Dirijorul Leo Hussain şi pianistul Andrei Licareţ interpretează Rahmaninov şi Sibelius la Ateneul Român
04 Martie 2023, 06:49
A doua săptămână a lunii martie aduce pe scena Ateneului Român două capodopere ale repertoriului simfonic ce au fost concepute ambele în preajma anului 1900. În serile de joi, 9 martie şi vineri, 10 martie 2023, pianistul Andrei Licareţ va interpreta formidabilul Concertul nr. 2, în do minor, pentru pian și orchestră, op. 18 de Serghei Rahmaninov. În continuarea programului, dirijorul principal al Filarmonicii "George Enescu", britanicul Leo Hussain va conduce Simfonia nr. 1, în mi minor, op. 39 de Jean Sibelius. Cele două lucrări ilustrează stadiul fecund al epocii romantice ajunse în plină maturitate, impregnate cu un discret iz specific rus şi, respectiv, finlandez, alcătuind laolaltă un program atractiv, omogen stilistic şi totodată divers colorat.
Ateneul Român
Joi, 9 martie 2023, ora 19
Vineri, 10 martie 2023, ora 19
Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu"
Dirijor: LEO HUSSAIN
Solist: ANDREI LICAREȚ
Program
Serghei Rahmaninov
Concertul nr. 2, în do minor, pentru pian și orchestră, op. 18
Jean Sibelius
Simfonia nr. 1, în mi minor, op. 39
Mai multe informații despre acest concert pot fi găsite aici: https://www.fge.org.ro/calendar