Erezia Geek (p2) - o discuție cu profesorul Kentaro Toyama

În episodul trecut, vă prezentam ideea centrală a cărții Erezia Geek folosind, cu permisiunea autorului, cadru universitar american, o expunere lipsită de obișnuitul triumfalism asociat pașilor societății informatizate.

Tehnologia, oricât de adaptată grupurilor-țintă, oricât de utilă și apreciată, nu este suficientă pentru evoluția în bine a celor vizați.

Între experiența rulării timp de câțiva ani a unor proiecte de sprijinire a unor categorii defavorizate din India, până la mentoratul practicat în licee americane supertehnologizate, profesorul Toyama găsește necesitatea priorității absolute a adecvării, potrivirii, oamenilor care oferă și decid progresul tehnologic.

Getting the human forces right este expresia folosită, cu conotația eretică a omisiunilor „umane” asociate implementării noilor tehnologii.

Interviul cuprins în acest episod completează reperele prezentate public de profesorul Toyama, cu beneficiul, pentru noi, al perspectivei și învățămintelor pe care timpul așezat peste experiențe încheiate le poate aduce.

Redactor: În susținerea ideilor, prezentați obstacolele ivite pe drumul implementării tehnologiei IT „prietenoase cu utilizatprul” pe care ați proiectat-o. Condiționări prin politici locale, lipsa calificărilor căutate, chiar analfabetismul, găsite în cadrul grupurilor-țintă... nu erau, oare, opreliști previzibile în calea succesului proiectelor dumneavoastră ?

Prof. Kentaro Toyama: E o întrebare bună, care are, cred, cel puțin două răspunsuri. Într-o privință, obstacolele pe care le-ați menționat erau previzibile, am fi putut bineînțeles, înțelege, că există în practică, dar dacă le-am fi privit cu adevărat în profunzime, fie am fi adoptat tactici de impementare diferite, fie am fi căutat alte probleme pe care să le soluționăm cu tehnologia de care dispuneam.

În alt plan, însă, cred că orice problemă apare solubilă, dacă o privești separat, dar provocarea unor contexte precum cele în care lucram noi era combinarea, uneori complicată, a mai multor probleme. Așa că, una dintre provocări ar fi fost să înțelegem aceste probleme agregate la nivel macro, nu micro sau local, așa cum le-am investigat.

În ultimă instanță, cred că tentația folosirii tehnologiei ca soluție a unor probleme foarte complexe este că unele componente apar rezolvabile; însă, uneori, suntem „furați” de acestea, tinzând să neglijăm alte probleme, non-tehnologice, conexe (care dau peste cap ansamblul).

Red: Vă puteți gândi la motive realiste, pentru care starea de fapt prezentată s-ar putea schimba către „factorul uman adecvat” ? (getting the human forces right) În privința Indiei: sunt peste un miliard de oameni acolo... mai mult decât suficient pentru a avea dintre cine alege, indiferent de nevoi. De ce s-ar deranja un angajator să îmbunătățească situația, decât să-și vadă de propriile interese ?

K.T.: Cred că obținerea factorului uman adecvat este, oricând, o sarcină dificilă; dar, este și unicul scop care merită efortul, oricât de dificil ar părea. Cert, firmele orientate pe profit ar avea greutăți în a acceptaa aceasta, pur și simplu deoarece motivația lor primă este creșterea profitului; orice altă motivație și scop ar duce, inevitabil la tensiuni.

În orice situație în care ai mai mult de un singur scop, trebuie să faci compromisuri; iar în cazul companiilor orientate spre profit, trebuie să alegi între profit și binele oamenilor.

Cu toate acestea, cred că există numeroase contexte în care binele comun este prezent, cel puțin la nivel de intenție. De exemplu, când guvernele sunt orientate către respectarea idealurilor fondatorilor, în sensul ajutării proceselor și direcțiilor benefice pentru grupul-țintă, și nu pentru profitorii colaterali. Guvernele sunt entități mari, cu multă putere și au posibilitatea direcționării activității companiilor axate pe profit și altor organizații. Există, separat, organizațiile non-profit și cele non-guvernamentale, care sunt, cred, orientate spre mișcarea lucrurilor în direcția corectă.

Deci, personal, cred că încercarea găsirii „factorului uman adecvat” este singura care merită tot efortul, sau cel puțin o bună parte din investiții. Tot restul se mișcă natural în direcția corectă, dacă putem face asta.

Red: Față de cele spuse, ați face lucrurile altfel, dacă ați fi în situația să reluați fie proiectul indian, fie alte proiecte ?

K.T.: Din nou, am doua răspunsuri la aceasta. Din perspectivă proprie, cred că aș face la fel, pentru că socot că a fost cea mai bună cale pentru a-mi învăța lecțiile.

Pe de altă parte, într-un context în care în joc sunt viețile unor oameni, aș lua în considerare ceea ce stiu acum și aș alege abordări foarte diferite. În fapt, activitatea mea din prezent este din ce în ce mai puțin orientată spre dezvoltarea tehnologică și din ce în ce mai mult pe elemente sociologice și psihologice, pentru generarea schimbărilor pozitive.

Red: Cum ați nota costurile susținerii introducerii, pregătirii, sustenabilității unei noi tehnologii, față de costul tehnologiei însăși? Sensul întrebării este, desigur, a înțelege dacă este mai profitabilă introducerea unei tehnologii, oricare ar fi rezultatele, decât calea mult mai dificilă, prin abordarea tuturor aspectelor asociate.

K.T.: Dacă suntem preocupați doar de funcționarea tehnologiei conform specificațiilor, în cele mai multe cazuri pe care le cunosc, costurile componentelor hardware, software, de punere în funcțiune sunt doar o fracțiune din cele aferente întreținerii, actualizării, depanării și altor operațiuni asupra tehnologiei implementate.

Acesta este un aspect trecut ușor cu vederea, deoarece oamenii sunt, de obicei, tentați să identifice mașinile cu costul principal. Totuși, muți dintre noi înțeleg că, de exemplu, prețul unui telefon mobil este o mică parte din prețul asociat utilizării acestuia: telefonie, acces internet. Aceasta se întâmplă deoarece toate costurile, cu excepția infrastructurii, de exemplu cele cu forța de muncă, întreținera tehnologiei, sunt cele mai mari. Iar partea de hardware devine, cu automatizarea și cantitatea, din ce în ce mai ieftină.

Red: Cu permisiunea dumneavoastră, adaug o intrebare la cele agreate: Urmare a experienței acumulate, puteți formula și o altă „Erezie Geek”?... mai ales că lucrați, în prezent, mai ales cu aspectele sociale, educaționale care apar la implementarea tehnologiei.

K.T.: Îmi cer scuze, nu am înțeles întrebarea...

F.V.: Întrebarea era - dacă vă puteți gândi la o altă „Erezie Geek”, în afara celei pe care o descrieți în cartea dumneavostră. Îmi pot imagina că, urmare a activităților, ați fi putut detecta și alt mit, în legătură cu tehnologia și educația, care ar putea fi - să spunem așa - „demontat”. Pot face, de exemplu, o sugestie: credeți că formularea „Inteligența artificială nu este mai mult decât o altă Invenție Geek ” ar fi una „eretică”?

K.T.: Da, bineînțeles! Vreau să spun - multe din ideile cărții se referă (și) la tehnologii care nu au fost încă inventate... în mod cert - și la inteligența artificială (I.A.). În multe privințe, constat că aspecte pe care le-am evidențiat sunt sunt cu atât mai „adevărate”, cu cât tehnologia este mai puternică. De exemplu, în viitor, I.A. va spori dramatic capacitatea companiilor să facă bani, generând, în același timp, situații în care noi, ceilalți, nu vom avea mijloace de venit comparabile. Este, pur și simplu, o amplificare a ordinii economice existente, în care, dacă s-ar putea schimba sistemul politic, social, cultural, economic într-un mod benefic pentru toți, cred că, atunci, aceleași tehnologii ar ajuta într-adevăr. Dar, din păcate, în felul în care este proiectată, în prezent, lumea, tehnologiile noi vor conduce la amplificarea inechităților.

Red.: Cum sunteți, prin educație, un expert I.T. vă pot întreba dacă vedeți inteligența artificială ca pe o adevărată inteligență sau mai curând un set, superperformant, de instrucțiuni de programare? Există o dezbatere privind inteligența artificială - ce înseamnă, dacă este „autentică”, aspecte etice... dar, până la urmă, credeți că este o inteligență în sens uman?

K.T.: Cred că răspunsul depinde de ceea ce înțelegeți prin inteligență. Personal, cred că tot ce putem face, gândi și, într-o anumită măsură, chiar simți, poate fi duplicat prin tehnologie; acesta este necesarmente adevărat, dacă nu credeți că inteligența necesită o forță supranaturală, pe care știința nu o poate înțelege.

Personal, nu cred aceasta. Personal, cred că orice este potențial raționabil, calculabil, asimilabil cu ce numim „inteligență”, poate fi realizat cu computere. Dar, cred, computerul nu poate avea experiențele interioare umane, simțămintele, conștiința, ce înseamnă durerea sau plăcerea. Despre acestea, este greu de crezut că pot fi programate și simțite de o mașină. La drept vorbind, îmi este greu să înțeleg cum le poate avea chiar ființa umană, considerând și propria-mi experiență.

Acest aspect nu poate, cred, fi propriu unei mașini, și aici este și sursa eticii; cu alte cuvinte, nu ne pasă ce le facem obiectelor neînsuflețite cum ar fi mașinile, dar ne pasă profund de ce se întâmplă altor oameni sau ființe sensibile față de durere. Și, aceasta este linia pe care, cred, etica trebuie să se auto-interogheze. Chiar și raționamentul etic este, cred, posibil pentru un computer.

Red: Mulțumesc pentru convorbire; vă doresc succes în proiectele dumneavoastră viitoare !

Acesta a fost interviul acordat de profesorul Kentaro Toyama, un as al tehnologiei informației, autor al cărții Erezia Geek sau salvgardarea schimbării sociale din obsesia tehnologiei. Experiența programelor de introducere a unor mijloace avansate, dar proiectate spre ușurința folosirii de către oameni la limită analfabeți, sau în comunități profund defavorizate, această experiență, deci, a condus la concluzii neașteptate. Piedicile au fost puse de grupuri de interese, nu de tehnoloia însăși, nicicum de oamenii care trebuiau ajutați.

Să notăm, în încheiere, atât observația pesimistă a adâncirii decalajelor prin high-tech în paradigma economico-socială curentă, cât și optimismul dat de existența unor foruri cu putere decizională reală, conștiente de acest aparent paradox al progresului. În acest context dual, reorientarea profesorului Kentaro Toyama, un expert I.T., către pregătirea psiho-sociologică a decidențior privind noile tehnologii, este ilustrativă și remarcabilă.