locale care arătau că stareţul era şi căpetenia unei organizaţii cu caracter militar, în care intrau toate satele de răzeşi de pe valea râului.

Între anii 1610-1612, Episcopul Efrem de Rădăuți, mare cărturar şi ctitor, a construit, pe ruinele fotelor chilii, casa egumenului – „clișarnița”, în care se păstrau odoarele mănăstireşti şi unde a fost înfiinţată o școală de copiști și miniaturiști.

Arhitectura bisericii de la Moldoviţa prezintă un plan triconc, cu cinci încăperi despărţite prin pereţi cu uşi pe mijloc şi cu sistem de boltire separată la fiecare încăpere, însă, faţă de alte biserici din Moldova, aici putem regăsi elemente noi, precum pridvorul deschis, cu cinci arcade mari, cu bolţi în formă de cruce, tainiţa aflată deasupra camerei mormintelor şi semisoclul din jurul bisericii – elemente caracteristice construcţiei bisericilor din perioada domniei lui Petru Rareş. Bolţile pridvorului sunt în stil moldovenesc în formă de cruce.

Accesul în pronaos se face printr-un portal sculptat în piatră în stil gotic, printr-o uşă din lemn de stejar îmbrăcată în fier, iar pronaosul, de formă dreptunghiulară, este luminat de patru ferestre cu ancadramente gotice, foarte interesantă aici fiind bolta pronaosului, care prezintă un sistem de opt arce întretăiate, având aspectul unei stele.

Naosul prezintă două abside laterale semicirculare, continuându-se cu absida altarului în aceeaşi formă, fiind luminat de patru ferestre mai mici, iar deasupra se ridică turla, octogonală la exterior, aşezată pe două baze suprapuse în formă stelată.

Biserica şi turla sunt ornate, în exterior, la cornişă cu un rând de ocniţe şi firide alungite la abside, iar acoperişul bisericii este construit din şiţă de brad.

Cel mai important element al picturii interioare îl reprezintă Răstignirea, întâlnită în naos, considerată cea mai valoroasă realizare artistică de acest fel din toate bisericile edificate în Bucovina. Se mai remarcă Cina cea de taină, aflată în altar, prezentată printr-o bogăţie a elementelor figurative şi decorative, strălucirea coloritului, specialiştii arătând că realizarea se prezintă mai umanizată şi mai tragică decât în orice altă iconografie.

Împodobirea bisericii cu pictură exterioară, o inovaţie artistică a acelori vremuri – fiind realizată în anul 1537, este complexă imagistic şi bogată cromatic şi are un caracter mult mai realist, narativ, faţă de sursa de inspiraţie, cultura religioasă bizantină. În fapt stilul frescelor exterioare este cel post-bizantin, cu influenţe din goticul internaţional şi chiar din arta Renaşterii, iar cei mai mulţi specialişti consideră că pictura de la Moldoviţa este realizată de zugravii coordonaţi de vestitul Toma de la Suceava, pictorul de curte al lui Petru Rareş.

E necesar să menţionăm faptul că nu au fost descifrate încă toate secretele tehnice ale acestor picturi exterioare care au rezistat atâtea secole, singurele păstrate fiind cele din perioada domniei lui Petru Rareş.

Pe faţada sudică este prezentat Imnul acatist şi un impresionant Asediu al Constantinopolului, pe abside este reprezentat Cinul, ca legătură între Biserica triumfătoare din cer şi cea luptătoare de pe pământ, elemente realizate excepţional, prin interpretarea românească a unor teme tradiţional bizantine. Pe faţada sudică sunt redaţi sfinţii militari – Gheorghe, Dimitrie şi Mercurie, “Rugul lui Moise” şi Arborele lui Iesei”.

Să amintim şi de valoroasa catapeteasmă, sculptată în lemn, pictată şi aurită, o operă de artă valoroasă, realizată în partea ei superioară în secolul al XVI-lea.

În muzeul mănăstirii, amenajat în clişarniţă, se găsesc elemente de o valoare deosebită, manuscrise din secolul al XV-lea, care prezintă modul de organizare a şcolii mănăstireşti, dar şi activitatea culturală de aici, în general, un Tetraevangheliar caligrafiat la Moldoviţa în anul 1613, o psaltire din anul 1614, jilţul domnesc al lui Petru Rareş, broderii dăruite de Voievodul Ştefan cel Mare – datate în secolul al XV-lea.

Trebuie spus că o lungă perioadă, între anii 1785 şi 1932, mănăstirea a fost închisă, suferind nenumărate deteriorări.

În anul 1934 aici s-a reconstituit o comunitate de maici, însă importante lucrări de restaurare au avut loc abia în perioada 1954-1960. Atunci a fost refăcut în întregime acoperişul, dar şarpanta a fost extinsă, pentru protecţia picturii exterioare, au fost puternic consolidate fundaţiile şi soclul, iar zidurile, turnurile şi chiliile au fost refăcute integral.

După Revoluţie, la Mănăstirea Moldoviţa s-a desfăşurat o amplă campanie de salvare a lăcaşului de cult, cu ajudorul fondurilor puse la dispoziţie de Ministerul Culturii dar şi cu sprijinul enoriaşilor, fiind realizate operaţiuni de curăţare a picturilor, de restaurare a exteriorului mănăstirii, a altarului, naosului şi camerei mormintelor. Mai recent, Mănăstirea Moldoviţa a primit finanţare din fonduri europene, prin programul Regio, de peste 7 milioane de lei, sumă din care 5,5 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile. Cu aceste fonduri s-a continuat restaurarea picturilor interioare şi exterioare, s-au montat instalaţii electrice la muzeu şi la chilii, instalaţii de iluminat architectural, dar şi sisteme de protecţie împotriva incendiilor.

Să amintim că, începând cu anul 1993, biserica mănăstirii Moldoviţa este înscrisă în Patrimoniul Cultural Mondial al UNESCO.

de Răzvan Moceanu - RADOR