O „greșeală de tinerețe” a lui Carl Sagan (1934-1996)

Comunicator de vârf al establishmentului științific, Carl Sagan a deținut - nici nu era
posibil altfel - respectabile credite în domenii conexe: astronomie,
astrofizică, biologie. Prezent, de-a lungul carierei, la universități americane
prestigioase, publicist prolific, de succes, Sagan a abordat marile teme ale vieții
și umanității moderne: originea acestora, a Sistemului Solar, a vecinătății
noastre cosmice și a Universului, posibilitatea existenței altor civilizații și
a ipoteticului „contact”.

Contemporan cu debutul și consolidarea tehnică a
ieșirilor în spațiu și cu explozia observațiilor
OZN din statele Unite (declanșată prin anii 1950), Carl Sagan a devenit,
treptat, o importantă verigă a
comunicării între mediul științific mainstream american și publicul avid să
afle comentariile unor personalități avizate, de preferință independente.

În mod poate paradoxal, situarea lui Carl Sagan față de marile teme a fost dezavuată atât de
unii oameni de știință „ultraortodoxi”, precum un grup de la Harvard (care nu
admiteau speculațiile științifice), cât și de componenta publicului care
considera că autoritățile ascund împrejurări de profil, pe care nu le pot stăpâni
sau dezvălui.

Dar, celebritatea mediatică și publicistică a depășit
amintitele contestări, impunându-l pe Sagan ca formator de opinie în
problematici cum ar fi - în linia acestui articol - viața în Univers.

Este de remarcat că puțini oameni de știință se aventureazăsă emită sau să susțină, cel puțin
public, ipoteze privind subiectele „fierbinți”, situate la limita cunoașterii
și dincolo de posibilitatea confirmării experimentale. Motivul este simplu -
astfel de idei pot fi (și chiar sunt) contestate drept pseudoștiință, ceea ce
lovește la temelia reputației
personale, cu toate consecințele asupra carierei.

Altfel stau lucrurile când o persoaană cu notorietate se
exprimă nestandard - dar chiar și
atunci există limite, dincolo de care se declanșează corul contestatar.

Dar, Sagan a reușit să îmbine meritele în plan academic
cu talentele de popularizator al științei „deschise” și promotorde proiecte. Astfel, narativele lui erau în cheile: există viață în Univers
(formula lui Drake, paradoxul lui Fermi)... dar nu am întâlnit-o încă; să
înființăm proiectul SETI („ascultarea cerului” în speranța detectării unor
semnale radio din spațiu); călătoria interstelară (chiar la viteze luminice) ar fi posibilă, conform cunoștințelor științifice
teoretice actuale... dacă tehnologia ar permite-o, fie și la
nivel micro-experimental; existența OZN-urilor - nesusținută de dovezi
incontestabile științific; condiția umanității și proiecții asupra cuceririi Spațiului.

Establishmentul are
nevoie de astfel de promotori competenți și talentați, care să susțină tezele
„binecuvântate”... În absența showmanilor
de mare calibru, teme precum (ne)realismul
călătoriilor interplanetare (pentru a nu mai vorbi de cele intergalactice), colonizarea
spațiului, fenomenul OZN, etc. ar fi acaparate de formatorii de opinii eretice, deja activi, organizați și
convingători.

Neîntâmplător, în aceste condiții, Sagan s-a poziționat
ca susținător al scepticismului
științific, împotriva „pseudoștiinței”.

Curentul sceptic în accepțiune uzuală,
nefilozofică, se referă la rezerva, îndoiala, neîncrederea și criticismul față de un anumit subiect,
bineînțeles, controversat și având o anumită miză. Scepticii doresc dovezi
indiscutabile, acolo unde știința poate oferi cel mult indicii sau ipoteze. Parapsihologia,
contactele cu alte civilizații, antievoluționismul, așa-numita „fuziune la
rece” ș.a. sunt exemple de domenii combătute de sceptici, dar luate în
considerare de un public relativ numeros.

Poziționat ca sceptic, Sagan a discutat abordarea
controverselor și în cartea The Demon-Haunted World: Science as a
Candle in the Dark (Lumea
bântuită de demon: știința ca o lumânare în întuneric) unde combate curente
de cercetare și idei pe care le consideră pseudoștiințifice, aflate în
acensiune în lumea occidentală. Ca parte a fenomenului - a existat fascinația
Vestului pentru cultura și practicile antice orientale, cu aplicații „eretice” în
medicină, psihologie, educație și performanță fizică. Același Vest înalt tehnologizat are loc și
pentru fenomenul OZN (inclusiv răpiri), fantome și spiritism, credințe
religioase puternice. Cartea lui Sagan este un manual al scepticului bazat
pe știință, întru formarea judecăților critice față de ipotezele fals
iluminatoare.

Un episod viitor va fi dedicat
disputelor asociate așa-numitelor - generic - „pseudoștiințe”. Termenul însuși
este contestat ca peiorativ, tendențios și există argumente interesante aduse
atât de susținători, cât și de oponenți.

Revenind la titlul articolului - în ce a constat „eroarea
de tinerețe” a lui Carl Sagan, conturat mai târziu drept „apărător al
știutelor”?

Au existat, în anii 1960, cel puțin două împrejurări în
care, în concepția omului de știință activ
pe atunci la universitatea Stanford, probabilitatea
a depășit posibilitatea. În alt
fel spus - a sugerat că împrejurări teoretic
posibile chiar să se fi putut
petrece.

La începutul perioadei sus-menționate, Carl Sagan a
beneficiat de o bursă de cercetare acordată de NASA, finalizată cu un document
în care concluziona că intervenții ale unor „străini antici” (ancient aliens) ar fi putut iniția sau
declanșa civilizația umană. Documentul în manuscris, cuprinzând și fotografii,
este disponibil online la adresa aparținând Bibliotecii Congresului SUA, https://www.loc.gov/resource/mss85590.011/?st=gallery

Titlul este "Direct contact among galactic civilizations by relativistic
interstellar spaceflight" - „Contact direct între civilizații galactice
prin zbor spațial relativist insterstelar”. În nota asociată, se specifică: „Documentul explorează modele pentru
distribuția civilizațiilor tehnice în galaxie. Folosind ecuația lui Frank D. Drake
pentru a sugera că 0,001% din stele au o planetă locuită de o civilizație
tehnologică, Sagan sugerează că cea mai apropiată astfel de civilizație s-ar
găsi la câteva sute de ani-lumină de Pământ. Cu această premisă, (Sagan)
explorează fezabilitatea zborului interstelar, ca mijloc pentru parcurgerea
unor astfel de distanțe. Documentul se încheie cu considerarea posibilității
contactului extratereștrilor cu Pământul, în trecut. Documentul a fost
prezentat inițial la o întrunire a American Rocket Society, în 1962, apoi
trimis (publicației) Planetary and Space Science în Decembrie 1962, urmând să
apară în 1963.”

O remarcă este necesară, în sublinierea caracterului excepțional care poate fi atribuit împrejurării: forul și revista menționate se situau pe „cupola” ideatico-științifică a vremii în domeniul spațial. ARS, înființată în 1930, avea să fuzioneze, în 1963, cu Institute of the Aerospace Sciences în American Institute of Aeronautics and Astronautics(AIAA) - forul definitoriu de profil din SUA, azi cu peste 30.000 de membri.

Cât despre publicația profesională Planetary and Space Science, aceasta a apărut în 1959 și s-a
menținut ca referință în peisajul științific american, neîntrerupt, până azi.

Iată, deci, că documentulevocat în acest episod a fost propus comunității științifice
americane în cele mai respectabile medii.

„Există posibilitatea statistică ca Pământul să fi fost
vizitat de o civilizație extraterestră avansată, cel puțin o dată, în timpurile
istorice” scria Sagan, care anexa, totodată, fotografii ale unor basoreliefuri
sumeriene în susținerea afirmațiilor sale.

Zonă grafică: Jumătate din pagina 14
a documentului propus de Sagan în 1960. Cititorul interesat poate accesa adresa,
indicată în articol, a Bibliotecii Congresului SUA și consulta celelalte 4
pagini cu colaje foto întocmite de autor.

În termenii paleoastronauticii (o altă „pseudoștiință”) de
azi, respectivele artefacte sunt printre clasicele
argumente ale contactelor Pământului cu cel puțin o civilizație tehnologică. Trebuie subliniat că, dacă azi, urmare a formidabilului
acces la informație adus de internet, imaginile respective sunt comune între
interesați, nu la fel stăteau lucrurile în anii 1960 și chiar mai târziu. Atunci,
doar producția tipărită putea oferi examinarea publică a unor argumente și idei
de pionierat.

Se poate, de asemenea,
uita ușor că, până la tentativele de ieșire în spațiu (care se produceau tocmai
în acei ani), carele zeilor erau greu
de asimilat cu vehicule de zbor. (Semnificația aceasta este refuzată, chiar și
azi, de arheologia sau istoriografia mainstream,
care propun explicații în chei simbolice sau ritualice.)

Conținutul manuscris
este cel puțin la fel de interesant ca partea grafică. Carl Sagan enunța posibilitatea (!) ca sumerienii să fi
fost influențați de o civilizație avansată, variantă care antrenează continuări
deloc banale.

Fragment din pag. 10 a
manuscrisului: 4. Consecințe. Organizare comunitară, bază centrală de date.
Frecvența contactelor. Unde sunt „ei” ? (! n.red.)... 5. Cazuri posibile de
contact terestru... 6. Legătura cu civilizația sumeriană timpurie și
dezvoltarea ulterioară a civilizației... 8. Contacte viitoare; moduri de acces
în comunitatea galactică.

Cititorul pasionat și speculativ
poate încerca descifrarea și înțelegerea restului înscrisului.

Sagan identifică, în parte, acest proces, cu acțiunile civilizatoare ale lui Oannes (zeul-pește), ieșit din mare, personaj primar
inițiațic, remarcabil în mitologia babiloniană. Dar, partea spectaculoasă (scandaloasă, pentru cei mai mulți
conformiști) abia urmează: probabil ca efect al considerațiilor de ordin relativist
expuse succint de autor...

„...Datorită contracției pentru β→1, este
chiar posibil ca Oannes să trăiască azi. Călătorie temporală în viitor” ...„Odată
efectuat contactul, informația trebuie să meargă într-un depozit informațional
galactic.”...

Comentariile sunt de prisos.

În acei ani (1960-) de copilărie inocentă a paleoastronauticii,
revelațiile unui trecut fantastic al umanității erau, încă, neridiculizate. Destul
de interesant, exponenți oarecum omologi, demni de respect, ai
intelectualității tehnice din cele două blocuri rivale (sovietici și americani)
s-au exprimat atunci pe subiect, într-o remarcabilă convergență.

Astfel, în 1960, Sagan l-a contactat pe astronomul și
astrofizicianul sovietic (ucrainean) Iosif Shklovsky (1916-1985). Remarcabil profesionist, membru corespondent al Academiei Sovietice de Științe, distins cu
Premiul Lenin (în 1960) și Medalia Bruce (1972), Shklovsky a fost onorat de
comunitatea internațională de profil prin numirea unui asteroid și a unui
semnificativ crater al satelitului marțian Phobos. (Este, desigur, doar o coincidență suita de imprejurări misterioase din
jurul pierderii sondei Phobos 2, în martie 1989 - n.red.)

Cel puțin două sugestii
ale gândirii științifice a lui Shklovsky erau - în termenii de azi - erezii moderne: în urma observațiilor mișcării
orbitale a lui Phobos în presupusa atmosferă marțiană, el a concluzionat că
acesta ar fi gol pe dinăuntru și, posibil, artificial. (Desigur
că ipoteza a fost, ulterior, negată științific, precum s-a întâmplat și cu
structuri atipice fotografiate pe
Phobos - n.red).

La fel de semnificativ - Shklovsky consona cu Sagan în
privința posibilității paleocontactului,
adică a prezenței și influenței extratereștrilor în zorii umanității,
argumentabile prin examinarea în cheie științifică modernă a miturilor și
credințelor religioase.

Sagan i-a trimis lui Shklovsky documentul prezentat
anterior. S-a ajuns, astfel, la
acordul ca lucrarea deja apărută în 1962 a omului de știință sovietic, „Univers, viață, inteligență” să fie
completată cu capitole scrise de Sagan. Rezultatul a fost publicat în 1966 -
volumul „Viața inteligentă în Univers”
- prima analiză de ținută la subiect.
Desigur că ipoteza paleocontactului era menționată cu toată reținerea față de
lipsa confirmărilor științifice și declarată ca fiind mai mult un joc al
imaginației...

Repudierea oficială a
subiectului întâlnirilor cu alte civilizații, chiar și în trecut (pentru a nu
mai vorbi de prezent...) începuse; tematica respectivă devenea nefrecventabilă în cercurile
științifice, breșa oficială provocată de celebrul caz Roswell se închisese
rapid, comitetul Condon (din care Sagan demisionase) lucra programatic spre
negarea fenomenului OZN, discreditarea raportorilor și ridiculizarea
observațiilor.

În acest context, este
de menționat că „Viața inteligentă în
Univers” a fost o lucrare agreată și întocmită prin corespondență. Sagan și Shklovsky au reușit să se întâlnească
abia în 1971, în Armenia sovietică, la o conferință asupra căutării inteligențelor
extraterestre.

Din anii 1970, Sagan a
redus, în expresie și conținut, până la renunțare, sus-prezentatele erezii ale tinereții. Formulările au
devenit retractile, condiționale în privința realității și chiar posibilității contactului
uman cu civilizații avansate. Un semnificativ „turnesol”, în acest sens, este
conținutul audierii din 1968, în fața unui comitet al Congresului american, disponibil
la adresa http://files.ncas.org/ufosymposium/sagan.html.
Cititorul interesat va găsi exprimări
politic corecte, totuși interesante, care filtrau - deși nu anihilau -
convingerile timpurii ale lui Carl Sagan.

Scepticismul consolidat
apoi pare, deci, greu explicabil prin găsirea unor contraargumente pur
științifice, din moment ce fondul documentar, istoric și contemporan, s-a îmbogățit
constant și nicidecum nu a negat, în datele, exprimările și reprezentările
serioase, ereziile moderne privind
originile umanității.

Pare mai plauzibil că
Sagan a reevaluat aparatul matematic care îi permitea ipoteza, oricât de puțin
probabilă, a vizitării Pământului. De asemenea, este posibil ca poziția sa la
Harvard să fi fost clătinată, în cazul continuării susținerilor pseudoștiințifice. În fine, noua sa
poziționare i-a înlesnit adresarea către un public cu adevărat vast, care nu se
dorea preocupat de trecutul - deci viitorul - umanității.

redactor Florin VASILIU