AUDIO Rețete celebre (V)
26 June 2020
Copiii deschid ferestrele lumii – Radio România Cultural se alătură, împreună cu copiii din România, campaniei internaționale ‘’Our Windows, Our World”
26 June 2020

Vara aceasta, Orașul Vorbește și zâmbește cu Andra Petrariu, la Radio România Cultural

Andra: Sunt și o “pisicăreasă” visătoare cu program întreg, care se joacă de-a adultul cu juma’ de normă

Andra are 30 de ani, îi place să scrie și să coloreze, să hoinărească prin oraș și este îndrăgostită de culorile apusului şi de poveştile oamenilor. Din 30 iunie, Andra Petrariu va fi gazda emisiunii Orașul vorbește, la Radio România Cultural.

Andra promite “dimineți senine și o stare de vacanță chiar și de acasă”. Despre prima ei emisiune la radio și adaptarea la Capitală, despre pasiuni și orașe, povestește chiar ea, în cele ce urmează:

Timp de trei săptămâni, de luni până vineri, între orele 10 și 12, te vei afla la microfonul emisiunii Orașul vorbește, la Radio România Cultural. Despre ce anume “va vorbi” orașul în emisiunea ta, Andra?

Orașul va vorbi în această vară, așa cum a făcut-o și până acum, despre tot ceea ce este frumos și ar putea zi de zi să ne inspire, să ne ofere o stare mai bună și, de ce nu, o părere pozitivă despre noi și despre spațiile urbane în care trăim. Orașul va vorbi despre cele mai importante evenimente culturale ale zilei, despre teatru, film, muzică, artă, știință și literatură, dar mai ales despre oameni și despre poveștile lor, despre lumile pe care le creează pentru ei, dar de cele mai multe ori și pentru noi. Vom avea parte zilnic, de luni până vineri, de o călătorie urbană cu miez atât prin București, prin țară, dar și prin străinătate, vom avea totodată și câteva concursuri, așa că vă invit cu mare drag să ne ascultați și să fiți alături de noi.

Vei avea si invitați? Cine sunt acei oameni pe care i-ai dori alături de tine, în studio, în postura de invitați?

Sigur că ne vom bucura la Orașul vorbește și de foarte mulți invitați, din păcate însă, din cauza pandemiei, întâlnirea cu ei va fi prin telefon și mai puțin în studio, trebuie să respectăm regulile de distanțare socială și să ne protejăm invitații, să îi ajutăm să rămână în siguranță, dar în același timp să rămână în contact cu publicul nostru.

Ești din Botoșani, ai studiat la Iași și trăiești în București. Cum ai caracteriza fiecare dintre aceste trei orașe de care este legată viața ta? Prin ce se deosebește fiecare dintre ele de celelalte două?

Botoșaniul este orașul în care am avut alături de familia mea o copilărie minunată, iar Iașul este orașul perfect al studenției mele, acolo unde am început să mă descopăr ca om, dar și ca profesionist, fiind totodată și locul în care s-au născut cele mai profunde prietenii. Bucureștiul este pe de altă parte locul în care prinde mai bine contur viața mea de adult și locul în care mi s-a oferit posibilitatea să-mi trăiesc pasiunea pentru radio.

Știam Bucureștiul din discuțiile cu prietenii, din filme și melodiile rap.

Ce ai studiat la Iași?

La Iași am învățat alături de niște profesori talentați și dedicați, profesioniști de altfel în domeniu, tainele jurnalismului. Am studiat Jurnalism și Științe ale Comunicării la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” și pot să spun cu toată sinceritatea că cei trei ani petrecuți în amfiteatre alături de colegii mei și de profesorii care s-au transformat rând pe rând în mentori au fost cei mai frumoși ani ai mei de până acum. Nu ai cum să nu te îndrăgostești de meseria asta prin ceea ce trăiești acolo la orele de curs și seminar. Pe lângă activitățile practice, ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că profesorii mei niciodată nu au încercat sa prezinte realitatea meseriei altfel decât este. Însă foarte puțini colegi au acceptat-o și au ales să o urmeze. Apoi m-am aventurat într-un domeniu diferit și anume marketingul. Am făcut un master în Marketing și Comunicare în Afaceri tot la aceeași universitate. Provocator și acolo, m-am trezit dintr-o lume cu știri, mers pe teren, reportaje și interviuri să învăț să fac tot felul de calcule, să descopăr brandurile, strategiile de preț și mai îndeaproape relațiile publice. Mi-au plăcut și m-au intrigat, aș putea oricând să lucrez în domeniu, doar că jurnalismul a reușit într-un mare fel să facă parte cu totul din mine.

De ce ți-ai dorit să vii la București? Care a fost prima impresie pe care ți-a făcut-o?

Decizia de a mă muta la București am luat-o din pasiune pentru meserie și din nevoia de a-mi găsi locul în această lume. Oportunitățile sunt mult mai multe aici, experiențele jurnalistice în orașele mici fiind foarte limitate. M-am mutat destul de brusc, fără să cunosc orașul. Îl vizitasem de cel mult două ori, dar îl știam de la televizor, din discuțiile cu prietenii, din filme și melodiile rap. 🙂 N-a fost chiar așa de rău cum mă așteptam, dar la început mi se părea că toată lumea se uită ciudat la mine și că râd pe sub mustăți atunci când îmi mai scăpa câte un accent. Ciudata eram de fapt eu, fiindcă treptat am înțeles că este loc în București pentru toată lumea, că fiecare își vede mai mult sau mai puțin de treaba lui și că în sfârșit am posibilitatea să mă pierd prin mulțime. Cea mai amuzantă este reacția în lanț a prietenilor mei care au venit de-a lungul timpului să mă viziteze în București: “Totuși există și copaci în București”.

În copilărie, adormeam ascultând radioul, imaginându-mi tot felul de lumi

De ce ai ai ales radioul? Ce a avut radioul atât de special de nu i-ai putut rezista?

Este o întrebare foarte bună la care încă stau uneori și încerc să îi găsesc răspuns. Întâlnirea mea cu radioul a avut loc în copilărie, atunci când adormeam ascultându-l. Îmi imaginam tot felul de lumi, mă fascinau vocile oamenilor de radio și faptul că le puteam atribui eu o față celor pe care îi ascultam. Pe atunci nu exista Facebook, iar misterul era dezvăluit rareori de revistele print pe care le citeam. Mirarea era întotdeauna foarte mare, fețele lor erau mereu diferite de ceea ce îmi proiectasem eu în cap. Deși inițial mi-am dorit să lucrez în presa scrisă, radioul mi s-a lipit și mai tare de suflet în facultate, având acolo parte de un profesor de radio atipic, este vorba despre Violeta Cincu, un om de radio extrem de pasionat. Vocea umană este pentru mine o poveste în sine, prin tonalitatea și vibrațiile ei, iar ceea ce îmi place este că radioul îți oferă posibilitatea cu ajutorul ei să afli informații, dar în același timp să îți dezvolți imaginația, să îți creezi tu singur lumi din tot ceea ce auzi zilnic în căști sau difuzoare.

Care a fost prima ta emisiune de radio? Despre ce era vorba? Mai ții minte care a fost primul lucru pe care l-ai făcut, după ce ai ieșit din prima emisie?

Chiar nu aș putea să uit. 🙂 A fost un adevărat carusel al emoțiilor. Când am ieșit din prima emisie țin minte că nu mă puteam opri din tremurat, simțeam că trăisem parcă două ore într-o altă lume. Te concentrezi atât de mult încât simți că într-un fel te transformi cu totul, ți se pare că timpul e mai blând, că se dilată, devii pur și simplu mai curajos și mai bun. Cumva îți descoperi poate o cea mai bună versiune a ta, pentru că ești cu totul acolo și știi că nu ai încotro, că becul roșu se va aprinde oricum și că orice ar fi trebuie să respiri, să zâmbești și să mergi mai departe. Am intrat în studioul de emisie și le-am spus celor de acolo știți eu sunt Andra și astăzi o să prezint emisiunea, n-am mai făcut asta niciodată până acum. Am avut parte de doi operatori extraordinari care m-au ajutat foarte mult să mă simt în largul meu. Era vară, iar emisiunea se chema atunci Orașul se topește. A fost pentru prima dată când i-am simțit atât de aproape pe ascultători și când am conștientizat cât este de frumos să le poți fi alături acolo pentru câteva minute. Am vorbit despre mai multe subiecte, dar în special despre cum își pot găsi oamenii vocația și de ce nu își mai pot descoperi ei pasiunile. Eu mi-o găsisem pe a mea și eram tare încântată. Așa că imediat după ce am ieșit prima dată din emisie am plecat acasă nerăbdătoare să pregătesc următoarea emisiune. Sunt foarte recunoscătoare pentru că m-au lăsat să intru pe post, mai ales că am avut libertatea să îmi aleg subiectele și invitații. Temătoare, temătoare, dar din prima zi am ales să am invitați nu doar prin telefon, ci și în studio. Acum că mă gândesc mai bine, nu știu ce a fost în capul meu, dar se pare că a fost chiar bine. Îmi spuneau invitații “știi, am puține emoții, e a doua sau a treia oară când sunt aici în studio”, iar eu le spuneam “nu trebuie să vă faceți griji, pentru mine e prima”. 🙂

Cum este experiența ta cu “becul roșu” din studio? Te-a luat vreodată prin surprindere?

O experiență scurtă, dar foarte intensă. Am fost destul de ascultătoare, cred eu, și nu prea l-am lăsat să mă ia prin surprindere. E destul de prietenos, simt așa că parcă îmi zâmbește atunci când se aprinde și că îmi îngăduie să pot pătrunde cu gânduri bune în sufletele oamenilor.

Îmi place să privesc apusul din Parcul Tineretului și să port adevărate discuții cu gâștele de pe alei

Cum a fost adaptarea la Capitală? Ce îți lipsește cel mai mult din Moldova natală?

Îmi lipsesc foarte mult familia, prietenii, liniștea de pe străzi și calmul oamenilor. Un avantaj al orașelor mici de care îmi este tare dor este acela de a putea rezolva o grămadă de probleme într-o singură oră sau chiar în mai puțin. Pe zi ce trece simt că relația mea cu Bucureștiul este una de dragoste și ură, m-a prins de la început în mrejele sale, reușește să mă farmece în continuare cu fiecare colțișor nou de oraș pe care îl descopăr, simt că cel puțin deocamdată nu aș putea să mă despart de toată efervescența sa, cu toate că m-am gândit adesea să îl părăsesc. Pe lângă aglomerația și traficul neprietenos, ceea ce îmi displace cel mai tare este faptul că din cauza distanțelor mari și a lipsei de timp tindem să ne izolăm și să amânăm întâlnirile cu oamenii dragi. Sigur că alegerile sunt ale noastre, dar cred că și orașul contribuie aici cu o mică parte din vină. Adaptarea la oraș a venit însă de la sine, a fost o trecere lină, pe care l-a început nici nu am simțit-o, m-am bucurat de tot ceea ce mi-a oferit încă din prima clipă, l-am cunoscut de fapt cel mai bine prin intermediul radioului, făcând ca reporter, zi de zi, foarte mult teren. Așa am reușit să îi cunosc poveștile, să încep să îi iubesc și urăsc în același timp perfecțiunile și imperfecțiunile.

Ce te-a frapat cel mai mult, când ai ajuns la București? Cu ce nu ai reușit nici acum să te obișnuiești?

Poate că o să te surprindă, dar cel mai tare m-a frapat faptul că ai voie în parcuri să calci liniștit pe iarbă. 🙂 În Botoșani și Iași accesul pe iarbă este strict interzis, o absurditate care pentru mine devenise o normalitate, dar cu care n-aș putea să mă mai obișnuiesc acum. Refuz totodată încă să mă obișnuiesc cu ideea că în fiecare an pierd câteva zile bune din viața mea stând și așteptând în traficul infernal din oraș.

Care sunt locurile în care îți place să mergi în mod special, atunci când vizitezi un oraș? Dar locurile tale preferate din Capitală?

De fiecare dată când ajung într-un oraș obișnuiesc să îi descopăr frumusețile și urâțeniile mergând la pas, kilometri întregi, fără să am pregătit un plan anume. E drept că uneori mai apelez la GPS, dar de cele mai multe ori mă pierd pe străduțele lui mai puțin aglomerate și vizitate, încerc să îl simt așa cum este el, fără să am așteptări. Îl las pur și simplu să îmi vorbească. 🙂 Și apoi când mă întorc acasă caut să aflu mai multe despre el și despre locurile pe care le-am întâlnit. În felul acesta, dacă am ratat ceva important, am toate motivele din lume să mă întorc. La fel am făcut și în București, oraș în care încă îmi mai place să mă rătăcesc. Ce îmi mai place aici este să privesc apusul din Parcul Tineretului și să port adevărate discuții cu gâștele de pe alei. E un amestec special de urban și sălbăticie pe care nu l-am mai găsit în altă parte. De fapt, ba da, în Delta Văcărești, pe care am descoperit-o mai târziu și fără de care cred că inima Bucureștiului ar bate mai puțin. Existența ei este un exemplu viu pentru mine că poți oricând și oriunde să îți găsești locul și să trăiești așa cum vrei.

Din România, Sibiul îmi este cel mai aproape de suflet, iar din străinătate, Amsterdamul și Barcelona

Care este cel mai frumos oraș în care ai ajuns până acum? Prin ce te-a impresionat atât de mult?

Din România cred că Sibiul îmi este cel mai aproape de suflet, cu toate că nu l-am vizitat atât de mult. Dar dacă vorbim de străinătate, Amsterdamul mi se pare că este cu adevărat un oraș frumos de privit și de trăit. De la culoare, arhitectură, curățenie, siguranță pe străzi, oameni și libertatea de a putea fi acolo tu așa cum ești. M-a fascinat pur și simplu faptul că fiecare om contează, că povestea fiecăruia devine importantă și demnă de atenție. De fiecare dată când ajung acolo mă simt ca acasă. Dacă n-aș iubi atât de mult soarele și oamenii din viața mea, aș spune că aș putea să trăiesc liniștită oricând acolo, dar din păcate n-aș putea vreodată să mă acomodez cu limba și vremea lor atât de antipatice.

Ce ar trebui să aibă un oraș ca să fie, din punctul tău de vedere, irezistibil?

Verdeață multă, parcuri spațioase și cât mai puțin amenajate, locuri aerisite pentru oameni, animale de companie și biciclete. Autenticitate, o plajă cu nisip fin, evenimente culturale diverse, un pic de munte, o îmbinare de nou cu vechi, multă culoare și ritm, oameni cu chef de viață și dans. Sau aș putea spune mai simplu că n-are cum să fie vorba despre altul decât… Barcelona.

Care sunt pasiunile tale? Ce-ți place să faci, după ce ieși din studioul de emisie?

Pasiunea mea sunt poveștile oamenilor, îmi place să le descopăr și să mă redescopăr totodată pe mine prin intermediul lor. Dar așa cum îți spuneam îmi place să mă plimb prin oraș sau prin țară, să stau la povești cu prietenii cu care mă întâlnesc tot mai greu, să fac întrecere prin casă cu motanul meu, să citesc, să colorez, să mă plimb cu bicicleta sau cu rolele, să fac mereu ceva nou, cum ar fi să învăț să cânt la ukulele, ceea ce n-am crezut că va fi chiar atât de greu. 🙂

Sunt și o “pisicăreasă” visătoare cu program întreg, care se joacă de-a adultul cu juma’ de normă

Care sunt calitatile unui bun om de radio, din punctul tau de vedere,? Care sunt oamenii de radio pe care ii admiri? Dar cei de la care ai furat meserie?

Cred că un bun om de radio ar trebui în primul rând să știe să asculte, să fie foarte bine informat și pregătit atunci când intră în emisie, să fie curios și de multe ori empatic față de cel cu care stă de vorbă. Sunt foarte mulți oameni pe care îi admir și cărora le sunt recunoscătoare că am putut să învăț de la ei fără ca ei să știe întotdeauna asta. Aș putea să îi amintesc aici pe toți colegii mei de la Radio România Cultural și în special pe Dan Vasiliu, pentru reportajele și documentarele sale excepțional realizate, apoi pe doamna profesoară Violeta Cincu, dar și pe jurnalista Liliana Nicolae ale cărei reportaje le-am savurat întotdeauna cu o plăcere și o poftă nebună. 

Daca ar fi să te caracterizezi în citeva fraze, ce ai spune despre tine?

Aș spune că sunt un om pasionat de radio şi de scris, veşnic îndrăgostită de culorile apusului şi de poveştile oamenilor care au ceva de spus. Mai sunt și o “pisicăreasă” visătoare cu program întreg, care se joacă de-a adultul cu juma’ de normă. Îmi place viața şi cred că zâmbetele şi iubirea chiar pot schimba lumea.

De ce să ascultăm Orașul vorbeste, la Radio România Cultural?

Pentru că la Radio România Cultural orașul chiar vorbește cu tine și are energia necesară ca prin ritmul său muzical, dar și prin poveștile sale urbane să îți facă ziua măcar puțin mai bună. Vă propun să facem această călătorie zilnică împreună, promit dimineți senine și o stare de vacanță chiar și de acasă, o stare de care avem nevoie cu toții, mai ales în această perioadă.

Emisiunea Orașul Vorbește se difuzează de luni până vineri, între orele 10 și 12, la Radio România Cultural.

Un interviu de Anca Nicoleanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *