Transparențe și melancolii subtile în ”Emoții de toamnă”
11 Noiembrie 2020, 12:58
O expoziție colorată cu accente diverse ”Emoții de
toamnă” este cea mai nouă prezentare de pictură dedicată artei contemporane, la
Muzeul Municipal ”Octavian Moșescu” Râmnicu Sărat. Evenimentul vizual
(23.10.2020- 29.11.2020) face parte dintr-o serie care a debutat cu „emoțiile”
primăverii și care se va încheia cel mai probabil cu ”Emoții de iarnă”.
Cincisprezece artiști din mai multe generații oferă acum, pe simezele
instituției muzeale o perspectivă asupra acelei picturi de astăzi care mai are
în centrul compozițiilor natura înconjurătoare, determinantă pentru starea
sufletească a artistului ca și a privitorului.
https://www.youtube.com/watch?v=t1zfwDucJ94
În clip, imaginile din expoziție se dezvăluie și oferă cadrul pentru mai buna receptare a interviului realizat cu Alexandru Măciucă, muzeograf la Muzeul Municipal ”Octavian Moșescu”, Râmnicu Sărat.
Realizatoare Roxana Păsculescu