Știința 360 – 11 mai 2023 Campania Euromelanoma Day 2023 - “Folosiți Protecția?”
11 Mai 2023, 14:38
Expunerea excesivă la soare și, mai grav, fără folosirea protecției solare, reprezintă o problemă majoră de risc în dezvoltarea cancerului de piele, iar creșterea acestei probabilități se poate institui încă din copilărie sau adolescență. Peste 80% dintre adolescenți înțeleg că expunerea la soare crește riscul de cancer de piele, dar nici măcar un sfert dintre aceștia nu se protejează întotdeauna de soare.
În acest context, organizația europeană EUROMELANOMA prin Societatea Română de Dermatologie a lansat o nouă campanie de prevenție “Folosiți Protecția?”, proiect ce are ca scop principal îmbunătățirea comportamentului asociat cu protecția solară în rândul adolescenților. Campania evidențiază principalii factori considerați de risc înalt de către dermatologi în dezvoltarea cancerului cutanat, respectiv utilizarea de solare, expunerea frecventă intenționat la soare sau în timpul activităților profesionale, precum și istoricul familial de melanom. Subiectul a fost abordat în rubrica de sănătate a emisiunii ȘTIINȚA 360.
Un material realizat de Marilena Frâncu.