Lecturile orașului: Cuvinte de rămas bun de Benjamin Ferencz (RAO)
15 Martie 2022, 10:30
Benjamin Ferencz este ultimul dintre procurorii de la Nürnberg care mai este în viață. Are 102 ani, s-a născut în anul 1920 în Transilvania. A emigrat împreună cu părinții în America pe când avea numai 9 luni. A absolvit Facultatea de Drept de la Harvard și a primit Medalia Libertății din partea universității în anul 2014 (în anul precedent aceeași distincție îi fusese oferită lui Nelson Mandela). A fost procuror la procesele de la Nürnberg din anul 1947, iar după război, a depus eforturi pentru ca proprietățile să le fie returnate supraviețuitorilor Holocaustului. A participat la negocierile dintre Israel și Germania de Vest pentru stabilirea nivelului despăgubirilor și a jucat un rol foarte important în înființarea Curții Penale Internaționale.
Cartea "Cuvinte de rămas bun", apărută la editura RAO, este povestea vieții sale, rezumată la momentele esențiale și la învățămintele pe care cu toții, deopotrivă oameni simpli sau conducători, le putem desprinde din ea. O pledoarie pentru pace!
Un reportaj de Anamaria Spătaru