”Capriciile” lui Florin Șuțu
06 August 2020, 06:10
https://www.youtube.com/watch?v=SahIyNxOx8Y
Expoziția ”Capricii” a pictorului Florin Șuțu este acum deschisă la Buzău la Galeria Uniunii Artiștilor Plastici.
Artistul a avut de-a lungul anilor, prezentări personale la Galeriile de Artă din Ploieşti, orașul său de rezidență, începând cu cele din 1997, 1998, 1999, 2000, 2002. A participat la tabere de creaţie: Slănic-Prahova, Medgidia, Brebu, Seciu, Răhău-judeţul Alba, Valea Doftanei, Lom-Bulgaria. Pictor profesionist, Florin Șuțu a susţinut mai multe work-shop-uri în domeniul artelor plastice.
Un meditativ în spațiul artelor, Florin Șuțu a publicat eseuri și cronici plastice în ziare şi reviste din Ploieşti, Braşov, Constanţa, Tulcea.
Acum, în personala de la Buzău, artistul vine cu lucrări realizate în ultimii doi ani, picturi în care semnul plastic a devenit din ce în ce mai sintetic ca formă, dar și ca gamă cromatică.
Realizator Roxana Păsculescu