Proiectul Woman Scars - Cicatricile fizice, ca pretext de a săpa adânc în rănile emoționale și de a spune povești eliberatoare
02 Octombrie 2024, 00:12
Proiectul Woman Scars urmărește să documenteze, prin portrete foto-audio, poveștile femeilor care poartă cicatrici, rezultate din evenimente adverse precum boli, accidente sau maltratări. Aceste cicatrici, departe de a reprezenta o slăbiciune, simbolizează puterea și înțelepciunea dobândite de purtătoarele lor. Fiecare portret va fi însoțit de o poveste audio relatată de femeia respectivă. Cele mai inspiraționale lucrări vor fi expuse într-o expoziție multimedia itinerantă, iar întreaga colecție va fi publicată pe site-ul proiectului.
Orașul vorbește despre proiectul Woman Scars cu regizoarea Eliza Zdru.
„Proiectul a plecat de la povestea mea. Și eu am o cicatrice care m-a marcat foarte tare, nu numai fizic, ci și emoțional, sufletește, mi-a schimbat viața radical. Evenimentul care a provocat-o, dincolo de momentul respectiv, care a fost foarte negativ și a adus o nefericire și o tristețe, mi-a adus lucruri foarte bune în viață. Am vrut să explorez povești similare ale altor femei care au trecut prin experiențe similare, nefericite, care au lăsat urme pe corpul lor și să văd dacă, cumva, era doar povestea mea sau dacă e ceva mai general, dacă lucrurile astea aduc mai degrabă înțelepciune și multe lecții învățate...”
Proiectul a crescut organic, atrăgând povești din partea femeilor care s-au oferit voluntar să participe. Fotografiile surprind cicatricile fizice și emoționale, uneori în seminud, punând accent pe acceptare și frumusețea interioară.
„Nu am plecat la drum cu gândul de a ruga pe cineva să-mi arate explicit cicatricile, dar au venit, efectiv, de la sine și am observat, dincolo de toate astea, nevoia de a spune povestea. E ceva foarte eliberator în a-ți spune povestea.”
Interviu realizat de Daria Ghiu.
Vernisajul expoziției Woman Scars va avea loc la Seneca Anticafe pe 7 octombrie și este precedată de un preview la Street Delivery București între 4 și 6 octombrie. La vernisaj va avea loc și o dezbatere despre rolul femeilor în societate și despre cum stresul constant la care sunt supuse afectează sănătatea acestora. Proiectul este în desfășurare, fiind deschis pentru noi participante și continuând să creeze o comunitate de sprijin pentru femeile care își împărtășesc poveștile.