'ANGLO-LOGOS' 35 -14 DEC., 2018

-Între simbolurile "dulci" ale Crăciunului din numeroase ţări europene, inclusiv Marea Britanie, dar şi din America, şi-au dobândit un loc distinct, cu precădere în rândurile celor mai mici "fani" ai mult îndrăgitei sărbători a bucuriei, îmbietoarele 'Christmas Candy Canes', …în echivalenţă românească: "Acadele-Bastonaş de Crăciun".

-Chiar dacă nu beneficiază de atestarea documentară infailibilă, poveştile originii acestor acadele în formă de bastonaş au fost transmise, pe cale orală, din generaţie în generaţie, având, poate, ca orice legendă, un sâmbure de adevăr, dar, mai ales, farmecul şi atractivitatea súi-géneris.

-Se spune, astfel, că, în anul 1670, capelmaistrul Catedralei din oraşul german, Köln ar fi avut o idee "salvatoare", din intenţia de a-i menţine liniştiţi în incinta sfântului lăcaş, pe parcursul reconstituirii Scenei Naşterii lui Iisus din Ajunul Crăciunului, pe copilaşii care îşi însoţeau familiile la slujba religioasă. În scopul de a-şi justifica demersul oferirii de dulciuri copiilor în timpul serviciilor divine, el s-ar fi adresat unui cofetar local, rugându-l să confecţioneze nişte "bastonaşe din zahăr" (engl: 'sugar canes'), modelate sub formă de cârjă (engl: 'crook'), simbol menit să amintească micuţilor de toiagurile păstorilor veniţi să-l viziteze pe Pruncul Iisus la locul Naşterii Sale din Ieslea din Betleém. Acestei solicitări i s-ar fi adăugat şí aceea ca bastonaşele să fie complet albe, pentru a consolida, în conştiinţa copiilor, credinţa creştină în viaţa desăvârşită şi neprihănită a lui Iisus Hristos.

-O altă relatare cu iz de legendă, ţesută în jurul originii toiegelului din zahăr, şi care a dăinuit până în zilele noastre face trimitere la regimul despotic al lui Oliver Cromwell, liderul Revoluţiei Puritane engleze, cel care a dispus interzicerea sărbătoririi Crăciunului. În această scurtă, dar sumbră perioadă istorică (1647-1660), se povesteşte că un cofetar devotat tradiţiilor creştine ar fi conceput şi distribuit creştinilor supuşi intoleranţei religioase -dintr-o locaţie neprecizată în istorisirea apocrifă- bastonaşe din zahăr, care să reprezinte un mod de recunoaştere reciprocă în spaţiul public, asemenea unui cod sau semnal. Aceste bastonaşe ar fi fost decorate cu trei fâşii subţiri, de culoare roşie, pentru a simboliza Sfânta Treime, şi cu o altă fâşie, mai proeminentă, de aceeaşi culoare, menită să evoce puterea izbăvitoare a sângelui cristic.

-Se presupune că europenii au adus 'Candy Canes' în S.U.A. înainte de Războiul american de Independenţă din anul 1776, dar identificarea acestor zaharicale cu Crăciunul nu a prins rădăcini

decât atunci când americanii au început să-l celebreze cu daruri, brazi şi întruniri de familie, şi

anume cu două decenii înainte de declanşarea Războiului Civil, din anul 1861.

-'Candy Canes' au ajuns să fie asociate, însă, în secolul al 19-lea, nu numai perioadei Crăciunului (engl:'Christmastide'), ci şí Zilei Sfântului Nicolae, Ocrotitorul copiilor. Se spune că bastonaşele din zahăr oferite în dar copiilor în acea zi simbolizau toiagul pastoral (engl: 'crosier') al Sfântului care a deţinut înalta demnitate de Episcop al cetăţii Mira, din provincia Lichia, în Sud-Vestul Asiei Mici. De fapt, emblematicele cârje arhiereşti sunt simbolul Bunului Păstor (engl: 'The Good Shepherd'), binecunoscutul epitet asociat, în tradiţia creştină, lui Iisus Hristos.

-Şi tot în secolul al 19-lea, în jurul anului 1882, 'Candy Canes', în varianta monocromă (albă) sunt atestate ca apărând pentru întâia oară între decoraţiunile brazilor de Crăciun din Germania.

-Conform adevărului istoric, de-abia în jurul anului 1900 s-au adăugat dungile roşii, alternanţa spiralată alb-roşu devenind un prim etalon al acestor delicii ale copilăriei. Totodată, producătorii le-au îmbunătăţit gustul prin adaosul de esenţe de mentă (engl: 'peppermint') sau de esenţe extrase din boabele roşii, dulcege, cu gust asemănător mentei, ale unui arbust fructifer peren, cunoscut, între altele, în limba engleză, sub denumirile de: 'wintergreen', 'spiceberry' sau 'checkerberry'.

-Timpurile moderne au diversificat paleta de culori şi motive, ca şi aromele acadelelor-bastonaş de Crăciun, apărând şi alte interpretări, în planul simbolisticii creştine, legate de forma, culoarea, şi chiar aroma acestora. În lumina acestor interpretări, forma literei "J", în care sunt modelate, ar putea sugera numele lui Iisus (engl: 'Jesus'); culoarea roşie ar reprezenta jertfa Sa de sânge în momentul crucificării, în vreme ce aroma mentolată ar putea simboliza planta sfântă, cu virtuţi purificatoare şi vindecătoare, evocată în paginile Bibliei, numită isop (engl: 'hyssop').

-Oricum, fapt este că, în vreme ce semnificaţia spirituală a acadelelor în formă de bastonaş ar putea fi o legendă 'en titre' în spaţiul britanic, odată cu secolul al 19-lea, simbolismul legendar al acestor delicii festive a devenit o realitate pentru cea mai mare parte dintre ţările lumii.

-Pe de altă parte, unul dintre cele mai populare simboluri culinare ale Crăciunului, dar şi unul dintre cele mai ritualizate preparate servite la masa de Crăciun beneficiază de "girul" de netăgăduit atât al adevărului istoric, cât şi al tradiţiei britanice get-begét, împământenită de secole şi încărcată de semnificaţii de profunzime.

-'The Christmas (sau Plum) Pudding', …în traducere: "Budinca de Crăciun/ sau cu Prune"- căci despre acest preparat este vorba- reprezintă desertul tradiţional de la sfârşitul mesei britanice de Crăciun.

-Cu toate acestea, la origini, mai exact în Anglia secolului al 14-lea, 'The Christmas Pudding' avea o compoziţie total diferită faţă de aceea care, mai târziu, avea să caracterizeze acest desert emblematic al britanicilor. Era vorba, aşadar, despre aşa-numita: 'frumenty' -cel mai vechi fel de mâncare naţională, în opinia multor specialişti-, o fiertură (engl: 'porridge') sau un fel de supă consistentă din grâu decorticat sau porumb, în care se încorporau -în funcţie de gust şi posibilităţi- bucăţi de carne de vită, oaie, vânat sau, ocazional, peşte, stafide, coacăze, prune uscate sau alte fructe deshidratate, vin şi mirodenii. Exista şi varianta de 'frumenty' în care cerealele erau fierte în lapte îndulcit şi condimentat.

-În jurul anului 1595, 'frumenty' a pornit pe drumul transformării în 'plum pudding', compoziţia câştigând în consistenţă odată cu adaosul de ouă şi firimituri de pâine, dar şi în savoare, prin încorporarea de bere şi/sau băuturi spirtoase (rachíuri). Astfel, în jurul anului 1650, a devenit desert fix al meselor de Crăciun, pentru ca, în anul 1664, să fie inclusă pe lista obiceiurilor "păgubitoare", interzise de către Mişcarea Puritană, dominantă în epocă.

-În anul 1714, Regele George -I- a reinstituit desertul ca parte a mesei tradiţionale de Crăciun, după ce a degustat, cu încântare, delicioasa 'Plum Pudding', în varianta fără carne. Ulterior, în epoca victoriană, compoziţia Budincilor de Crăciun a devenit, în bună parte, asemănătoare celei a desertului consumat la ora actuală.

Victorian Family - Christmas Dinner

-De-a lungul timpului, emblematicele Budinci de Crăciun au fost însoţite de superstiţii aducătoare de noroc. Între acestea, poate cea mai cunoscută şi des invocată are legătură cu pregătirea, prin tradiţie, a Budincilor de Crăciun în aşa-numita: 'Stir-up Sunday' -ultima duminică dinainte de prima duminică de Advent din tradiţia Bisericii Anglicane-. Astfel, budinca trebuie să conţină un număr de 13 ingrediente, menite a-l simboliza pe Iisus, alături de cei doisprezece ucenici ai Săi. Apoi, fiecare membru al familiei trebuie să amestece, pe rând, cu o lingură din lemn, compoziţia budincii de la est la vest, în onoarea Celor Trei Magi veniţi să i se închine Pruncului Iisus, şi punându-şi câte o dorinţă specială pentru anul următor, a cărei îndeplinire este garantată de respectarea sensului tradiţional de amestecare a compoziţiei.

-Încă din vechime, se credea că ilícele -arbust decorativ cu frunze mari şi late, în formă de stea, cu flori albe şi parfumate şi fructe sub formă de bobiţe care, prin coacere, devin roşii- avea virtuţi sacre, tămăduitoare, fiind, implicit, aducător de noroc. Tocmai de aceea, în Evul Mediu, bunăoară, gospodarii obişnuiau să planteze aceşti arbuşti pe lângă casă, din credinţa că vor fi, astfel, ocrotiţi de boli şi alte necazuri.

-În tradiţia creştină, există, de altfel, o minunată legendă legată de ilice şi Ajunul Crăciunului: un tânăr păstor i-ar fi adus în dar Pruncului Iisus o cununiţă din frunze de ilice, însă, după ce şi-a depus prinosul de cinstire, ar fi început să plângă, reproşându-şi modestia acestuia. Lacrimile i s-ar fi transformat în bobiţe roşii, care au decorat şi înfrumuseţat coroana.

-Conform uneia dintre tradiţiile religioase britanice, în particular, rămurica de ilice folosită pentru ornarea Budincii de Crăciun este un memento al Cununii de Spini purtată de Iisus în ziua Patimilor Sale, iar flambarea acestui desert emblematic al britanicilor -altminteri parte esenţială a dimensiunii spectaculare a zilei de Crăciun- simbolizează, cel puţin pentru păstrătorii devotaţi ai valorilor creştine, iubirea arzătoare a lui Mesía faţă de oameni.

-Un obicei, de asemenea, foarte vechi constă din introducerea, în compoziţia Budincii de Crăciun, a monedelor din argint, de şase penny (engl: 'six pence') -sau, în zilele noastre, de cinci penny-, a unor amulete şi alte mici obiecte cu semnificaţie specială, "chezaşe" ale norocului şi prosperităţii pentru găsitori, în noul an. Pentru o vreme, în Budinca de Crăciun nu se îngloba decât o monedă, pentru ca norocul să fie de partea unui singur "ales", invitat sau conviv al mesei festive de Crăciun, dar, în cele din urmă, pentru a "împărţi" noroc şi altora, în budincă s-au introdus mai mulţi bănuţi.

-Această tradiţie încântătoare îşi are originile în perioada anilor 1300, atunci când fie o boabă de mazăre uscată, fie un mic inel sau o coroniţă de argint erau încorporate în aluatul unei prăjituri preparată în aşa-numita 'A Douăsprezecea Noapte' (engl: 'Twelfth Night') -sărbătoare care, în tradiţia Bisericii Apusene, încheie perioada Celor Douăsprezece Zile de Crăciun (25 decembrie-5 ianuarie, inclusiv), găsitorul fiind declarat "regele" sau, după caz, "regina" sărbătorii.