Psihotorapeuta Yolanda Crețescu: „Așa cum pictorul transformă lumea în culoare, poetul transformă lumea în cuvinte, într-un dans perfect”
20 Martie 2024, 11:55
Într-o lume a Eu-lui, a tehnologiei și a vitezei, a jocurilor pe calculator, a învățării mai degrabă a gândirii critice, decât a celei poetice, într-o lume dominată de un limbaj format din emoticoane și simboluri și prescurtări, într-o lume a funcționalității, Orașul Vorbește cu psihoterapeuta Yolanda Crețescu despre importanța poeziei pentru creierul nostru, al cititorilor de poezie, pentru dezvoltarea noastră intelectuală și emoțională, a sensibilității estetice, dar și despre profilul psihologic al poeților.
„Poezia stimulează creativitatea și inteligența verbală, abilități extrem de importante în dezvoltarea genialității individului. Este acea bază genetică de care avem nevoie și de la care plecăm dacă vrem să obținem performanță. Poezia este un tărâm în care noi putem să ne antrenăm gândirea critică, să explorăm imaginația lumii din jurul nostru, să găsim acest limbaj comun, macro-social, în care să plecăm de la un individ – poetul - care exprimă simbolic pentru mai mulți indivizi”, spune Yolanda Crețescu în interviul realizat de Daria Ghiu în emisiunea Orașul Vorbește.