Europenism versus Euroscepticism
27 Iunie 2020, 16:21
rubrică EuranetPlus
autor Luana Pleșea
Care sunt responsabilitățile UE și care sunt cele ale statelor membre?
Uniunea Europeană trece printr-o perioadă de criză care pune la încercare încrederea cetățenilor în acest proiect. Criza sanitară a atras după sine o criză economică și financiară, dar și o criză a modelului european. Este o perioadă în care discursul eurosceptic și anti-european este unul destul de agresiv, inclusiv prin propagarea de informații false.
Este și motivul pentru care Biroul Parlamentului European în România a organizat, împreună cu Centrul Roman de Politici Europene - CRPE, o dezbatere pe tema 𝗘𝘂𝗿𝗼𝗽𝗲𝗻𝗶𝘀𝗺 𝘃𝗲𝗿𝘀𝘂𝘀 𝗲𝘂𝗿𝗼𝘀𝗰𝗲𝗽𝘁𝗶𝗰𝗶𝘀𝗺. 𝗩𝗶𝗶𝘁𝗼𝗿𝘂𝗹 𝗘𝘂𝗿𝗼𝗽𝗲𝗶. Au participat membri ai Parlamentului European, experți și reprezentanți ai mediului academic.
UE a fost criticată, cel puțin în prima parte a pandemiei, din cauza reacției întârziate la criza sanitară, a lipsei de solidaritate. Pe de altă parte, reprezentanți ai instituțiilor europene, inclusiv europarlamentari români, au declarat că nu așa a reacționat Uniunea. Problema ține în mare măsură de lipsa de comunicare. Și asta este ceea ce au scos în evidență și reprezentanții mediului academic participanți la dezbatere, care au analizat reacția instituțiilor europene și reacțiile europenilor.